Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria prelucrării lemnului, respectiv în industria chimică, precum și a doi angajați ai uneia dintre acestea, care au deținut, în perioade succesive, funcția de responsabil pentru protecția mediului, pentru comiterea infracțiunilor de poluare prin evacuarea în atmosferă de substanțe periculoase și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Persoanele trimise în judecată
Două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, județul Alba, cu activitate în industria prelucrării lemnului și în industria chimică;
Un bărbat și o femeie, angajați ai acestora, care au exercitat, în perioade succesive, funcția de responsabil pentru protecția mediului.
4
Inculpați trimiși în judecată
11
Acte materiale (poluare și fals)
2022-2024
Perioada faptelor reținute
2
Rapoarte anuale de mediu falsificate
Contextul faptelor
Cele două societăți comerciale funcționează pe același amplasament din municipiul Sebeș, deținând instalații tehnologice cu impact semnificativ asupra mediului, generând și evacuând în aer, apă și sol substanțe poluante periculoase. În scopul prevenirii/reducerii emisiilor de poluanți, activitatea acestora se desfășoară în baza Autorizației Integrate de Mediu, act ce stabilește expres sursele de emisii de poluanți, natura poluanților, metoda și frecvența de monitorizare, raportarea măsurătorilor către autorități, inclusiv frecvența de raportare și notificarea depășirilor valorilor admise. Potrivit acestor cerințe, măsurătorile poluanților se realizează atât prin laboratorul propriu al operatorilor (supus intercalibrării cu un laborator
autorizat), cât și prin intermediul unui laborator autorizat extern - contractat de societăți.
Suspiciunile privind neconcordanța dintre valorile măsurate și cele raportate autorităților au condus, în cursul urmăririi penale, la efectuarea mai multor percheziții domiciliare, inclusiv la sediile celor două societăți și la sediul laboratorului extern, ocazie cu care au fost ridicate sisteme informatice și medii de stocare a datelor. Analiza acestora, coroborată cu un raport de expertiză în specialitatea ecologie și protecția mediului, a stat la baza acuzațiilor reținute prin rechizitoriu.
Ce se reține în sarcina inculpaților
a) Poluarea prin evacuarea în atmosferă de substanțe periculoase
Din cercetări ar rezulta că, în mai multe zile din anii 2022 și 2023, în procesul tehnologic de
fabricare a plăcilor din lemn și a rășinilor pe bază de formaldehidă, cele două societăți ar fi evacuat în atmosferă cantități de formaldehidă și de oxizi de azot care ar fi depășit limitele admise prin autorizația integrată de mediu, inclusiv în zone protejate. Potrivit raportului de expertiză în specialitatea ecologie și protecția mediului administrat în cauză, faptele ar fi fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
b) Falsul în înscrisuri sub semnătură privată
Conform rechizitoriului, în cuprinsul rapoartelor anuale de mediu pe anii 2022 și 2023 - transmise Agenției pentru Protecția Mediului Alba și Gărzii Naționale de Mediu și folosite ulterior, în anii 2023 și 2024, pentru obținerea vizei anuale a autorizației integrate de mediu, angajații care au exercitat funcția de responsabil pentru protecția mediului ar fi atestat necorespunzător adevărului că toate valorile poluanților măsurați s-ar fi încadrat în limitele legale. Inculpații cunoșteau că, potrivit rapoartelor de încercare întocmite în aceeași perioadă de un laborator extern autorizat (contractat de societăți), ar fi fost înregistrate mai multe depășiri ale limitelor admise pentru formaldehidă și oxizi de azot, iar cerința etalonare a sistemului propriu de măsurare a poluanților nu a fost îndeplinită.
c) Modul în care ar fi fost ascunse depășirile
Potrivit acuzației, atunci când o determinare de laborator evidenția valori peste limitele
autorizate, rezultatul respectiv nu ar fi fost raportat autorităților de mediu, procedânduse la repetarea analizelor până la obținerea unor valori conforme, ulterior fiind transmise autorităților statului numai valorile favorabile operatorului, creându-se astfel aparența respectării prevederilor autorizației integrate de mediu. Totodată, angajații secțiilor de producție ale celor doi opratori erau angrenați în activități ce aveau ca scop obținerea unor determinări în limitele admise, aceștia intervenind, în timpul prelevării probelor de către laboratorul extern autorizat (contractat de societăți), asupra sistemelor de depoluare,
asupra punctelor de prelevare sau asupra instalațiilor tehnologice.
Amploarea depășirilor constatate
Potrivit raportului de expertiză în specialitatea ecologie și protecția mediului administrat
în cauză, întocmit pe baza a 12 rapoarte de încercare emise de laboratorul extern autorizat
(contractat de societăți), amploarea depășirilor constatate a fost următoarea:
Formaldehidă, emisii ale primei societăți (industria prelucrării lemnului): depășiri constatate la toate cele 5 rapoarte de încercare analizate, cu un vârf de până la 3,24 ori limita maximă admisă, valoare înregistrată într-o zonă locuită, fapt ce a echivalat cu supunerea acută la formaldehidă a populației din acea zonă.
Formaldehidă, emisii ale celei de-a doua societăți (industria chimică): depășiri constatate la toate cele 3 rapoarte de încercare analizate, cu un vârf de până la 2,86 ori limita maximă
admisă, tot într-o zonă locuită.
Oxizi de azot: toate cele 3 măsurători analizate în cauză au depășit limita legală admisă.
De ce contează pentru cetățeni
Formaldehida și oxizii de azot se numără printre substanțele poluante periculoase pentru care legislația de mediu impune limite stricte de emisie, monitorizare și raportare, tocmai pentru că expunerea, chiar și pentru o durată scurtă la concentrații ridicate, poate afecta sănătatea persoanelor din zonele învecinate platformelor industriale. Formaldehida este clasificată de Organizația Mondială a Sănătății în grupa I a agenților cancerigeni pentru om, putând provoca, de asemenea, anomalii genetice, iar expunerea la oxizii de azot poate provoca leziuni pulmonare severe și alte boli respiratorii.
Autorizația integrată de mediu are rolul de a garanta faptul că activitatea industrială se desfășoară cu respectarea acestor limite, iar raportarea corectă a valorilor măsurate către autoritățile de mediu este instrumentul prin care statul verifică respectarea lor.
Măsuri dispuse
- Trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor două societăți comerciale și a celor doi foști responsabili de mediu;
- Solicitarea desființării parțiale a înscrisurilor reținute ca fiind falsificate - rapoartele anuale de mediu pe anii 2022 și 2023.
Dosarul va fi înaintat Judecătoriei Alba Iulia, instanța competentă să judece cauza în fond.
Precizăm că întocmirea rechizitoriului este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul
de procedură penală, care reprezintă finalizarea urmăririi penale și trimiterea dosarului la
instanța competentă, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției
de nevinovăție.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.