logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mihai Tănase (Spitalul Militar), despre lupta cu COVID-19: Un important efort de adaptare la o situaţie nemaiîntâlnită

Imagine din galeria Agerpres

Pandemia a reprezentat un efort important de adaptare la o situaţie cu care nimeni nu se mai întâlnise până atunci, a declarat miercuri medicul Mihai Tănase, şeful Secţiei Chirurgie generală I de la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Carol Davila'' şi coordonator al echipei de chirurgie dedicată managementului pacienţilor COVID-19.

"A fost un efort uman extraordinar, spitalul practic s-a împărţit în mai multe spitale - s-a constituit un spital în afara locaţiei acestuia, au fost oameni care au plecat şi au sprijinit spitale din alte judeţe, chiar din alte ţări. A fost un efort material, de asemenea, pentru că totul a trebuit plătit, totul a avut un cost şi a trebuit rezolvat şi am avut de depăşit şi problemele organizatorice generate de multe ori de proceduri care fuseseră instituite înainte şi neluând în seamă o anumită pandemie", spune Mihai Tănase, într-un interviu postat pe pagina de Facebook a Spitalului Militar.

 


El a precizat că principala temere a personalului medical a fost să nu vină ''o mare avalanşă'' de pacienţi, lucru care nu s-a întâmplat în primele zile, când lucrurile poate nu erau atât de bine puse la punct.

Potrivit acestuia, faptul că nu a fost la început o ''avalanşă'' de pacienţi a oferit timpul necesar celor din spital să se adapteze la situaţie şi să înlăture teama, să acţioneze cu fermitate şi să facă lucrurile aşa cum trebuie.

"Au fost multe cazuri impresionante şi vreau să spun că perioada prin care trecem s-a caracterizat prin prezenţa cazurilor grave şi foarte grave şi impresionante, pentru că au fost mai multe motive - au fost pe de o parte oameni care dintr-o înţelegere mai dificilă a evenimentelor prezentate nu s-au mai adresat niciunui medic, au stat acasă şi au suferit şi au venit, aduşi de familie chiar în ultimele clipe, când practic nu am putut decât să le mai ameliorăm starea, dar atât", a povestit medicul.

Mihai Tănase este medic militar cu o carieră prestigioasă în spate şi o experienţă pe măsură şi este şeful Secţiei Chirurgie generală I şi coordonator al echipei de chirurgie dedicată managementului pacienţilor COVID-19 şi afecţiuni chirurgicale.

"Infecţia cu SARS-CoV-2 a determinat transformări medicale profunde atât în ceea ce priveşte procedurile şi protocoalele medicale, cât şi perfecţionarea cadrelor medicale. Cu siguranţă, acest eveniment reprezintă un punct de cotitură în viaţa fiecărui om, indiferent că este sau nu parte din sistemul medical. M-am confruntat cu situaţii inedite, deşi experienţa acumulată mi-ar fi dat posibilitatea să spun că le-am trăit pe toate", a dezvăluit Mihai Tănase. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 06-04-2026 14:25

Spitalul Universitar de Urgență București: Nu sunt elemente noi în evoluția stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) au transmis luni că nu există elemente noi în evoluția stării de sănătate a antrenorului Mircea Lucescu și au precizat că, în prezent, are loc o întâlnire complexă a personalului medical pentru stabilirea conduitei terapeutice imediate. 'În Spitalul Universitar

Sanatate 06-04-2026 14:17

Studiu național: 70% dintre medicii rezidenți iau în calcul plecarea din țară

70% dintre medicii rezidenți iau în calcul plecarea din țară, în lipsa unor oportunități profesionale clare, arată studiul național 'Traseul în carieră al medicilor de sănătate publică și management din România de la rezidențiat la angajare', făcut public luni. Deși 97,6% dintre rezidenți se declară mulțumiți de pregătirea profe

Sanatate 06-04-2026 13:07

Sibiu: Bunicii își alungă singurătatea făcând cadouri de Paști pentru alții (psiholog)

Zeci de vârstnici din Sibiu au realizat decorațiuni de Paști pentru a-și alunga singurătatea și a-și regăsi sentimentul de utilitate, în cadrul evenimentului 'Dar din dar pentru seniori' - primul Bazar de Paști organizat de Centrul Catedral Social al Arhiepiscopiei Sibiului situat în curtea Catedralei Mitropolitane. P

Sanatate 05-04-2026 10:23

Spitalul Universitar: Starea lui Mircea Lucescu s-a înrăutățit; a fost transferat în Secția ATI

Starea antrenorului Mircea Lucescu s-a înrăutățit, acesta fiind transferat sâmbătă noapte în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București. 'Sâmbătă, pe parcursul serii, pacientul a repetat aritmiile cardiace importante, prompt tratate de către echipa

Sanatate 04-04-2026 09:07

Spitalul Universitar - ultimele date despre Mircea Lucescu: Evoluția e firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București anunță sâmbătă că evoluția stării de sănătate în cazul antrenorului Mircea Lucescu este firească patologiei existente, cu o dinamică pozitivă. ''Având în vedere interesul firesc manifestat în spațiul public, facem precizarea că evoluția pacientului

Sanatate 03-04-2026 17:36

Arad: Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu în timpul unor lucrări a murit

Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu din Arad, săptămâna trecută, în timp ce făcea lucrări la acoperiș, a murit, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, unde era internat la Terapie Intensivă. Reprezentanții spitalului au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul de 24 de ani a fost în stare

Sanatate 03-04-2026 12:02

Institutul de Psihiatrie 'Socola' introduce un tratament unic în România pentru Alzheimer

Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași devine prima unitate medicală din România care introduce stimularea transcraniană prin impulsuri (TPS) în tratamentul bolii Alzheimer, o tehnologie de ultimă generație utilizată la nivel internațional pentru încetinirea declinului cognitiv. Managerul Institutului de Psihiatrie 'Socola' Ia

Sanatate 03-04-2026 11:47

UPDATE Spitalul Universitar: Antrenorul Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic; starea sa este stabilă

Antrenorul de fotbal Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut, a informat Spitalul Universitar de Urgență București, unde se află internat de la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit reprezentanților spitalului, starea pacientului este stabilă. 'În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic

Sanatate 03-04-2026 09:19

Rogobete afirmă că în contul datoriei către Pfizer s-ar putea negocia pentru aducerea de medicamente inovative

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că se analizează deschiderea unei negocieri directe cu Pfizer astfel încât în contul sumei de 600 de milioane de euro cât datorează România să primească de la companie medicamente inovative și astfel să fie introduse terapii moderne în sistemul de sănătate public. &#

Sanatate 02-04-2026 13:37

Timiș: Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză - tratați la Timișoara; speranța lor de viață a crescut

Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză (fibroză chistică), o boală rară, cu o patologie care cauzează leziuni grave la nivelul plămânilor și al sistemului digestiv, ajungând să afecteze întregul organism, sunt tratați în Centrul Național de Fibroză Chistică (CNFC) - Mucoviscidoză pentru Copii din cadrul Clinicii de Pediatrie II Bega a Spit

Sanatate 02-04-2026 12:25

Vaslui: Creștere a numărului de copii cu TSA care au beneficiat de terapie decontată de CJAS

Numărul copiilor cu tulburări de spectru autist (TSA) care au beneficiat în clinici sau cabinete psihologice private de terapie gratuită decontată prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a înregistrat o creștere în anul 2025. Potrivit conducerii instituției, în cursul anului trecut un număr de trei furnizori aflați &i

Sanatate 02-04-2026 11:55

Neamț: Patru psihologi, un medic și un asistent de la Psihiatria SJU Piatra-Neamț - absenți din spital în timpul programului

Patru psihologi, un medic și un asistent medical de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț nu au fost găsiți la program, în timpul unui control inopinat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, conf. dr. Alexandru Pătrașcu. 'Au fost identificate nereguli privind respectarea programului de mu

Sanatate 02-04-2026 11:33

Arad: Unu din cinci pacienți - nemulțumit de Spitalul Județean; mulți spun că și-au cumpărat medicamente

Unu din cinci pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad este nemulțumit de serviciile medicale oferite în cadrul unității, dar și de curățenie, în timp ce unu din șapte spune că și-a cumpărat medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării, conform celui mai recent chestionar completat în luna februarie de sute de perso

Sanatate 02-04-2026 10:27

Bacău: Intervenție urologică în premieră la spitalul din Buhuși

Conducerea Spitalului 'Dr. Eduard Apetrei' Buhuși a anunțat, joi, efectuarea în premieră a unei intervenții urologice cu ajutorul laserului. Intervenția a avut loc la un pacient cu o situație medicală complexă și s-a derulat cu succes. 'Spitalul marchează un moment important în dezvoltarea serviciilor medicale prin realiz

Sanatate 01-04-2026 20:26

VIDEO UPDATE Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele - supraevaluate

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, miercuri, într-o conferință de presă. În opinia sa, campania de vaccinare anti-COVID a reprezentat ''un eșec''.