Arad: Val de viroze şi pneumonii în judeţ; numărul îmbolnăvirilor este cu 50 la sută mai mare decât anul trecut
Medicii arădeni se confruntă cu un val de viroze şi pneumonii, peste 1.500 de cazuri fiind înregistrate în ultimele şapte zile, cu 50 la sută mai multe decât în perioada similară a anului trecut, programul vizitelor în cel mai mare spital din judeţ fiind redus de la zece la două ore pe zi din acest motiv.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că pacienţii cu viroze şi pneumonii înregistraţi în ultima săptămână sunt cu peste 50 la sută mai mulţi decât în perioada similară a anului 2018.
Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniela Cârnaţu, în şapte zile au fost înregistrate 1.197 de viroze, cu 70 de internări şi 341 de pneumonii, cu 55 de internări. Comparativ, la începutul lunii ianuarie 2018 erau înregistrate în şapte zile 765 de viroze, cu 31 de internări şi 227 de pneumonii, cu 31 de internări.
Medicii consideră că numărul real de îmbolnăviri este mult mai mare, dar majoritatea persoanelor evită consultaţiile de specialitate şi se tratează singure sau după indicaţiile primite la farmacie.
În contextul valului de viroze, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a decis să reducă programul vizitelor. Astfel, în zilele lucrătoare, în majoritatea secţiilor unităţii, programul a fost redus de la cinci la două ore, iar în weekend, programul a fost redus de la zece la două ore, respectiv între 15,00 şi 17,00. În cazul Secţiei Infecţioase Adulţi, unde sunt internaţi şi bolnavii cu viroze sau gripe, programul a fost redus la doar o oră pe zi.
De asemenea, în judeţ au fost confirmate trei cazuri de gripă, iar un bărbat de 33 de ani a decedat din cauza complicaţiilor cauzate de virus.
Reprezentanţii DSP declară că, în judeţ, au fost administrate categoriilor de populaţie cu risc aproximativ 13.000 de doze de vaccin antigripal, primite în toamnă de la Ministerul Sănătăţii.
Medicii susţin că persoanele care sunt sănătoase se mai pot vaccina antigripal, însă fiind sezon de viroze, este posibil să contacteze gripa înainte ca anticorpii să se formeze.
"Pentru orice vaccin există o perioadă necesară pentru a se produce anticorpii. Ar fi necesar un timp de două-trei săptămâni pentru vaccinul antigripal, de aceea eficienţa nu este maximă în cazul administrării în luna ianuarie, când sunt în evoluţie virozele. Cel mai indicat este ca vaccinul să se facă în octombrie sau noiembrie", a declarat medicul de familie Ioana Verteş.
Persoanele care nu beneficiază de doze gratuite de vaccin mai găsesc în farmaciile din Arad ser antigripal eficient pentru patru tulpini, la preţuri cuprinse între 50 şi 80 de lei.
În cazul contactării unei viroze, medicii recomandă evitarea administrării antibioticelor, pentru că acestea pot slăbi şi mai mult imunitatea. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)
Sursa foto: www.scjarad.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru două proiecte medicale importante
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că a efectuat o nouă tranșă de plăți de peste 393 milioane de lei pentru două proiecte medicale importante construite prin PNRR. Astfel, Ministerul Sănătății a efectuat următoarele plăți: * 197.763.195,85 lei pentru noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardi
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată din motive independente de voința instituției
Ministerul Sănătății a informat miercuri că, din motive independente de voința instituției, procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată, ca urmare a unor documente transmise eronat de către furnizor cu privire la prețul produsului. Ministerul Sănătății precizează că în perioada imediat următoare va relua procedura de achiziție pentru 100.000 d
Campanie națională pentru promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada septembrie-octombrie, campania națională de informare, educare și comunicare 'Promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice'. Campania se desfășoară sub sloganul 'Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine!' și urmărește creșterea gradului de informare și
Sibiu/Pneumolog: Revenirea în colectivitate crește riscul infecțiilor respiratorii la copii
Revenirea copiilor în colectivități odată cu începutul anului școlar crește riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii, iar aerisirea spațiilor, igiena mâinilor, evitarea fumului de țigară și neprezentarea la școală a copiilor bolnavi sunt printre cele mai importante măsuri de prevenție, recomandă medicul pneumolog și pediatru dr. Simina Iulia Ida, de
Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d
Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz
Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To
Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor
UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime
Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci
INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese
Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba
Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților
Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC
Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale
Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi
Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z
Poiană: Nu trebuie să se vorbească doar despre câți medici formăm, ci și despre ce medici formăm și ce condiții le oferim
Președintele Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, a declarat miercuri că, atunci când este analizată formarea noii generații de medici, trebuie avut în vedere nu doar numărul absolvenților, ci și pregătirea acestora și condițiile pe care România le oferă pentru a-i determina să rămână și să profeseze în țară. D









