Iaşi: Spitalul de Neurochirurgie, singurul din ţară care poate organiza cursuri internaţionale de chirurgie spinală
Performanţele medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie "Prof. Dr. N. Oblu" Iaşi au fost recunoscute pe plan internaţional, prin obţinerea acreditării AOSpine.
Managerul Spitalului de Neurochirurgie "Prof.dr.N.Oblu", dr. Lucian Eva, a declarat că acreditarea internaţională primită din partea AOSpine, cea mai importantă comunitate academică globală pentru educarea şi inovarea în cercetare şi îngrijirea coloanei verticale. Certificarea a fost obţinută de medicii ieşeni pentru cursurile şi cercetarea din domeniul neurochirurgiei. În urma recunoaşterii, la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi tinerii medici sau studenţi din întreaga lume se vor putea forma în chirurgia spinală.
Doi dintre medicii spitalului, chirurgii Cezar Eugen Popescu şi Bogdan Costăchescu, membri AOSpine, s-au perfecţionat în ultimii ani prin intermediul cursurilor şi programelor de cercetare medicală organizată în ţări din întreaga lume.
"AOSpine este divizia de cercetare academică şi excelenţă în domeniul neurochirurgiei a Fundaţiei Internaţionale AO, care este lider mondial în cercetare medicală în domeniul chirurgiei spinale. Fundaţia AOSpine este cea care dă tonul în domeniul medicinei. De acum încolo orice cetăţean european va putea accesa serviciile noastre. În România suntem singurul spital acreditat pentru a pregăti neurochirurgi, iar în această zonă a Europei mai sunt două centre de pregătire acreditate în Budapesta şi Cehia. Evaluările pentru obţinerea acreditării au durat cinci ani", a spus dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.
El a precizat că pentru obţinerea acestei certificări, echivalente cu Oscarul, au contribuit, pe lângă eforturile medicilor, şi dotarea cu aparatură de ultimă oră a spitalului care poate concura cu renumite spitale unde se efectuează cele mai complicate intervenţii chirurgicale, unele dintre ele fiind la Viena sau Turcia.
Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi dispune unele din cele mai avansate sisteme de imagistică intraoperatorie la nivel mondial: O-Arm2, cu ajutorul căruia pot fi operaţi pacienţii cu traumatisme, infecţii ale vertebrelor şi discurilor sau tumori ale coloanei. De asemenea, spitalul dispune de un sistem de monitorizare neurofuncţională intraoperatorie NIM-Eclipse, precum şi o masă de operaţie radio-transparentă din fibră de carbon.
Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi are cea mai performantă aparatură din ţară şi cea mai modernă sală de operaţii în domeniul neurochirurgiei şi chirurgiei spinale din Sud Estul Europei, mai ales după ce unitatea medicală a achiziţionat la începutul anului robotul Mazor X, singurul din lume ca versiune. Cu ajutorul acestui robot, neurochirurgii ieşeni pot opera patologiile traumatice, tumorale sau degenerative, precum şi pe copiii cu deformări ale coloanei, precum scoliozele. Intervenţia este minim invazivă, durează puţin peste un minut şi previne erorile umane cu o acurateţe de 100%.
Aparatura de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a fost achiziţionată cu fonduri alocate de Consiliul Judeţean Iaşi. AGERPRES/(A, AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins
Galați: Premieră la Spitalul Județean - recuperare neurologică după AVC prin stimulare magnetică transcraniană
Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC) pot beneficia, în premieră, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați de programe personalizate de recuperare neurologică prin stimulare magnetică transcraniană (rTMS), cu ajutorul unui aparat achiziționat de Consiliul Județean, a anunțat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea.
Galați: CJ a lansat proiectul noului Ambulatoriu al Spitalului Municipal Tecuci, în valoare de peste 43 milioane lei
Consiliul Județean Galați a lansat, joi, proiectul de construire a unui nou corp medical pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal 'Anton Cincu' din Tecuci, investiție în valoare de 43,3 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate, informează instituția într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, n
Conferință internațională despre rolul farmaciei și al farmaciștilor în viața oamenilor, organizată de AFFR și FPFR
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR), sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, organizează pe 20 octombrie conferința internațională 'Farma Conect - Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate'. Potrivit unui c
Iași: Bărbat adus la UPU cu o temperatură corporală de 40 de grade
Un bărbat a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon' Iași, după ce a fost găsit în casă cu o temperatură corporală de 40 de grade. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul locuia într-o casă neventilată și, cel mai probabil, a lucrat în căld
Ministerul Sănătății: Peste 400 de persoane - evaluate medical în cazul centrelor din județul Bihor
Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, că peste 400 de persoane au fost evaluate medical și logistic în urma acțiunii procurorilor DIICOT într-un dosar privind exploatarea unor persoane vulnerabile în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate. Potrivit unui comunicat al M
Spitalul Municipal Sibiu obține prima finanțare pentru un proiect de cercetare, în parteneriat cu Politehnica București
Spitalul Municipal Sibiu a obținut prima finanțare din istoria sa, prin platforma STEP, pentru proiectul de cercetare 'Platformă portabilă pentru analiza in vitro a unui număr mare de antigeni, anticorpi și secvențe de material genetic', a anunțat miercuri, pe Facebook, managerul unității medicale, Ștefania Șerban. 'Astăzi am bucur
Brăila: DSP infirmă suspiciunea de toxiinfecție alimentară de la Creșa nr. 4; trei copii, diagnosticați cu norovirus
Suspiciunea de toxiinfecție alimentară apărută pe 18 iunie la Creșa nr. 4 din municipiul Brăila, după ce 12 copii au ajuns la unități medicale din Brăila și Galați cu simptome digestive, nu s-a confirmat în urma anchetei epidemiologice desfășurate de Direcția de Sănătate Publică (DSP), trei dintre copii fiind diagnosticați cu enteroviroză cu norovirus, informea













