Braşov: Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a eliminat anul trecut listele de aşteptare pentru dispozitivele medicale
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Braşov a eliminat, începând de anul trecut, listele de aşteptare cu persoanele care solicitau dispozitive medicale pentru diverse afecţiuni, fiind premise ca, în momentul depunerii solicitărilor, acestea să fie rezolvate în două-trei săptămâni, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele CJAS Braşov, Sorin Melinte.
''Din punctul meu de vedere, eliminarea listelor de aşteptare este realizarea de căpătâi în ceea ce priveşte eficienţa acestei instituţii. În 2018, au fost eliminate listele de aşteptare a celor care solicitau dispozitive medicale pe diverse afecţiuni şi care fac obiectul decontării de către sistemul financiar al Casei de Asigurări de Sănătate. Aveam în jur de 2100 de persoane, care aşteptau pe liste din 2016. În prezent, toţi cei care erau pe listele de aşteptare din 2016 şi 2017 au intrat în posesia dispozitivelor medicale, iar acum, ultima solicitare este din 2 noiembrie 2018. Sunt premise ca, în momentul în care se depun solicitările, acestea să fie rezolvate în două-trei săptămâni'', a spus Melinte.
Copiii au avut prioritate la dispozitivele medicale, iar politica de achiziţie a fost în primul rând pentru urgenţe.
Pentru produse farmaceutice şi dispozitive medicale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a avut anul trecut alocat un buget de 289.412.637 lei, în creştere cu 14,2% faţă de 2017.
Bugetul alocat în 2018 pentru prestaţii medicale acordate în baza documentelor internaţionale a fost de 13,3 milioane de lei, în scădere faţă de 2017 când a fost de 16,6 milioane lei, ponderea cea mai mare fiind pentru servicii în Germania - 6,1 milioane lei, Italia - 2 milioane lei, Franţa - 1,8 milioane lei şi Austria - 1,7 milioane lei. Numărul de formulare S2 emise anul trecut a fost de 28 faţă de 20 în 2017, pentru diagnostice cum ar fi: Neuroblastom Slab Diferenţiat Abdominal, Stadiul IV, Grupa de Risc Înalt; Hipoplazie de Cord Stâng, Defect Septal Interatrial, Persistenţa de Canal Arterial; Tetralogie Fallot Hipoplazie Mederată de Inel şi Trunchi Pulmonar şi altele.
Problema principală cu care se confruntă Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în anul 2019 este subdimensionarea personalului instituţiei, a precizat Melinte.
''Din punctul meu de vedere, problema cu care ne confruntăm în acest an este subdimensionarea personalului. În prezent lucrăm cu 87 de angajaţi, dar ar mai fi necesar un număr de 8-9. Nu numai noi, şi alte instituţii bugetare se confruntă cu deficit de personal. Cu toate acestea vom depune toate eforturile ca să asigurăm cele mai bune servicii beneficiarilor noştri'', a precizat preşedintele CJAS Braşov.
Anul trecut, bugetul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov a fost de 946.621.010 lei, în creştere cu 21,5% faşă de 2017. Numărul de asiguraţi la sfârşitul anului trecut, în judeţul Braşov era de 497.383. AGERPRES/(A-autor: Jana Pintili, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: www.cnas.ro/casbv/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene









