Bistriţa-Năsăud: 16 angajaţi din două spitale şi doi angajaţi ai Ambulanţei, în izolare după contactul cu o pacientă cu COVID-19
Un număr de 16 angajaţi din două spitale din judeţul Bistriţa-Năsăud şi doi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean s-au autoizolat la domiciliu după ce au intrat în contact cu o pacientă confirmată recent cu COVID-19, din comuna Salva.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, Bianca Danci, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa este vorba despre nouă angajaţi care s-au izolat.
Primarul oraşului Năsăud a confirmat, pentru AGERPRES, că şi la spitalul din localitate sunt şapte cadre medicale izolate la domiciliu: doi medici, trei asistenţi medicali şi două infirmiere.
Serviciul de Ambulanţă Judeţean a informat, încă de duminică, faptul că doi dintre angajaţi, care au format echipajul medical care a transportat pacienta de la Năsăud la Bistriţa, au intrat în autoizolare.
Cadrelor medicale le-au fost prelevate probe în vederea testării pentru COVID-19 şi se aşteaptă rezultatele.
Între timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud a deschis, în data de 21 martie, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în urma confirmării diagnosticului în cazul femeii din comuna Salva.
Potrivit comunicatului de presă remis, luni, de procurorii năsăudeni, femeia a fost internată pe 15 martie la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa, cu simptome de febră şi tuse iritativă, primele simptome avându-le la domiciliu pe 5 martie.
Pe 20 martie, starea pacientei s-a agravat brusc, fiind transferată la secţia ATI a SJU. Aceasta a fost testată pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care a fost transferată la Spitalul de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.
"La internare, pacienta a declarat că nu ştie să fi fost în contact cu persoane diagnosticate cu COVID-19 sau cu persoane întoarse recent din străinătate şi nici nu a călătorit în ultimele 14 zile în străinătate", se menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud. AGERPRES/(AS - autor: Tina Dumitrescu, editor: Oana Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica
Primul consorțiu medical de tip hub academic, clinic și de cercetare concentrat în același oraș, la Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade', Spitalul Clinic Județean de Urgență, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant și Spitalul Clinic Universitar 'George Emil Palade' au semnat, marți, acordul de constituire a Consorțiului Medical din Târgu Mureș, primul de tip hub academic, clin
Dr. Beatrice Mahler: Relația medic-pacient începe cu respectul reciproc și se consolidează prin încredere
Relația medic-pacient reprezintă parteneriatul de încredere în care competența medicului și implicarea pacientului se întâlnesc pentru un obiectiv comun - sănătatea, subliniază medicul pneumolog Beatrice Mahler. 'Competența profesională a medicului, gândirea critică și deciziile bazate pe dovezi științifice sunt esențiale. &Ic
Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar
Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală. ''Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modifi
Iași: Două noi transplanturi renale efectuate la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon''
Mai multe echipe de medici și personal medical de la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon'' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce în cursul zilei de duminică familia unei femei aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului
Universitatea 'Carol Davila' lansează proiectul BioMedLake - Inovație în cercetarea medicală digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a anunțat, luni, lansarea proiectului 'Bioinnovative Center for Integrated Medical Data and Research in Bucharest' - BioMedLake, o inițiativă dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercet
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins











