Asociaţii ale pacienţilor: Molecule evaluate în luna august nu au intrat încă pe lista de compensate
Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Radu Gănescu, a susţinut vineri că cinci molecule care au fost evaluate în luna august nu au fost introduse până în prezent pe lista medicamentelor compensate.
"Din august 2018 au fost evaluate cinci molecule noi, care, din păcate, până la ora actuală, în decembrie, sunt în hotărârea de guvern pentru intrarea rambursată pe piaţă. Noi am încercat să avem o discuţie cu Ministerul Sănătăţii şi chiar am avut confirmarea doamnei ministru că până la sfârşitul anului vom putea avea acces la aceste molecule. Dar se pare că în ultimele modificări - şi ultimele modificări mai ales făcute de Agenţia Naţională a Medicamentului, care ar trebui să dea un vot final pentru aceste produse ca să intre în HG 720 - nu am mai reuşit să le vedem accesibile. Avem un memoriu trimis către Ministerul Sănătăţii în data de 20 noiembrie, la care încă aşteptăm un răspuns, şi cred că am putea să rugăm autorităţile din România - ministerul şi ANMDM - să facă un efort pentru ca aceste cinci molecule să intre cât mai repede în piaţa rambursată a medicamentelor", a spus Gănescu la o dezbatere.
Potrivit acestuia, moleculele au parcurs toţi paşii de evaluare, însă nu au fost publicate în hotărârea de guvern privind lista medicamentelor compensate şi gratuite.
"Totul este pur şi simplu terminat din punct de vedere al autorităţilor. Singurul lucru pe care autorităţile ar fi trebuit să îl facă din august 2018 până în decembrie: doar să le scrie pe Hotărârea de guvern nr. 720, care practic pune produsele în piaţa românească, urmând să existe protocoale făcute de comisiile de specialitate şi achiziţiile pentru ajunge la pacienţi. Deja avem o întârziere de ani de zile în a le avea în evaluare plus încă trei sau patru ani până le evaluăm şi până le punem pe piaţă accesibile pacienţilor români", a mai spus reprezentantul COPAC.
Radu Gănescu a adăugat că în perioada 2008 - 2014, "pur şi simplu lista a fost închisă", adică nu s-a introdus la rambursare niciun nou produs.
"În alte ţări europene şi în ţările vecine nouă, Bulgaria, Ungaria şi multe altele, anual au introdus peste 100-150 de molecule. Ritmul nostru de a pune la zi această listă a produselor este cumva cel puţin la jumătate, dacă nu mai mult în întârziere", a mai arătat reprezentantul COPAC.
La rândul său, Ştefan Răduţ, vicepreşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Tuberculoză Multi-drog Rezistentă, a atras atenţia că şase molecule necesare în tratarea tuberculozei multi-drog rezistentă care au fost incluse pe listă printr-o hotărâre de guvern încă din luna februarie nu au ajuns la pacienţi nici în prezent.
"În acest moment sunt în proces de achiziţie iar procesul acesta a început undeva prin septembrie şi nu ştim când se va termina. Cea mai bună previziune este să se termine undeva în februarie 2019, dar eu mă aştept ca de prin 2020 pacienţii cu tuberculoză rezistentă să poată începe a fi trataţi cu aceste medicamente. Aceste medicamente se folosesc în Vest de foarte multă vreme", a arătat Răduţ.
COPAC şi Asociaţia pentru Sprijinirea Pacienţilor cu Tuberculoză Multi-drog Rezistentă au organizat vineri dezbaterea "Compensarea medicamentelor în România - concepte şi practici actuale". AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.
Rogobete: Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ
Criza financiară din sistemul de sănătate s-a diminuat semnificativ odată cu rectificarea bugetară, a susținut, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Ministrul a efectuat o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Grigore Alexandrescu', pentru evaluarea stadiului lucrărilor de construcție a noului Centru de Mari Arși pentru










