logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiş: Reluarea activităţii Secţiei de radioterapie a bolnavilor oncologici încă aşteaptă avizul CNCAN

Imagine din galeria Agerpres

Activitatea Secţiei de radioterapie a Spitalului Municipal din Timişoara este încă blocată de avizul pe care îl aşteaptă de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), cu toate că instituţia a trimis dosarul din luna mai, iar CNCAN trebuia să anunţe în 30 de zile dacă dosarul era incomplet, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul unităţii medicale, Olimpia Oprea.

Activitatea secţiei a fost întreruptă săptămâna trecută, joi, în caz contrar, conducerea spitalului şi a secţiei de radioterapie răspunzând penal.

"Aşteptăm ca CNCAN să emită autorizaţia. Noi am depus din 28 mai dosarul de evaluare la CNCAN. Conform normelor de securitate radiologică, ei aveau termen două luni ca să ne emită autorizaţia sau să ne respingă dosarul. Dacă dosarul era incomplet, trebuia ca în termen de 30 de zile să ne respingă dosarul. Nu s-a întâmplat asta. Acum ne-au trimis adresa prin care ne spun că trebuie să încetăm activitatea şi că dosarul nu a fost complet. Acum, ei susţin că ne-au trimis în data de 3 septembrie adresa, dar data poştei de expediere din Bucureşti este 10 septembrie, în Timişoara a ajuns plicul în 13 septembrie, iar la noi a intrat pe data de 16 septembrie. Imediat, noi am luat măsuri şi am făcut documentaţia de care era nevoie şi pe care ne-au solicitat-o. Între timp, noi am fost nevoiţi să întrerupem activitatea, pentru că altfel, managerul spitalului şi toţi cei din secţia de radioterapie răspundeam penal. Le-am transmis deja solicitările lor şi aşteptăm avizul", a detaliat Olimpia Oprea.

În această perioadă de când activitatea secţiei a fost suspendată, între 80 şi 100 de bolnavi programaţi zilnic la radioterapie au aşteptat, pentru că Spitalul Municipal Timişoara nu avea unde să-i redirecţioneze, fiind singurul din vestul ţării.

"Sperăm să se deblocheze situaţia astăzi (luni - n.r.). Personalul nostru va sta până îi va rezolva pe toţi pacienţii programaţi astăzi, iar pe cei din zilele anterioare îi vom anunţa data reprogramării. (...). Nu ar fi fost nicio problemă dacă în respectiva adresă a CNCAN nu apărea specificat faptul că trebuie încetată activitatea, în caz contrar managerul spitalului şi Secţia de radioterapie răspund penal", a explicat Olimpia Oprea.

Potrivit acesteia, adresa de la CNCAN cerea modificarea unor documente, la unul din cele cinci puncte stipulate trebuia făcută o completare, iar la celelalte patru puncte era vorba despre revizuirea unor planuri de intervenţie în situaţii de urgenţă.

În perioada următoare, Ministerul Sănătăţii va începe procedurile pentru organizarea unei licitaţii de cumpărare a unui nou accelerator pentru Secţia de Radioterapie a spitalului, atunci urmând să funcţioneze două astfel de aparate.

În Secţia de radioterapie a Municipalului îşi fac zilnic tratamentul în jur de 100 de pacienţi, 70 fiind internaţi în secţia cu paturi, iar 30 venind doar pentru raze, după care pleacă acasă. AGERPRES / (A - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Afisari: 44

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 02-11-2026 17:52

Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor

Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul

Sanatate 02-11-2026 15:22

Iași: Tânără transportată la spital în stare gravă, din cauza lentilelor de contact cumpărate de pe un site

Prof.univ.dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgență 'Sf.Spiridon' Iași, a declarat presei, luni, că o tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la unitatea medicală după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site. 'Pacienta vedea extrem de puțin. Nici mă

Sanatate 02-11-2026 14:03

Neamț: Primăria Piatra-Neamț construiește cu fonduri europene un spital de paliație cu 40 de paturi

Primăria municipiului Piatra-Neamț construiește, cu fonduri europene, un spital de paliație ce va avea o capacitate de 40 de paturi, a anunțat, într-un comunicat de presă, primarul Adrian Niță. Centrul va fi ridicat pe un teren de peste 4.500 de metri pătrați și va fi deservit de un personal permanent format din 62 de angajați - medici, asistente, infirm

Sanatate 02-11-2026 12:43

Sector 1: Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată, în noiembrie, la Complexul Caraiman

Testări gratuite pentru diabet și afecțiuni la prostată vor avea loc, în noiembrie, la Complexul Multifuncțional Caraiman, a anunțat Primăria Sectorului 1. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis luni, a început ultima sesiune de screening din acest an de la Complexul Caraiman. Testările pentru locuitorii din Sectoru

Sanatate 02-11-2026 12:22

Prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni'

O prelevare de organe a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie la Spitalul Clinic de Urgență 'Bagdasar-Arseni' din București, fiind prima din acest an în cadrul unității medicale. 'Un gest de o generozitate extraordinară, făcut în mijlocul unei tragedii, aduce speranță pentru trei copii aflați în așteptar

Sanatate 02-11-2026 12:09

Radu Gănescu (COPAC): Accesul pacienților la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe, că actuala politică de prețuri și de rambursare a medicamentelor riscă să perpetueze problemele privind accesul pacienților la tratamente, în lipsa unor modificări legislative și a unei reorganizări.

Sanatate 02-11-2026 11:24

Medicii pneumologi recomandă vaccinarea anti-VSR și prevenția; sugarii și vârstnicii, printre cei mai vulnerabili

Societatea Română de Pneumologie atrage atenția asupra importanței vaccinării și a măsurilor de prevenție, în contextul în care peste 5.500 de vârstnici sunt spitalizați anual în România din cauza infecțiilor asociate Virusului Sincițial Respirator, în timp ce peste 5.100 de internări sunt estimate în rândul sugar

Sanatate 02-11-2026 10:34

CMSR: Cancerul oral poate fi depistat la un control de rutină

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă programul de formare OralOncoCheck, destinat medicilor stomatologi, pentru recunoașterea precoce a leziunilor suspecte de cancer oral și îndrumarea pacienților către specialiștii în chirurgie oro-maxilo-facială. După sesiunile organizate la București și Timișoara, cur

Sanatate 01-11-2026 21:00

Ministrul Sănătății: Planul Alb, activat în trei spitale din Iași în urma accidentului de la Țigănași

Planul Alb a fost activat, duminică seara, în trei unități medicale din Iași, în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, unde un autovehicul de transport pe

Sanatate 01-11-2026 18:20

Rogobete: Începe o săptămână intensă, cu întâlniri și decizii importante pentru pacienți și personalul medical

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că se va întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanți ai medicilor rezidenți, ai sindicatelor din sănătate, dar și cu producători de medicamente care dețin fabrici în România și va vizita șantierul Centrului de Mari Arși pentru Copii de la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureșt

Sanatate 01-11-2026 11:11

Ministrul Sănătății: Accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, duminică, faptul că a solicitat o întâlnire cu reprezentanții Agenției Naționale a Medicamentului, ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai producătorilor de medicamente inovative și generice, adăugând că accesul la medicamente și la tratamente inovatoare nu trebuie să fie blocat de dispute politi

Sanatate 30-10-2026 19:43

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan: În rândul bărbaților au crescut semnificativ cazurile de cancer asociate papilomavirusului

Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de Chirurgie orală și maxilo-facială de

Sanatate 30-10-2026 17:18

Vicepreședintele CMSR: Cancerul oral, depistat prea târziu în România

Cancerul oral rămâne o problemă insuficient monitorizată în România, iar pacienții ajung frecvent la medic în stadii avansate ale bolii, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Luminița Oancea, vicepreședintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Potrivit sursei citate, mortalitatea este cu 80% mai mare dec&aci

Sanatate 30-10-2026 16:37

CNAS: Acces simplu și facil la informații detaliate despre programele naționale de sănătate curative

Persoanele care vor să obțină informații detaliate despre programele și subprogramele naționale de sănătate curative, gestionate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), au de vineri la dispoziție un nou instrument informatic. Noua facilitate permite identificarea rapidă a unităților medicale care oferă servicii în cadrul fiecă

Sanatate 30-10-2026 13:56

INSP: 78.876 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 19 - 25 octombrie

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat vineri că în săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 19 - 25 octombrie au fost raportate 78.876 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii), &ic