logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

SANITAS protestează în faţa Ministerului Muncii; dacă revendincările nu vor fi ascultate sindicaliştii ameninţă cu greva

Imagine din galeria Agerpres

Câteva sute de persoane, membri ai Federaţiei SANITAS din întreaga ţară, protestează joi în faţa Ministerului Muncii, aceştia fiind nemulţumiţi de salarizarea personalului şi de condiţiile de muncă.

"Sunt aşteptaţi (la protest, n.r.) circa 400 de oameni. Nu este corect să dezbini pe cei care creează actul medical, nu este corect ca unora să le dai şi altora să nu le dai. Este necesar să se mai aplece odată asupra modificărilor la lege. Poate că nu au făcut-o cu ordonanţa 91, pe care am cerut-o şi a ieşit tot "pe dos", nu cum am vrut noi, decât cu mici specificaţii pentru cei din conducere, care merită cu adevărat, că nu se poate că unul care conduce să ia mai puţin decât cel pe care îl conduce, aşa poate să facă şi cu acest 30%. Noi nu o să plecăm din stradă, dintr-un miting de amploare, sau să nu facem grevă, pentru că ni se spune că nu putem, nu există nu se poate. Cei care au făcut-o pot face şi această modificare şi sunt sigur că la momentul acesta cunosc acest lucru şi lumea este din ce în ce mai supărată", a declarat preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu.

El a arătat, de altfel, că, în cazul în care revendicările SANITAS nu vor fi ascultate, sindicaliştii vor declanşa greva.

"Nu sunt ascultate, facem grevă şi o să le demonstrăm că se poate, prin forţă, nu neapărat aşa. Mişcarea sindicală vrea să meargă până la capăt, pentru că, dacă alţi colegi de-ai noştri şi-au asumat că totul este bun, Federaţia SANITAS spune că nu este bine aşa cum este acum, iar reprezentarea financiară trebuie să fie una pentru toată lumea, corectă pentru funcţiile de conducere, condiţiile de muncă şi de locul de muncă în care lucrează", a mai spus acesta.

De asemenea, Bărăscu a mai vorbit şi despre regulamentul de sporuri, acesta subliniind că nu ştie cum se vor aplica sporurile pentru colegii din sănătate.

"Privitor la regulamentul de sporuri, primele 9 articole au fost ok, s-a votat în CES. A apărut o anexă 10. Împreună cu doamna ministru (Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea n.r) şi cu bunăvoinţa dumneaei, am încercat să o modificăm, dar am renunţat la ea în primele momente. Se pare că, în timp, anexa a suferit unele îmbunătăţiri, care ne-ar mai rezolva o parte din probleme, dar la momentul acesta se pare că s-a renunţat şi la ea şi nu ştim cum se va derula în continuare aplicarea tuturor sporurilor în acest regulament pentru colegii noştri. Efectul va fi un haos total, pentru că dacă nu ştii cum să aplici, vor fi categorii de salariaţi care vor fi neîndreptăţiţi şi va fi nevoie să mergem în stradă şi pentru ei. Noi nu facem sindicalismul unora sau altora, la noi Federaţia SANITAS înseamnă muncitori, infirmiere, brancardieri, chimişti, biologi, medici, asistenţi medicali şi, nu în ultimul rând, sistemul, care după ce că este prost plătit şi că sumele necesare nu corespund realităţii din teren şi spitale, lucrurile nu pot continua aşa", a mai spus preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Trandafir, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 7

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Sanatate 01-04-2025 17:29

INSP: Aproape 2.500 de cazuri de rujeolă înregistrate în luna martie

Un număr de 2.459 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în luna martie, a informat Institutul Național de Sănătate Publică. 'În perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025, în România au fost notificate 32.338 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 26 de decese (5 în Municipiul București, 4 în jud

Sanatate 01-04-2025 15:06

VIDEO Aplicație de monitorizare și informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an, lansată la Palatul Parlamentului

Salvați Copiii România (SCR) a lansat, marți, la Palatul Parlamentului, aplicația INFOMama de monitorizare și informare medicală a gravidelor și mamelor cu copii până într-un an, prin care acestea vor fi monitorizate și informate periodic, în condițiile în care patru din cinci decese la copiii sub cinci ani s-au produs în primul an

Sanatate 01-04-2025 14:51

Mureș: Blocurile alimentare ale Spitalului Clinic Județean vor fi închise pentru igienizare

Managerul Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan, a declarat, marți, că ambele două blocuri alimentare ale unității, care deservesc între 550 și 700 de persoane, în funcție de internări, vor fi închise pentru igienizare, iar masa pentru pacienți ar putea fi preparată într-o cantină școlară. &#

Sanatate 01-04-2025 11:19

Timiș: IBCV a operat 241 de copii cu afecțiuni cardiace de la înființarea secției în 2022, dintre care 16 în acest an

Un număr de 241 de copii, cu vârste cuprinse între trei luni și 18 ani, cu diverse patologii cardiace, au fost salvați de medicii secției de Chirurgie cardiovasculară pediatrică din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare (IBCV) Timișoara de la înființarea acestui compartiment în anul 2022, 16 dintre copii trecând prin intervenții chirurgica

Sanatate 01-04-2025 10:58

Brașov: Bărbatul atacat de urs la Predeal va fi transferat cu un avion medical la Spitalul Floreasca

Bărbatul atacat de urs, duminică, pe o stradă din Predeal, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, au anunțat, marți, reprezentanții Spitalului Județean Brașov. Pacientul va fi transferat de la Brașov la București pe calea aerului, de pe aeroportul din Ghimbav, a precizat sursa citată. 'Pacien

Sanatate 31-03-2025 15:57

Vaslui: Fosta secretară adjunctă din Ministerul Sănătății, Georgiana Manole, numită manager interimar al SJU

Georgiana Manole, fost secretar general adjunct în Ministerul Sănătății, a fost numită, luni, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vaslui, în funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență 'Sfânta Chiriachi'. Licențiată în drept și științe economice, aceasta a deținut mai mult

Sanatate 31-03-2025 15:55

Galați: Dotări de 4,9 milioane de lei pentru Compartimentul de microbiologie din cadrul Maternității 'Buna Vestire'

Primăria municipiului Galați informează luni că a fost semnat un contract de finanțare cu fonduri europene în valoare de 4,9 milioane de lei pentru dotarea Compartimentului de microbiologie din cadrul Laboratorului de analize medicale al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie 'Buna Vestire' Galați. Potrivit sursei citate, es

Sanatate 31-03-2025 15:01

Neamț: Au fost finalizate lucrările de igienizare și reabilitare a secției de neurologie din cadrul SJU Piatra-Neamț

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț a anunțat, luni, că a finalizat lucrările prin care secția de neurologie a fost igienizată și reabilitată complet. Managerul unității sanitare, dr. Cristina Atănăsoaie Iacob, a subliniat că secția oferă acum atât pacienților cât și cadrelor medicale un spațiu modern, sigu

Sanatate 29-03-2025 12:06

Primul transplant hepatic din acest an la Spitalul 'Sfânta Maria' din Capitală; intervenția a durat 8 ore

Primul transplant hepatic din acest an a fost realizat cu succes la Spitalul Clinic ''Sfânta Maria'' din Capitală, fiind vorba despre un pacient, în vârstă de 55 de ani, care va fi externat în perioada următoare. ''O șansă la o nouă viață a început în sala de operație a Spitalului Cli

Sanatate 28-03-2025 12:11

Harghita: Autospecialele Serviciului de Ambulanță au parcurs, în 2024, peste 1,8 milioane de kilometri; numărul de solicitări - în creștere

Autospecialele Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Harghita au parcurs, în 2024, peste 1,8 milioane de kilometri, numărul de solicitări fiind în creștere, de la an la an. Datele furnizate AGERPRES de directorul Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, dr Péter Szilárd, arată că anul trecut cele 63 de autospecia

Sanatate 28-03-2025 11:00

Dietetician Adina Rusu: Trecerea la ora de vară aduce modificări în patternul alimentar

Trecerea la ora de vară determină modificări temporare în patternul alimentar, cu mese principale decalate și mai multe episoade de foame resimțită pe parcursul nopții, afirmă președintele Colegiului Teritorial al Dieteticienilor Iași, Adina Rusu. Ea a precizat că aceste modificări pot duce la un risc crescut de indigestie și la creștere

Sanatate 28-03-2025 09:00

MARTIE LA FEMININ/Timiș/Doctorițele creștin-ortodoxe: Noi suntem instrumente prin care Dumnezeu face minunile vindecărilor

Prof. univ. dr. Daniela Iacob, șefa Secției Neonatologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara, este și președinta Societății Femeilor Creștin-Ortodoxe din Timișoara, iar maica Anastasia, absolventă de Teologie și Medicină, a devenit medic cardiolog la Spitalul CF Timișoara. Ambele sunt acei 'doctori fără de arginți', care ajută la

Sanatate 27-03-2025 13:33

INSP: 97.315 de cazuri de infecții respiratorii în perioada 17 - 23 martie; două decese confirmate cu gripă

Un număr de 97.315 de cazuri de infecții respiratorii - gripă clinică, IACRS și pneumonii - au fost raportate în săptămâna 17 - 23 martie, a informat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). În ultima săptămână, au fost comunicate două decese din cauza gripei. Numărul persoanelor care au murit din cauza gri

Sanatate 27-03-2025 11:58

Prahova: Saloane de înfrumusețare din Ploiești, închise temporar de DSP

Mai multe saloane de înfrumusețare din municipiul Ploiești au fost închise temporar în urma unor controale efectuate de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Prahova în timpul cărora au fost depistate nereguli legate de igienă. Potrivit unui comunicat transmis, joi, de DSP Prahova, pentru trei unități s-

Sanatate 27-03-2025 11:57

Dr. Theodora Benedek: În România sunt peste 6 milioane de pacienți hipertensivi, potrivit OMS (GALERIE FOTO)

Președintele Societății Române de Hipertensiune (SRH), Theodora Benedek, a declarat joi, la Târgu Mureș, cu ocazia Zilei Mondiale a Aderenței la Tratament, că estimările Organizației Mondiale a Sănătății arată că în România ar fi peste 6 milioane de pacienți hipertensivi, iar peste 4 milioane de români au valori tensionale crescute, neco