Sibiu: Medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie cer ajutorul populaţiei să doneze măşti, mănuşi, viziere
Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie face apel la populaţie să doneze măşti, halate, mănuşi, viziere, chiar şi bani cu care să fie cumpărate echipamente şi materiale sanitare, potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES.
"Lansăm un apel către societate, cerând sprijinul cu privire la achiziţionarea unor echipamente şi materiale sanitare care să ne ajute să protejăm personalul medical al spitalului nostru. Astăzi vă spunem: Ajutaţi-ne să putem avea grijă de plămânii dumneavoastră în continuare! Coronavirusul impune echipamente de unică folosinţă (măşti, halate, mănuşi, viziere etc.) la fiecare contact cu pacientul suspect sau infectat, iar în această perioadă de criză a resurselor la nivel mondial, preţurile au crescut de zeci de ori faţă de momentul de dinaintea izbucnirii pandemiei", se arată în comunicatul de presă al Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu.
Potrivit sursei citate, "spitalele de pneumoftiziologie din ţară sunt prevăzute să preia pacienţii cu coronavirus în faza a doua, atunci când spitalele de boli infecţioase vor fi depăşite de numărul de pacienţi internaţi şi izolaţi. Prin urmare, ne dorim să fim cât mai bine pregătiţi să luptăm pentru salvarea vieţilor pacienţilor care dezvoltă complicaţii provocate de coronavirus. În plus, patologia respiratorie tratată în spitalul nostru, cu simptomatologie similară cu coronavirus, implică în fiecare zi un risc sporit pentru medici, fiind în permanenţă expuşi pericolului de a fi infectaţi cu COVID-19".
Sibienii sunt rugaţi să facă donaţii şi în bani, dacă nu au echipamente de protecţie.
"Cei dintre dumneavoastră care doresc să sprijine în această perioadă sistemul medical pot fi alături de noi prin donaţii către asociaţia spitalului (Asociaţia Pneumologia - Cont RO46BTRL03301205S54494XX, deschis la Banca Transilvania - tel. 0269210979, spitaltbcsibiu@yahoo.com), constând în bani sau echipamente de protecţie sau prin completarea formularului 230. Precizăm că orice salariat poate direcţiona 3,5% din impozitul pe venit (...). http://spital-tbc.ro/reusim-impreuna/", se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica
Primul consorțiu medical de tip hub academic, clinic și de cercetare concentrat în același oraș, la Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade', Spitalul Clinic Județean de Urgență, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant și Spitalul Clinic Universitar 'George Emil Palade' au semnat, marți, acordul de constituire a Consorțiului Medical din Târgu Mureș, primul de tip hub academic, clin
Dr. Beatrice Mahler: Relația medic-pacient începe cu respectul reciproc și se consolidează prin încredere
Relația medic-pacient reprezintă parteneriatul de încredere în care competența medicului și implicarea pacientului se întâlnesc pentru un obiectiv comun - sănătatea, subliniază medicul pneumolog Beatrice Mahler. 'Competența profesională a medicului, gândirea critică și deciziile bazate pe dovezi științifice sunt esențiale. &Ic
Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar
Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală. ''Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modifi
Iași: Două noi transplanturi renale efectuate la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon''
Mai multe echipe de medici și personal medical de la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon'' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce în cursul zilei de duminică familia unei femei aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului
Universitatea 'Carol Davila' lansează proiectul BioMedLake - Inovație în cercetarea medicală digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a anunțat, luni, lansarea proiectului 'Bioinnovative Center for Integrated Medical Data and Research in Bucharest' - BioMedLake, o inițiativă dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercet
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins











