Ministrul Sănătăţii: În 2012, când a început construcţia Centrului de Arşi, nimeni nu s-a gândit că va trebui dotat
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că, până la sfârşitul anului 2017, nu a primit nicio solicitare pentru dotarea cu aparatură medicală Centrului de Arşi din Iaşi.
"În 2012, când a început construcţia centrului, nimeni nu s-a gândit că va trebui dotat. Nimeni. Până în 2018. În 2017, la sfârşit, eu nu am văzut nicio solicitare din partea spitalului pentru dotare cu aparatură medicală. Atunci s-a pus problema achiziţiei acestor aparate prin Banca Mondială. Am spus-o şi în iulie, când am fost la Iaşi: în comisia de elaborare a caietului de sarcini este şi un medic ieşean, care, la rândul lui, mă întreba de ce nu se achiziţionează. Poate că ar trebui să îl întreb eu. Pot să vă spun că această comisie, până în mai anul acesta, avea 11 persoane care se întâlneau foarte greu fiindcă erau 11. Am redus la o comisie de cinci, care, în sfârşit, a finalizat caietul de sarcini, caiet de sarcini care a fost publicat pe site-ul Băncii Mondiale la începutul lunii octombrie. Ieri s-au deschis ofertele, în sfârşit", a spus Sorina Pintea.
Conform acesteia, în luna martie, Centrul de Arşi din Iaşi va avea aparatură medicală.
"S-a mai livrat aparatură între timp. Dar tot această comisie formată din profesori eminenţi, repet, ei sunt medicii care decid ce aparatură vor, au splitat, au spus avem 90 de echipamente, achiziţionăm în prima fază 12, după aceea 34, după 23. Eu nu pot să intervin aici. E decizia dânşilor. Ei spun ce doresc. Dar insist asupra primei date: 2012. Până în 2017, nimeni nu s-a gândit că aceste centre trebuie dotate. O parte din aparatură a ajuns deja, dar nu este suficientă să funcţioneze centrul. Nu caut vinovaţi. Eu sunt ministrul Sănătăţii în acest moment şi sunt responsabilă", a declarat ministrul Sănătăţii Sorina Pintea.
Centrul Marele Ars, cum este cunoscut, urmează să funcţioneze la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi din luna martie 2019. Lucrările de reabilitare au fost finalizate în ianuarie 2017, după o perioadă de 5 ani. Conform conducerii spitalului, până la sfârşitul lunii ianuarie, aparatura va fi adusă în totalitate la Iaşi. Pentru întreaga aparatură Banca Mondială va investi 12 milioane de euro.
Clinica de Chirurgie Plastică şi Reparatorie şi Arşi funcţionează, din 2014, într-un spaţiu improvizat în Spitalul Sf Spiridon din Iaşi. Aici pot fi trataţi şi pacienţi cu arsuri care au suferit 20 % din suprafaţa corpului.
Clinica "marilor arşi" va avea 35 de locuri, din care 15 sunt destinate celor cu arsuri grave. Alte 20 de locuri sunt destinate celor care au rămas cu sechele post-arsuri, care au nevoie de chirurgie plastică şi reconstructivă.
Ministrul Sorin Pintea s-a aflat marţi la Iaşi pentru a lua parte la manifestările organizate de fabrica Antibiotice SA cu prilejul aniversării a 63 de ani de activitate. AGERPRES/(A, AS- autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru
VIDEO Clinica Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii - lucrările avansează; campanie de donații
Lucrările de renovare și amenajare a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România avansează, proiectul urmând să ofere servicii medicale multidisciplinare pentru copiii diagnosticați cu diabet și alte afecțiuni metabolice. Centrul este dezvoltat de Organizația Salvați Copiii, în partene









