logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, vrea deschiderea Centrului de Mari Arşi de la Timişoara, în luna mai

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, la Timişoara, că România este deficitară în momentul de faţă la numărul de paturi destinate marilor arşi şi vrea să grăbească deschiderea Centrului de Mari Arşi (CMA) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, în luna mai, pentru că mai are de primit doar aparatura de la Ministerul Sănătăţii, pentru care licitaţia a fost deja finalizată.

"Am discutat cu managerul spitalului şi cu şeful secţiei de chirurgie plastică şi am convenit ca atunci când se va face livrarea acestor aparate, spitalul să contribuie cu ceea ce lipseşte, chestiuni minore, pe care le are (scaune, pense, n.r.), astfel încât în luna mai să putem aproba o linie de gardă pentru marii arşi şi să dăm drumul centrului, aşa cum trebuie", a afirmat ministrul Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Sorina Pintea a explicat că partea de dotare a Centrului de Mari Arşi, cu infrastructura finanţată de Consiliul Judeţean Timiş, se face prin Banca Mondială (BM), iar Programul BM a fost implementat începând cu 2012, în anul 2018 fiind făcute primele licitaţii pentru aparatura medicală.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că o comisie de specialitate formată din medici a stabilit necesarul de dotare pentru un centru de mari arşi, care cuprinde 94 de poziţii, până acum fiind parcurse deja două licitaţii, prima pentru 34 de echipamente livrate deja, iar ofertele celei de-a doua licitaţii au fost deschise pe 17 decembrie.

"Până la finele lunii ianuarie se vor evalua, iar în cursul lunii februarie estimăm a fi semnat contractul de livrare, iar termenul de livrare este de maximum trei luni de la semnarea contractului. Această a doua licitaţie cuprinde marea majoritate a echipamentelor pentru mari arşi. În opinia mea, când s-a făcut necesarul pentru Centrul de Mari Arşi (pentru o a treia licitaţie, n.r.) s-a trecut absolut tot, inclusiv scaune, pense, lucruri pe care Spitalul (Judeţean Timişoara, n.r.) deja le are şi din punctul meu de vedere nu cred că mai este necesar să mai aşteptăm finalul celei de-a treia licitaţii pentru şi să nu dăm drumul Centrului de Mari Arşi", a detaliat Sorina Pintea.

La Centrul de Mari Arşi s-au construit cinci boxe noi - paturi special dotate pentru această patologie, iar din punct de vedere al infrastructurii, acesta este cel mai modern din România, conform managerului Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Marius Craina. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 48

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 09-09-2026 14:34

Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru două proiecte medicale importante

Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că a efectuat o nouă tranșă de plăți de peste 393 milioane de lei pentru două proiecte medicale importante construite prin PNRR. Astfel, Ministerul Sănătății a efectuat următoarele plăți: * 197.763.195,85 lei pentru noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardi

Sanatate 09-09-2026 14:27

Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată din motive independente de voința instituției

Ministerul Sănătății a informat miercuri că, din motive independente de voința instituției, procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată, ca urmare a unor documente transmise eronat de către furnizor cu privire la prețul produsului. Ministerul Sănătății precizează că în perioada imediat următoare va relua procedura de achiziție pentru 100.000 d

Sanatate 09-09-2026 09:51

Campanie națională pentru promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada septembrie-octombrie, campania națională de informare, educare și comunicare 'Promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice'. Campania se desfășoară sub sloganul 'Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine!' și urmărește creșterea gradului de informare și

Sanatate 08-09-2026 13:46

Sibiu/Pneumolog: Revenirea în colectivitate crește riscul infecțiilor respiratorii la copii

Revenirea copiilor în colectivități odată cu începutul anului școlar crește riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii, iar aerisirea spațiilor, igiena mâinilor, evitarea fumului de țigară și neprezentarea la școală a copiilor bolnavi sunt printre cele mai importante măsuri de prevenție, recomandă medicul pneumolog și pediatru dr. Simina Iulia Ida, de

Sanatate 07-09-2026 17:06

Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ

Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d

Sanatate 04-09-2026 16:22

Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz

Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To

Sanatate 04-09-2026 13:12

Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR

Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor

Sanatate 03-09-2026 23:13

UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime

Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci

Sanatate 03-09-2026 16:28

INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese

Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba

Sanatate 03-09-2026 16:23

Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților

Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC

Sanatate 03-09-2026 15:08

Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale

Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi

Sanatate 03-09-2026 14:10

Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov

Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.

Sanatate 02-09-2026 16:08

Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat

O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion

Sanatate 02-09-2026 15:56

Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB

Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z

Sanatate 02-09-2026 15:09

Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim

Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D