Sorina Pintea: Creşterea pe investiţii a bugetului Ministerului Sănătăţii este de aproximativ 84%
Bugetul Ministerului Sănătăţii din 2019 este structurat pe investiţii şi pe programe naţionale curative şi prevenţie, creşterea pe investiţii fiind de aproximativ 84%, a declarat vineri ministrul Sorina Pintea.
"Bugetul pentru investiţii al Ministerului Sănătăţii este cel mai mare pe care acest minister l-a avut vreodată şi prin comparaţie v-aş propune nişte cifre: în 2017 am avut 170 de milioane de lei, 2018 - 193 de milioane de lei, 2019 - un miliard o sută de mii de lei. Creşterea pe investiţii este de aproximativ 84%. În 2018, cu 1 martie au crescut salariile medicilor şi asistenţilor medicali până la nivelul 2022, astfel încât am ajuns la un nivel al salariilor apropiat de al ţărilor UE", a afirmat Sorina Pintea, la RTV.
Ea spus că în programele naţionale de prevenţie din 2019 este propus testul Panorama pentru femeile însărcinate.
"Aş începe cu programele naţionale de prevenţie, pentru că au fost foarte multe discuţii în spaţiul public legate de acel test Panorama pe care îl propunem pentru femeile însărcinate. Este vorba de un test pe care o femeie însărcinată poate să îl facă începând cu săptămâna a noua de sarcină şi care depistează eventuale anomalii genetice. Testul este acurat în proporţie de 99%. Deci, până la urmă este vorba de a risipi temerile normale ale viitoarelor mame în ceea ce priveşte sănătatea copilului. Depistează anomalii precum sindromul Down, boli rare şi alte aspecte care duc la multe drame familiale. Este un test care costă aproximativ 2.500 de lei şi pe care nu orice viitoare mamă şi-l poate permite", a explicat Pintea.
Ministrul a mai vorbit despre suplimentarea bugetului pentru continuarea programului de diabet juvenil şi pentru diabetul de tip 1. "Copiii care suferă de diabet beneficiază de montarea unui sistem de senzori care monitorizează glicemia, dar este un program pentru toţi pacienţii bolnavi de diabet de tip 1 - pentru 41.000 de pacienţi", a spus Pintea.
De asemenea, ea a menţionat existenţa unui program pentru finanţarea markerilor moleculari. "Pentru ca medicii să poată prescrie tratamentul inovativ au nevoie de aceste testări, care sunt absolut necesare şi care în acest moment se fac de către firmele farma pentru anumite categorii de pacienţii. Vorbim de cei care sunt deja bolnavi, care au nevoie de aceste testări pentru a putea beneficia de tratamentul cel mai bun. Pe de altă parte, în acest program vorbim de nişte teste de screening tot pentru această patologie", a precizat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a menţionat şi programul de vitamina D care beneficiază de finanţare. "Specialiştii spun că este posibil ca aproximativ 65% din populaţia României să aibă carenţe de vitamina D, care trebuie corectate. În cadrul acestui program este vorba de testarea acestei carenţe şi apoi susţinerea medicaţiei pentru persoanele care au această carenţă. Apoi este vorba de finanţarea spitalelor care vor face acest tip de analiză cu echipamentul necesar", a punctat ministrul. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene
Mirabela Grădinaru: Tratamentul pentru copiii cu diabet nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin, de îndrumare
Tratamentul pentru copiii cu diabet sau boli metabolice nu e suficient pentru familii, e nevoie de sprijin și de îndrumare ca acestea să-și regăsească echilibrul, a declarat, marți, Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Ea a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabe
Rogobete: Peste 4.000 de copii din România au diabet de tip 1; MS vrea simplificarea accesului la pompele de insulină
Peste 4.000 de copii din România suferă de diabet zaharat de tip 1, iar accesul la tratament, prevenția bolilor metabolice și educația pentru sănătate trebuie să devină priorități, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Salvați Copiii România a lansat, marți, campania de construire a primei Clinici Universitare
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară că au nevoie de cursuri de comunicare cu pacienții (studiu)
Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau foarte ridicată de formare în comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR). Potrivit studiului, 63% dintre rezidenți își evaluează pozitiv abilitățile actuale de comunicare, dar numai 13,1% con
Rogobete: Pregătim o reformă structurală a politicii medicamentului
Ministerul Sănătății pregătește o reformă structurală a politicii medicamentului, a transmis, marți, ministrul Alexandru Rogobete. 'Îmi doresc ca pacienții din România să aibă acces la medicamente inovative și la terapii moderne, în condiții comparabile cu cele din țările Europei de Vest. Astăzi, timpul mediu de așteptare
Rogobete: 9.969 de candidați la Rezidențiat; am cerut o verificare atentă a tuturor procedurilor
Concursul Național de Rezidențiat va avea loc pe 15 noiembrie și va reuni 9.969 de candidați, care vor concura pentru 5.483 de locuri și posturi, a anunțat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după prima întâlnire de organizare a examenului. 'Am avut astăzi, la Ministerul Sănătății, prima întâlnire de organizare a concursul






