Maramureş: Un bărbat cu arsuri grave va fi transportat la Viena, după ce a fost refuzat pentru îngrijiri medicale în ţară
Un bărbat care a suferit arsuri de gradul II şi III pe aproape 55% din suprafaţa corpului, în urma unui accident de muncă, urmează a fi transportat cu avionul la Viena, a precizat, marţi, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare, dr. Vasile Pop.
Potrivit acestuia, pacientul, care a suferit accidentul de muncă în cursul zilei de luni, a fost refuzat pentru îngrijiri medicale în ţară, iar SJU Baia Mare a obţinut preluarea acestuia de către Clinica AKH Viena, Austria.
"Pacientul în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri de gradul III pe aproape 55% din suprafaţa corpului. Nimeni din România nu a vrut să-l primească. Am încercat în afara ţării, iar Clinica AKH Viena îl va primi. E posibil ca transportul pacientului să aibă loc cu un avion SMURD, însă pentru moment nu suntem siguri de această variantă", a spus Vasile Pop.
Conform acestuia, costurile de transport spre Viena vor fi suportate de familia pacientului.
În context, directorul ITM Maramureş, Dragoş Năcuţă a precizat că, persoana accidentată este şeful secţiei turnătorie a societăţii metalurgice locale Cozmircom Baia Mare. În momentul accidentului, bărbatul se afla pe o punte, deasupra cazanului de topire a metalelor, moment în care timp de câteva secunde din interiorul cazanului au fost expulzate în aer particule de metale topite pe o distanţă de aproape 10 metri.
"Şeful de secţie se afla deasupra unui cazan în care se topea metal. (...) Acesta se afla pe o punte din vecinătatea cazanului şi efectua inspecţie de rutină, însă nu avea echipamentul de protecţie specific. Picurii de metal s-au răspândit în urma unei mici explozii de metal pe o distanţă de aproape 10 metri. Societatea comercială a declanşat o cercetare internă pentru a stabili modul producerii accidentului şi are termen de 15 zile pentru a finaliza cercetarea. În funcţie de rezultatul cercetării, ITM Maramureş decide dacă prelungeşte sau suspendă avizul de funcţionare a activităţii", a spus Dragoş Năcuţă.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Cecilia Grozavu, a precizat că instituţia a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d
Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz
Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To
Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor
UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime
Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci
INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese
Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba
Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților
Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC
Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale
Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi
Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D
Proiect de 17,7 milioane de lei pentru îmbunătățirea serviciilor medicale destinate mamelor, nou-născuților și copiilor mici
Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului 'Alessandrescu-Rusescu' București (INSMC), împreună cu Fundația Centrul pentru Politici și Servicii de Sănătate, implementează proiectul SEPA - 'Servicii medicale Eficace, Preventive și Accesibile pentru mamă, nou-născut și copilul mic din România, cu accent pe grupurile vulnerabile', cofinan
Parteneriat pentru educație și prevenție în sănătatea orală încheiat între Colegiul Medicilor Stomatologi și SRR
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) au încheiat un acord de parteneriat dedicat informării și educării populației în domeniul sănătății orale, promovării prevenției și facilitării accesului publicului larg la informații medicale corecte. Potrivit unui comunicat remis miercuri AG
Mirabela Grădinaru: Avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și a specialiștilor
Societatea are 'datoria' de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a afirmat, miercuri, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națională pentru Prevenție - Medicina de famil
Școala internațională de vară de neurologie, la Eforie Nord; peste 400 de participanți
Neurologi din România și experți internaționali vor analiza, în cadrul Școlii internaționale de vară de neurologie, care are loc în aceste zile la Eforie Nord, cele mai noi direcții în diagnosticul și tratamentul bolilor neurologice. Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, devenită o manifestare științifică de tradiție pentr












