Streinu Cercel: 506 cazuri noi de infecţie cu HIV au fost diagnosticate în acest an
Un număr de 506 cazuri noi de infecţie cu HIV au fost diagnosticate în acest an, a declarat marţi managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase ''Prof. Dr. Matei Balş'', Adrian Streinu Cercel.
Potrivit acestuia, în România sunt infectate cu HIV 16.190 persoane, dintre acestea 9.793 fiind bărbaţi şi 6.397 femei.
"În general, datele sunt cât se poate de bune. (...) Pacientul infectat cu HIV de astăzi nu mai seamănă deloc cu pacientul infectat cu HIV din 1985. Astăzi iei o pastilă pe zi, care conţine 3 sau 4 ingrediente, şi duci o viaţă absolut normală.(...) Evident că în cursul vieţii pot să apară tot felul de alte lucruri, care sunt ale vieţii curente. Cu HIV-ul nu se termină de azi pe mâine. Şi nu se termină din cauza noastră, a oamenilor, pentru că nu ne protejăm. Trendurile în România sunt cât se poate de bune: a scăzut numărul de infecţii şi scade în mod constant. Cei care sunt înregistraţi cu HIV sunt bine monitorizaţi şi sunt direcţionaţi către centre regionale şi evident că numărul de noi infecţii a scăzut. În 2018, toate trendurile au fost descrescătoare. Mai avem probleme cu femeia gravidă care provine din cohortă, în sensul că unele refuză să facă profilaxia pentru nou născut. Şi pentru că nu sunt de acord, s-a făcut un registru în care sunt trecuţi toţi nou născuţii din femei seropozitive şi pe care îi monitorizăm", a spus Cercel, la o conferinţă.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan a spus că ministerul are în vedere creşterea bugetului programului naţional de HIV-SIDA.
"Obiectivul nostru este menţinerea României ca ţară cu risc scăzut de infecţie HIV-SIDA. Noi (MS - n.r.) operăm un program naţional HIV-SIDA care a debutat în 1985, bugetul acestui program a fost în anul 2018 de 303 milioane de lei. El a crescut în 2019 la 328 de milioane de lei. (...) A fost elaborat, după cum s-a ştiut, un plan naţional strategic pentru controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie HIV-SIDA în perioada 2019 - 2021. Documentul este finalizat, dar în perioada mandatului precedent de la MS nu a fost aprobat şi implementat. (...) Avem în vedere creşterea bugetului acestui program", a spus Moldovan.
El a admis că există uneori "dificultăţi" în aprovizionarea cu medicamente a pacienţilor cu HIV, însă acestea "ţin mai mult de fabricarea acestor medicamente".
"Acest lucru este în grija producătorilor şi distribuitorilor, dar avem discuţii cu aceştia pentru a rezolva aceste chestiuni care apar şi toţi pacienţii să beneficieze de tratament", a spus secretarul de stat.
Potrivit acestuia, MS are în vedere generarea unor protocoale în acest sens.
Consilierul de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale Dian Păun a afirmat că incidenţa HIV în România a înregistrat un trend descendent începând din anul 1990 şi a subliniat necesitatea prevenţiei prin educaţie pentru sănătate, a creşterii capacităţii de screening, cu accent pe grupurile vulnerabile şi pe comunităţile defavorizate, de acces la tratament, dar şi de finanţare corespunzătoare. AGERPRES/(A-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic










