logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Aproximativ 300 de neurologi, la Congresul SSNN şi Conferinţa Asiatică dedicată neuroplasticităţii; AVC - a treia cauză a deceselor în lume

Imagine din galeria Agerpres

Aproximativ 300 de neurologi din 17 ţări au participat la cel de-al XV-lea Congres al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi la cea de-a XII-a ediţie a Conferinţei Asiatice dedicate Neuroplasticităţii, principalele subiecte fiind dezvoltarea de terapii inovative pentru a diminua numărul îmbolnăvirilor, al deceselor şi, totodată, al îmbunătăţirii substanţiale a calităţii vieţii pacienţilor.

"Neurologia românească, prin valorile sale, continuă să fie prezentă şi apreciată în cadrul unor astfel de dezbateri de top la care participă, anual, personalităţi ale cercetării ştiinţifice medicale, profesori neurologi şi neurochirurgi din întreaga lume, fapt ce demonstrează, încă odată, că întreaga cercetare ştiinţifică neurologică din România şi aplicabilitatea acesteia în practica medicală sunt superpozabile celor din state cu un puternic grad de dezvoltare socio-economic", a afirmat prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedinte al SSNN şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS), citat într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Participanţii la eveniment au subliniat că, anual, la nivel mondial, afecţiunile neurologice câştigă tot mai mult teren în aria bolilor grave şi au pledat pentru dezvoltarea conceptului de prevenţie, al diagnosticării rapide, al tratamentelor inovative şi, în special, cel al neurorecuperării. În principal, Accidentul Vascular Cerebral (AVC) şi Traumatismele Cranio-Cerebrale (TCC) au accentuat în ultima decadă evoluţii îngrijorătoare în rândul populaţiei globului, au arătat aceştia.

''Rata mortalităţii cauzată de TCC la populaţia sub 35 de ani este de 3,5 ori mai mare în comparaţie cu cea provocată de cancer şi bolile de inimă împreună. Tratamentul TCC reprezintă una dintre cele mai neeficiente intervenţii medicale din punct de vedere al costurilor. (...) TCC duce adesea la o dizabilitate persistentă, în special din cauza deficienţelor cognitive. Majoritatea supravieţuitorilor sunt tineri şi au o speranţă de viaţă aproape normală. Domeniile cognitive ale memoriei, funcţia executivă şi viteza de procesare sunt frecvent afectate. În 2016, în întreaga lume s-au înregistrat peste 27 de milioane de cazuri noi de TCC şi aproape un milion de cazuri noi de traumatisme ale măduvei spinării (traumatisme vertebro-medulare, TVM), incidenţa fiind de 369 cazuri noi de TCC la 100.000 de locuitori şi 13 cazuri noi de TVM la 100.000 de locuitori. (...) Potrivit ultimului raport publicat in 2019, numărul înregistrat este 55 de milioane de TCC şi peste 27 de milioane de TVM'', au explicat vorbitorii.

Potrivit acestora, principalele cauze ale traumatismelor sunt căderile şi accidentele rutiere. La minori (0-18 ani), aproximativ 50% din cazurile cu TCC care se prezintă în urgenţă, au ca principal cauză căderile, acest procent ajungând la peste 75% în cazul pacienţilor cu vârsta de peste 65 de ani. La pacienţii vârstnici căderile fac parte din tabloul clinic al multor boli neurologice, cum ar fi AVC, boala Parkinson, demenţa sau polineuropatiile. La un procent de aproximativ 20 % dintre minorii care ajung în UPU cu traumatisme, cauza este lovirea cu sau de un obiect dur.

În România, datele arată aproximativ 170.000 de cazuri noi de TCC şi peste 434.000 de cazuri noi şi vechi, ţara noastră ocupând al doilea loc din Europa Centrală după Polonia, au arătat cei prezenţi.

Specialiştii în domeniu au explicat că neurorecuperarea este eficientă doar în echipe multidisciplinare, povara economică fiind mai mare atunci când victimele unui TCC dezvoltă una sau mai multe complicaţii neurologice - cefaleea cronică, epilepsia, demenţa - sau complicaţii de ordin psihologic, cognitiv, comportamental şi social.

"Pentru unii pacienţi, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viaţa. Mulţi dintre cei care au suferit un traumatism prezintă sechele, chiar şi cei cu traumatisme craniene uşoare. Tulburările cognitive (atenţie, memorie, limbaj, percepţie) afective şi comportamentale sunt cele mai frecvente şi importante cu care se confruntă, ele având un impact deosebit şi asupra familiei, dar şi a societăţii. Cele mai frecvente complicaţii psihiatrice sunt depresia, anxietatea generalizată, atacurile de panică, tulburările fobice, tulburarea de stres post-traumatic, dependenţă de diverse substanţe. Cefaleea este o complicaţie obişnuită a leziunii traumatice cerebrale, în special a celor uşoare. Aceste dureri de cap pot avea caracteristicile migrenei, ale tensiunii sau a altor tulburări de cefalee primare, dar sunt adesea mixte, nesistematizate şi pot fi dificil de gestionat. Durerile de cap pot apărea foarte des, dacă nu chiar zilnic, şi adesea cefaleea încetineşte recuperarea după un traumatism", a arătat prof. dr. Mureşanu.

El a subliniat că un management adecvat în tratarea eficientă a acestor cazuri presupune existenţa unor echipe multidisciplinare formate din medic de medicină de urgenţă, medic neurolog, neurochirurg, psihitaru şi psiholog care să evalueze complet pacienţii şi care să asigure un tratament individualizat de recuperare neuropsihologică.

Prof. dr. Mureşanu a susţinut că o problemă existentă la nivel naţional cu care se confruntă pacienţii care au suferit în special un AVC este lipsa centrelor de recuperare neurologică.

''Potrivit celui mai recent studiu RES-Q al ESO (European Stroke Organisation), în 10 spitale din România au fost internate 1.052 de persoane care au suferit un AVC. Dintre acestea, doar 5,4% au beneficiat de centre speciale de recuperare neurologică, 3,2% au fost plasate în aziluri de îngrijiri medicale, 3,6 % au fost redirecţionate către alte spitale, 14% au decedat, în timp ce 73,8% au fost trimise acasă, principala cauză fiind lipsa acută a centrelor de neurorecuperare (...) România a reuşit, anul acesta, să extindă numărul de unităţi medicale speciale, de la 10 la 43, prin care pacienţii cu accident vascular cerebral - AVC - ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4 ore şi jumătate de la debutul primelor simptome. (...) În perioada ianuarie-septembrie 2019 au fost realizate, la nivel naţional, aproximativ 1.600 de tratamente prin tromboliză intravenoasă, comparativ cu doar 885 de astfel de intervenţii înregistrate pe parcursul anului trecut'', a arătat el.

Manifestarea a avut loc la Baku, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a fost organizată de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology la care s-au alăturat Societatea de Neurologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj Napoca, precum şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR). (editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 43

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 02-11-2026 12:22

Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'

O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar

Sanatate 02-11-2026 12:09

Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.

Sanatate 02-11-2026 11:24

Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili

Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar

Sanatate 02-11-2026 10:34

CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur

Sanatate 01-11-2026 21:00

Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași

Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe

Sanatate 01-11-2026 18:20

Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt

Sanatate 01-11-2026 11:11

Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi

Sanatate 30-10-2026 19:43

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de

Sanatate 30-10-2026 17:18

Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România

Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci

Sanatate 30-10-2026 16:37

CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative

Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă

Sanatate 30-10-2026 13:56

INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic

Sanatate 29-10-2026 17:27

Mureș: UMFST demarează un proiect de 43 de milioane de lei pentru transformarea digitală a sănătății din România

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ''George Emil Palade'' (UMFST) din Târgu Mureș începe implementarea proiectului strategic ''REVIVE for Romania'', o inițiativă națională dedicată transformării digitale a sistemului de sănătate românesc, în valoare de 43,2 milioane de lei.

Sanatate 29-10-2026 17:02

A fost inaugurată noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' (GALERIE FOTO)

Noua clădire a Institutului de Pneumoftiziologie ''Marius Nasta'' din București, investiție de 120 de milioane de euro, construită prin PNRR, a fost inaugurată joi în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Clădirea are 115 paturi, di

Sanatate 29-10-2026 15:18

VIDEO Rogobete: Demersurile pentru un nou centru destinat marilor arși în București ar putea începe anul viitor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că demersurile pentru construirea unui nou centru destinat pacienților cu arsuri grave în București ar putea începe anul viitor, subliniind necesitatea dezvoltării infrastructurii medicale pentru tratarea pacienților cu arsuri grave. ''Domnule prim-ministru, vreau să vă mu

Sanatate 29-10-2026 11:53

Rogobete: Tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști trebuie susținuți, nu priviți ca o amenințare

Viitorul chirurgiei pediatrice se construiește prin generațiile de medici care se formează astăzi, iar responsabilitatea profesorilor este să le deschidă drumul, să le transmită experiența și să îi pregătească să devină mai buni decât ei, a transmis joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat că tinerii medici, rezidenții și viitorii specialiști