Diana Păun: Adoptarea unui stil de viaţă echilibrat are o contribuţie semnificativă asupra stării de sănătate
Consilierul de stat Diana Păun din cadrul Administraţiei Prezidenţiale consideră că adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, cu respectarea meselor şi cu o alimentaţie variată, are o contribuţie semnificativă asupra stării de sănătate, capacităţii de muncă şi performanţei la locul de muncă.
Ea a participat la Palatul Cotroceni la întâlnirea internaţională anuală a partenerilor Programului European FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand), cel mai mare program european de nutriţie, şi a amintit că în 2018, România a devenit cea de-a zecea ţară partener în program.
"În acest an, am făcut un pas important către viitor, alăturându-ne celorlalte nouă state care au ales să promoveze alimentaţia sănătoasă şi echilibrată prin obiceiuri alimentare sănătoase în timpul programului de lucru. Adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, cu respectarea meselor şi cu o alimentaţie variată, are o contribuţie semnificativă asupra stării de sănătate, asupra capacităţii de muncă şi asupra performanţei la locul de muncă. Vorbim aici de educaţie pentru sănătate, despre prevenţie iar promovarea educaţiei în scopul prevenţiei constituie un obiectiv asumat de preşedintele României pe zona sănătăţii publice", a afirmat consilierul.
Directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Alexandra Cucu, a spus că sunt necesare intervenţii în acest sens, reglementări, dar şi controlul implementării.
"Avem nevoie de acest tip de intervenţie şi suntem recunoscători că am putut să intrăm în marea familie FOOD. Vom încerca mai departe să contribuim cu inventivitate, cu ştiinţă, cu datele monitorizării. Unul din doi români este supraponderal sau obez. Puţini sunt obezi, ceea ce ne face să perseverăm în eforturile noastre de a informa şi de a face o ofertă de alimentaţie sănătoasă. Avem nevoie şi de aceste intervenţii, şi de reglementări, de controlul implementării, pentru că avem o legislaţie foarte bună despre ce nu trebuie să fie pus la dispoziţia copiilor în şcoală", a spus Cucu.
La rândul său, secretarul de stat Cristian Grasu din Ministerul Sănătăţii a precizat că există un Plan naţional de acţiune pentru alimentaţie sănătoasă şi activitate fizică la copii şi adolescenţi, care a fost aprobat în 2010 prin ordinul ministrului Sănătăţii. Potrivit lui, acest plan creează cadrul prin care ministerul, INSP, DSP-urile din fiecare judeţ desfăşoară activităţi care să sprijine această muncă de evaluare continuă, de educaţie continuă a populaţiei, dar şi de creare de instrumente noi pentru lupta împotriva obezităţii.
"În cadrul programelor naţionale de sănătate, anul acesta, ministerul are un Program naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţiei pentru sănătate, care conţine subprograme, dintre care şi unele legate de combaterea obezităţii, stimularea unui stil de viaţă şi alimentaţie sănătos, încurajarea cetăţenilor de a face mişcare în fiecare zi, săptămână la un minim de 150 de minute de activitate moderată sau 75 de minute de activitate intensă pe săptămână", a arătat secretarul de stat.
Preşedintele Comisiei pentru sănătate publică din Senat, Laszlo Attila, a amintit că România are aproape 1,5 - 1,6 milioane de persoane cu diabet, din care sunt tratate aproximativ 800.000 iar previziunile arată că dacă se continuă în felul acesta, "probabil" se va ajunge la 3 - 5 milioane de persoane cu această afecţiune.
"Nu ne dorim doar să constatăm, să diagnosticăm, să reacţionăm. Ne dorim să ajungem, evident, într-un concept mult mai eficient, în care să prevenim şi să gestionăm mult mai corect. Tocmai de aceea, am semnat recent parteneriate cu asociaţiile de pacienţi, cu Institutul Sportiv Român. Ne dorim să avem o deschidere de parteneriat către zona de educaţie pentru sănătate, o deschidere de parteneriate către zona de nutriţie, tocmai pentru a încerca să convingem oamenii să îşi schimbe stilul de viaţă. Poate nu este vorba numai despre angajaţi. Conceptul trebuie să plece inclusiv de la a implementa o nouă viziune şi la nivelul angajatorului, mult mai flexibil în a acorda o pauză de ţigară angajatului, care altfel devine irascibil, consideră că este discriminat, decât să acorde o pauză tuturor angajaţilor, lucru care, evident, conduce la creşterea randamentului, la un stil de viaţă mult mai sănătos al angajaţilor", a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INSP: 68.284 de cazuri de infecții respiratorii, raportate în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat joi că în săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii. 'În săptămâna 26 octombrie - 1 noiembrie au fost raportate 68.284 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IA
Arad: Spitalul Județean a dublat numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat. Reprezentanții SCJU Arad au transmis joi, la solicitarea AGERPRES, că dacă inițial
SANITAS - discuții cu ministrul Sănătății; a solicitat măsuri concrete - drepturi salariale recuperate și venituri majorate în 2027
Reprezentanții Federației SANITAS s-au întâlnit miercuri cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și cu echipa tehnică a acestuia, discuțiile concentrându-se asupra perspectivelor salariale pentru anul 2027, a necesității unei noi legi a salarizării, precum și asupra eliminării restricțiilor care afectează personalul și activitatea unităților san
Rogobete - întâlnire cu ambasadorul Marii Britanii: România are nevoie de investiții și parteneriate solide
România are nevoie de investiții, parteneriate solide și deschidere către experiența internațională, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman. Potrivit ministrului, discuțiile au vizat dezvoltarea serviciilor medicale și consolidarea cola
Organizațiile profesionale din psihiatrie cer autorităților măsuri urgente pentru prevenirea crizei de medicamente
Patru organizații profesionale din domeniul psihiatriei și sănătății mintale solicită Ministerului Sănătății, Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să adopte măsuri coordonate pentru asigurarea disponibilității medicamentelor psihiatrice, în condițiile în care pacienț
Sibiu: Specialiști din țară și străinătate, la conferința 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală' (18-21 noiembrie)
Specialiști în psihiatrie, psihologie, medicină legală și științe juridice din țară și din străinătate se vor reuni, în perioada 18-21 noiembrie 2026, la Universitatea 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS), în cadrul celei de-a VI-a ediții a Conferinței internaționale 'Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală', potrivit unui anunț publicat pe pagina
Harghita: Burnout-ul, în centrul simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect'' organizat la Miercurea-Ciuc
Zeci de psihologi și medici au participat miercuri, la Miercurea-Ciuc, la cea de-a doua ediție a simpozionului interdisciplinar 'PsyConnect', care a fost dedicat fenomenului burnout și efectelor acestuia asupra sănătății. Evenimentul intitulat PsyConnect 2.0 a fost organizat la Casa de Studii 'Jakab Antal' din municipiu de filiala Harghita a Co
Vaslui: Program de screening pentru depistarea cancerului mamar, derulat în opt comune din județ
Femei din opt comune al județului Vaslui vor fi testate în cadrul unei campanii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de sân, care se va desfășura pe parcursul lunii noiembrie, au informat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, dotată cu mamograf digital, se va deplasa &ici
Alexandru Rogobete anunță măsuri pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, miercuri, trei direcții prioritare pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților cu boli rare: dezvoltarea Programului Național de Screening Neonatal, extinderea echipelor multidisciplinare din centrele integrate de diagnostic și tratament și asigurarea continuității îngrijirii pacienților pediatrici după tr
Maramureș: Spitalul Municipal Sighetu Marmației, dotat cu tehnologii IT de ultimă generație printr-o investiție de 14 milioane de lei
Infrastructura IT a Ambulatoriului din Spitalul Municipal Sighetu Marmației a fost modernizată prin achiziționarea a 20 de calculatoare All-in-One și 11 imprimante, echipamente distribuite în cabinetele medicale, în funcție de necesități, a informat, miercuri, serviciul de comunicare al unității medicale într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Alba: Caz de cancer extrem de rar la nivel mondial, operat la spitalul din Alba Iulia
O pacientă de 23 de ani din Alba, diagnosticată cu o formă extrem de rară de cancer, fiind raportate aproximativ 50 de astfel de cazuri la nivel mondial, a beneficiat, recent, de o intervenție chirurgicală complexă la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Alba Iulia.
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București
Campania 'Spune NU HPV - Alege să te vaccinezi!' continuă la Spitalul Universitar de Urgență București, unde numărul persoanelor care au ales vaccinarea anti-HPV a crescut considerabil după extinderea gratuității pentru fetele și băieții cu vârste între 11 și 26 de ani. Potrivit unui comunicat de presă al instituției medica
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de cancerul pulmonar, care rămâne principala
Federația SANITAS: Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate corespunzător
Federația SANITAS a cerut ministrului Muncii, Florin Manole, soluții pentru 2027 și negocieri reale pentru o nouă lege a salarizării, susținând că Sănătatea și asistența socială trebuie finanțate 'corespunzător', iar restricțiile care blochează funcționarea celor două sisteme trebuie 'eliminate'. Reprezentanții Federației SANITAS s-au &ic
Centrul de Mari Arși pentru Copii de la 'Grigore Alexandrescu' ar putea deveni funcțional la finalul lui 2027
Noul Centru de Mari Arși pentru Copii, construit la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din București, ar putea deveni funcțional în ultima parte a anului viitor, în condițiile în care lucrările avansează într-un ritm accelerat, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, marți, în urma unei vizite de lucru la unitatea medicală.










