Bihor: Proiect amplu în domeniul sănătăţii, cu telemedicină, de peste 9 milioane de euro, lansat de CJ
Un amplu proiect transfrontalier pe sănătate, de peste 9 milioane de euro, a fost lansat joi de către conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi cei 10 parteneri, prin care va fi achiziţionată aparatură modernă de telemedicină pentru cinci spitale din judeţ, echipamente pentru intervenţii de urgenţă în zona montană şi se va construi un centru de pregătire profesională.
Aproximativ 700.000 persoane din judeţele Bihor şi Hajdú-Bihar, din Ungaria, vor beneficia de servicii medicale de înaltă performanţă prin acest proiect.
"Pentru judeţul nostru cel mai important este că toate spitalele importante din judeţ vor face un salt calitativ, fiindcă vor avea aparate care vor permite diagnostice mult mai bune, dar şi faptul că oncologia din Oradea o vom ridica la un nivel superior. Cred că, prin acest proiect, sistemul informaţional va fi mult mai rapid, salvând foarte multe vieţi", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor.
Liderul de proiect este CJ Bihor, având 10 parteneri principali şi asociaţi: municipiile Oradea, Marghita, Salonta, Beiuş, oraşul Aleşd, Universitatea Oradea, Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo, ISU Crişana, respectiv Autoguvernarea locală Berettyóújfalu şi Spitalul Gróf Tisza István, din Ungaria.
Potrivit managerului de comunicare, Eniko Forró, implementarea proiectului începe la 1 august 2019 şi se va încheia în 31 iulie 2022.
"Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a judeţului Bihor, îmbunătăţirea accesului şi dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenţii medicale în situaţii de urgenţă", pe scurt IPHEALTH, are un buget total pentru faza de implementare de 9.717.383 de euro, prin Programul Interreg V - A România - Ungaria 2014-2020, din care 7.987.250 de euro de la FEDR.
Consiliul Judeţean Bihor va beneficia de 1,468 milioane de euro, Municipiul Oradea va avea la dispoziţie 4,77 milioane de euro, municipiile Marghita, Salonta, Beiuş, oraşul Aleşd câte circa 270.000 euro, iar Universitatea Oradea, 1,5 milioane de euro. Suma de 880.000 de euro va reveni autoguvernării locale ungare, care îşi va reconstrui şi dota cu echipamente medicale o clădire pentru un centru medical de recuperare şi reabilitare pentru pacienţi, în cadrul Spitalului Gróf Tisza István.
Consiliul Judeţean Bihor urmăreşte dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor medicale prin construirea a două centre medicale de urgenţă în zona Padiş şi zona Stâna de Vale. Acestea vor fi coordonate de Serviciul Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor.
"Se vor achiziţiona echipamente de căutare-salvare specifice, autospecială căutare-salvare pentru teren dificil, autosanitară pentru intervenţia medicului de urgenţă, dronă pentru identificarea posibilelor victime, cameră portabilă cu termoviziune, defibrilator", a precizat Liana Ardelean, managerul de proiect.
Municipiul Oradea va implementa sistemul de telemedicină, interconectat cu spitalele mari din judeţ care vor primi aparate digitale de radiologie şi ecografe de ultimă generaţie.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea şi Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" vor beneficia în plus de un Scintigraf-CT ce va ajuta la diagnosticarea bolilor endocrine şi oncologice, dar va permite şi realizarea tratamentului anumitor afecţiuni oncologice. Spitalul judeţean va mai achiziţiona un Computer Tomograf de urgenţă şi un Angiograf CT Urgenţă - echipament unic în Transilvania şi se va dota o secţie ATI.
Prin proiectul strategic pe sănătate, Facultatea de Medicină şi Farmacie va reconstrui imobilul de pe strada Nicolae Jiga, ce va fi transformat într-un Centru de formare continuă de abilităţi practice în domeniul sănătăţii, unde se vor pregăti cadre medicale şi studenţi pentru folosirea acestei aparaturi inovative. AGERPRES/(A-autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul
Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site
Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă
Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi
Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm
Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman
Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru
Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'
O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar
Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.
Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili
Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar
CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină
Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur
Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași
Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe
Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt
Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de
Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România
Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci
CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative
Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă
INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic










