ARPIM atrage atenţia asupra preţurilor greşite la medicamente din draftul CANAMED publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) atrage atenţia că în draftul de CANAMED şi de Catalog public privind preţurile la medicamente sunt foarte multe produse la care preţurile sunt greşite sau produse care nu se regăsesc.
Ministerul Sănătăţii doreşte să realizeze o corecţie a preţurilor din CANAMED, respectiv Catalogul naţional al preţurilor autorizate de punere pe piaţă în România, context în care joi a organizat o dezbatere asupra unui proiect de ordin pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, la care au participat reprezentanţii mai multor firme producătoare de medicamente.
Reprezentantul ARPIM la dezbaterea MS, Iulius Holban, a susţinut că există mai multe greşeli în proiectul de act normativ.
"O observaţie e legată de faptul că, aşa cum a apărut în draftul de CANAMED şi de Catalog public, sunt foarte multe produse la care preţurile sunt greşite sau sunt multe produse care nu se regăsesc, lipsesc din aceste cataloage de preţuri şi urmează ca ministerul să găsească fie dosarele pe care nu le-a găsit iniţial sau să recalculeze pe baza dosarelor ce au fost redepuse aşa cum a solicitat MS, până pe data de 25 septembrie", a declarat reprezentantul ARPIM.
O altă nemulţumire a ARPIM este legată de faptul că în proiectul de act normativ apar 10 zile în care se poate contesta preţul medicamentelor, în ordinul iniţial fiind 30 de zile.
"A contesta un preţ înseamnă că noi depunem spre aprobare un preţ - exemplu 10 lei - şi ministerul răspunde cu un alt preţ - 9 lei, atunci va exista o perioadă în care cele două părţi trebuie să ajungă la un numitor comun, fie iese acel 10 lei, fie cel de 9 lei. Zece zile ca noi să reacţionăm şi să soluţionăm situaţia şi noi şi ei este destul de puţin timp. Ca şi timp total vor fi cele 20 de zile, pentru că noi vom respinge propunerea lor de preţ în zece zile, iar ei la rândul lor vor avea posibilitatea să analizeze contestaţia noastră şi după ce vin cu alte informaţii către noi în următoarele zece zile să se soluţioneze acest diferendum între părţi", a explicat Iulius Holban.
El a precizat că noile preţuri, aşa cum apare în proiectul de act normativ, vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2019.
"Noi am ridicat de foarte multe ori problema că în România trebuie să se calculeze preţul cel mai mic din Europa, ceea ce implică anumite probleme în piaţă, lipsa de cele mai multe ori a produselor pentru pacienţi, de aceea în acest moment ministerul este deschis să discute şi să găsească o nouă metodologie de preţuri", a spus Holban.
În context, secretarul de stat în MS Octavian Alexandrescu, prezent la dezbatere, a subliniat că autorităţile caută soluţii pentru noua metodologie de calcul al preţului la medicamente, astfel încât acestea să nu dispară de pe piaţă, iar pacienţii să aibă acces la tratament.
Ultima corecţie a preţurilor la medicamente s-a făcut în anul 2015, iar în ultimii zece ani s-au corectat preţurile la medicamente de două ori, în condiţiile în care legislaţia în vigoare prevede o corectare a preţurilor în fiecare an. AGERPRES/(A - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Galați: Specialiști în medicina de urgență, reuniți la prima ediție a Conferinței EMERGal
Profesioniști din UPU-SMURD, serviciile de ambulanță și echipele medicale prespitalicești și spitalicești din județul Galați se reunesc, în perioada 10-13 septembrie, la prima ediție a Conferinței EMERGal, eveniment dedicat schimbului de experiență, pregătirii și bunelor practici în medicina deurgență. La conferință vor participa medici, asistenți
Ministerul Sănătății a efectuat o nouă tranșă de plăți pentru două proiecte medicale importante
Ministerul Sănătății a anunțat miercuri că a efectuat o nouă tranșă de plăți de peste 393 milioane de lei pentru două proiecte medicale importante construite prin PNRR. Astfel, Ministerul Sănătății a efectuat următoarele plăți: * 197.763.195,85 lei pentru noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardi
Ministerul Sănătății: Procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată din motive independente de voința instituției
Ministerul Sănătății a informat miercuri că, din motive independente de voința instituției, procedura de achiziție a vaccinului BCG a fost anulată, ca urmare a unor documente transmise eronat de către furnizor cu privire la prețul produsului. Ministerul Sănătății precizează că în perioada imediat următoare va relua procedura de achiziție pentru 100.000 d
Campanie națională pentru promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) derulează, în perioada septembrie-octombrie, campania națională de informare, educare și comunicare 'Promovarea alimentației sănătoase și a activității fizice'. Campania se desfășoară sub sloganul 'Alegeri sănătoase azi, o viață mai bună mâine!' și urmărește creșterea gradului de informare și
Sibiu/Pneumolog: Revenirea în colectivitate crește riscul infecțiilor respiratorii la copii
Revenirea copiilor în colectivități odată cu începutul anului școlar crește riscul de transmitere a infecțiilor respiratorii, iar aerisirea spațiilor, igiena mâinilor, evitarea fumului de țigară și neprezentarea la școală a copiilor bolnavi sunt printre cele mai importante măsuri de prevenție, recomandă medicul pneumolog și pediatru dr. Simina Iulia Ida, de
Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN). 'Începând cu d
Harghita: Biocide expirate găsite la Spitalul Municipal Toplița; DSP a dispus retragerea din uz
Inspectorii sanitari ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Harghita au identificat, în urma unui control efectuat la Spitalul Municipal Toplița, o cantitate de biocide expirate, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune și s-a dispus scoaterea lor din uz. ''În urma unei sesizări primite în legătură cu spitalul din To
Ministerul Sănătății a efectuat, în august, plăți de peste 1 miliard de lei prin PNRR
Ministerul Sănătății a efectuat, în luna august, plăți de peste 1 miliard de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență, rata de absorbție a fondurilor PNRR aferente MS fiind de 91%. ''Fondurile sunt destinate, în principal, digitalizării unităților sanitare publice, modernizării infrastructurii medicale și dezvoltării serviciilor
UPDATE Incendiu la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei - 116 persoane evacuate, nu sunt victime
Planul Roșu de Intervenție declanșat în urma incendiului izbucnit, joi, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Ștei a fost dezactivat, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), care a precizat că un număr total de 116 persoane de la cele două etaje ale clădirii au fost evacuate ori s-au evacuat în siguranță. Potrivit sursei ci
INSP: 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile; trei decese
Un număr de 58 de cazuri de infecție cu virusul West Nile, dintre care 47 confirmate și 11 probabile, s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 2 septembrie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În aceeași perioadă, s-au înregistrat trei decese la persoanele infectate cu acest virus. Este vorba
Bihor: Proiect cu finanțare europeană pentru un Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților
Primăria Oradea a depus pentru finanțare un proiect în valoare de 37,7 milioane de lei pentru construirea unui Centru de Sănătate Mintală destinat copiilor și adolescenților, în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bihor. Potrivit Primăriei, proiectul prevede construirea Corpului C8, în incinta staționarului SC
Neamț: Asistență non-stop pentru pacienții de la SJU Piatra-Neamț, cu ajutorul inteligenței artificiale
Un sistem bazat pe inteligență artificială, gândit să simplifice accesul pacienților la informații, programări și servicii medicale, va fi testat timp de patru luni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Asistentul AI va fi
Copii pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani printr-un program al Primăriei Brașov
Copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani care domiciliază în Brașov și frecventează o școală din municipiu pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, în cadrul programului de prevenție stomatologică 'Dinți sănătoși, zâmbet frumos!' derulat de Primăria Brașov prin Direcția de Asistență Socială.
Moldovan (CNAS): O serie dintre probleme suntem în curs să le rezolvăm în noul Contract Cadru; în 17 septembrie va fi finalizat
O serie dintre problemele medicinei de familie ar putea fi rezolvate prin noul Contract-cadru pentru furnizorii de servicii medicale, document care ar putea fi finalizat pe 17 septembrie, a declarat miercuri președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan. Declarația a fost făcută în cadrul dezbaterii 'Prioritate Națion
Vâlcea: Specialiști în recuperare medicală și balneologie, reuniți la Băile Govora pentru Conferința Națională a INRMFB
Un număr important de specialiști în domeniul recuperării medicale, medicinei fizice și balneoclimatologiei sunt așteptați să participe la cea de-a XX-a ediție a Conferinței Naționale a Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB) care va avea loc în perioada 16 - 19 septembrie la Băile Govora. Timp de patru z









