logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

APCR: Un pacient cu scleroză multiplă a câştigat în instanţă dreptul la tratament

Imagine din galeria Agerpres

Un pacient cu scleroză multiplă a dat în judecată statul pentru a beneficia de tratamentul medical de care are nevoie şi a câştigat prin ordonanţă preşedinţială, susţin reprezentanţii Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România (APCR).

Potrivit acestora, Curtea de Apel Bucureşti a obligat pe 17 ianuarie Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale să îi acorde gratuit tratamentul necesar pacientului.

APCR spune că şi de această dată instanţa a constatat că autorităţile din Sănătate nu au respectat termenul de 90 de zile prevăzut atât de Directiva Consiliului 89/105/CEE, cât şi de Ordinul de ministru al Sănătăţii nr. 861/2014 în care trebuia finalizată evaluarea medicamentului în vederea includerii pe lista de compensate. Cererea de evaluare a medicamentului a fost depusă la ANMDM la data de 23 iulie 2018 şi trebuia soluţionată până cel târziu 23 octombrie 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

"Cel mai probabil va exista un recurs din partea statului român, dar acesta nu va afecta sentinţa pronunţată pe cererea de ordonanţă preşedinţială deoarece, potrivit legii, aceasta are caracter executoriu imediat, astfel că pacientul va beneficia de tratament în perioada următoare. Un potenţial recurs va fi judecat de instanţa supremă în 2-3 ani. Din experienţa proceselor similare câştigate în anii anteriori, casa de asigurări de sănătate a pus efectiv în executare hotărârea în aproximativ o săptămână. Noi am formulat cererea de executare vineri, 18 ianuarie", a afirmat avocatul Dan Cimpoeru, citat într-un comunicat de presă al APCR.

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia, a atenţionat asupra faptului că situaţia nu este singulară şi a spus că la ANMDM sunt înregistrate câteva zeci de dosare de evaluare a unor medicamente inovative pentru tratarea unor boli grave (cancer renal, cancer urotelial, cancer pulmonar, colită ulcerativă, limfom Hodgkin) care au termenul depăşit şi nu se poate estima când anume vor fi finalizate.

Conform APCR, sunt medicamente noi evaluate cu recomandare de includere necondiţionată (pentru artrită reumatoidă, limfom Hodgkin, artrită psoriazică, boală Crohn, colită ulcerativă, diabet zaharat), dar care nu au fost incluse încă pe lista de compensate.

"În octombrie 2015, ca urmare a demersurilor noastre judiciare, majoritatea medicamentelor care au făcut obiectul proceselor menţionate au fost incluse pe lista medicamentelor compensate aprobate prin HG 720/2008 iar legislaţia a fost modificată corespunzător. După această experienţă 'unică' în UE am crezut că în sfârşit autorităţile responsabile au înţeles că pacienţii nu trebuie să-şi obţină tratamentul medical prin judecător de la sistemul de sănătate. Din păcate, pentru pacienţi, lucrurile nu s-au schimbat. Statul român ignoră în continuare legislaţia europeană în materie şi nu este în stare să îşi respecte nici măcar propriile sale reguli. La 16.01.2019 un pacient bolnav de scleroză multiplă s-a judecat din nou cu statul pentru a beneficia de tratament medical de care are nevoie şi a câştigat", spune Cezar Irimia, potrivit sursei citate.

În perioada 2014 - 2015, cu sprijinul APCR, 165 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi alte boli cronice şi-au câştigat dreptul la viaţă dând statul în judecată.

Astfel, afirmă APCR, prin 17 hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Curtea de Apel Bucureşti a obligat autorităţile responsabile să asigure pacienţilor reclamanţi tratamentul gratuit cu medicamente inovative. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 37

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 09-09-2026 15:50

Galați: Specialiști în medicina de urgență, reuniți la prima ediție a Conferinței EMERGal

Profesioniști din UPU-SMURD, serviciile de ambulanță și echipele medicale prespitalicești și spitalicești din județul Galați se reunesc, în perioada 10-13 septembrie, la prima ediție a Conferinței EMERGal, eveniment dedicat schimbului de experiență, pregătirii și bunelor practici în medicina deurgență. La conferință vor participa medici, asistenți

Sanatate 09-09-2026 14:34

Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru două proiecte medicale importante

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că a efectuat o nouă tranșă de plăți de peste 393 milioane de lei pentru două proiecte medicale importante construite prin PNRR. Astfel, Ministerul Sănătății a efectuat următoarele plăți: * 197.763.195,85 lei pentru noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardi

Sanatate 09-09-2026 14:27

Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată din motive independente de voința instituției

Ministerul Sănătății a informat miercuri că, din motive independente de voința instituției, procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată, ca urmare a unor documente transmise eronat de către furnizor cu privire la prețul produsului. Ministerul Sănătății precizează că în perioada imediat următoare va relua procedura de achiziție pentru 100.000 d

Sanatate 09-09-2026 09:51

Campanie națională pentru promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada septembrie-octombrie, campania națională de informare, educare și comunicare 'Promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice'. Campania se desfășoară sub sloganul 'Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine!' și urmărește creșterea gradului de informare și

Sanatate 08-09-2026 13:46

Sibiu/Pneumolog: Revenirea în colectivitate crește riscul infecțiilor respiratorii la copii

Revenirea copiilor în colectivități odată cu începutul anului școlar crește riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii, iar aerisirea spațiilor, igiena mâinilor, evitarea fumului de țigară și neprezentarea la școală a copiilor bolnavi sunt printre cele mai importante măsuri de prevenție, recomandă medicul pneumolog și pediatru dr. Simina Iulia Ida, de

Sanatate 07-09-2026 17:06

Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ

Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d

Sanatate 04-09-2026 16:22

Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz

Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To

Sanatate 04-09-2026 13:12

Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR

Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor

Sanatate 03-09-2026 23:13

UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime

Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci

Sanatate 03-09-2026 16:28

INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese

Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba

Sanatate 03-09-2026 16:23

Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților

Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC

Sanatate 03-09-2026 15:08

Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale

Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi

Sanatate 03-09-2026 14:10

Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.

Sanatate 02-09-2026 16:08

Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat

O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion

Sanatate 02-09-2026 15:56

Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB

Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z