Sibiu: Spitalul Judeţean a crescut de cinci ori în două zile numărul paturilor pentru posibilele cazuri de coronavirus
Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că poate spitaliza, în condiţii de siguranţă, zece pacienţi suspecţi de coronavirus, la Secţia Infecţioase, după ce luni declarase că există două paturi pregătite dacă apar aceste cazuri în judeţ.
"În momentul de faţă noi avem amenajat la demisolul Secţiei de Infecţioase, cinci saloane cu două paturi, deci sunt zece paturi disponibile, care nu sunt toate goale în momentul de faţă, dar, o rezervă de două paturi este permanent ţinută liberă. În cazul în care suntem informaţi că sunt mai multe cazuri, eliberăm acele rezerve, pacienţii care nu sunt gravi îi transferăm la Secţia de Dermatologie, unde am eliberat tot parterul şi pe secţia Medicală I şi Medicală II", a explicat, miercuri, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Cornel Benchea.
Potrivit acestuia, spitalul sibian poate fi deocamdată un spital de tranzit pentru eventuali pacienţi cu coronavirus, nu un loc în care să fie trataţi.
"Noi suntem doar punct de tranzit. În momentul în care se constată sau există o suspiciune, persoana respectivă este izolată, se recoltează probele, se transmit la Timişoara, (...) răspunsul vine în câteva ore, mai mult durează drumul până acolo. Practic, în două ore după ce au ajuns acolo, avem confirmarea sau infirmarea, cum a fost cazul cetăţeanului italian. În cazul în care, Doamne fereşte, ar fi o confirmare, noi trimitem pacientul la Cluj sau la Bucureşti, deci nu va sta la Spitalul Judeţean Sibiu", a adăugat directorul Cornel Benchea.
Miercuri a fost externat din Secţia Infecţioase un italian venit la Sibiu cu avionul de la Veneţia, care avea febră, dar analizele făcute la Timişoara au arătat că acesta nu are coronavirus.
Luni, spitalul sibian anunţa că are pregătite două paturi pentru suspecţii de coronavirus, zi în care a fost şi internat cetăţeanul italian.
"În cadrul Secţiei Clinice Boli Infecţioase există un spaţiu special amenajat pentru izolarea pacienţilor în caz de suspiciune de coronavirus. În cadrul acestui spaţiu sunt disponibile două paturi iar numărul acestora se poate extinde dacă este necesar", a spus luni, purtătorul de cuvânt al spitalului sibian, Decebal Todăriţă. AGERPRES/(A-autor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis
Ministerul Sănătății a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante
Ministerul Sănătății a elaborat și a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unitățile sanitare publice. 'Este un demers necesar pentru întărirea echipelor medicale din spitale, reducerea presiunii asupra personalului existent și asigurarea continuității serviciilor medica
Primul consorțiu medical de tip hub academic, clinic și de cercetare concentrat în același oraș, la Târgu Mureș
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie 'George Emil Palade', Spitalul Clinic Județean de Urgență, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant și Spitalul Clinic Universitar 'George Emil Palade' au semnat, marți, acordul de constituire a Consorțiului Medical din Târgu Mureș, primul de tip hub academic, clin
Dr. Beatrice Mahler: Relația medic-pacient începe cu respectul reciproc și se consolidează prin încredere
Relația medic-pacient reprezintă parteneriatul de încredere în care competența medicului și implicarea pacientului se întâlnesc pentru un obiectiv comun - sănătatea, subliniază medicul pneumolog Beatrice Mahler. 'Competența profesională a medicului, gândirea critică și deciziile bazate pe dovezi științifice sunt esențiale. &Ic
Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar
Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală. ''Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modifi
Iași: Două noi transplanturi renale efectuate la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon''
Mai multe echipe de medici și personal medical de la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon'' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce în cursul zilei de duminică familia unei femei aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului
Universitatea 'Carol Davila' lansează proiectul BioMedLake - Inovație în cercetarea medicală digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a anunțat, luni, lansarea proiectului 'Bioinnovative Center for Integrated Medical Data and Research in Bucharest' - BioMedLake, o inițiativă dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercet
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins











