Alis Grasu: Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov - constant crescut
Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov este unul "constant crescut", zilnic fiind peste 1.500 de apeluri, a declarat duminică directorul general al instituţiei, Alis Grasu.
"Ca în fiecare an, încă de la începutul iernii ne-am pregătit pentru astfel de zile. Parcul auto cu mare dificultate este păstrat în condiţii bune operative. Dar, din păcate, numărul solicitărilor la serviciul de ambulanţă este constant crescut. Vorbim de 1.500 de solicitări în fiecare zi, cu vârful până la 1.700 de cazuri, pe care acest serviciu le efectuează. Se fac eforturi foarte mari pentru păstrarea în condiţii bune de intervenţie a ambulanţelor şi eforturi şi mai mari pentru aducerea la serviciu a personalului în regim de gardă. Deci, reuşim să suplimentăm capacitatea de intervenţie cu cinci până la 10 echipaje zilnic, pentru a putea face faţă tuturor solicitărilor", a afirmat Alis Grasu, în cadrul Comandamentului de iarnă convocat la Primăria Generală a Capitalei.
Potrivit oficialului, un aspect foarte important este prioritizarea acestor solicitări.
"Numărul solicitărilor fiind mult mai mare decât capacitatea de intervenţie, permanent trebuie făcută o bună prioritizare a acestor solicitări, cu protejarea urgenţei de cod roşu - acea urgenţă cu risc vital imediat. Încă de noaptea trecută am luat măsuri, împreună cu voluntarii Serviciului de Ambulanţă şi voluntarii din programul 'Există un erou', de a peria oraşul - ei merg în zonele cele mai frecventate de oamenii fără adăpost, astfel încât azi noapte au fost identificate patru persoane. (...) Sigur, întâmpinăm dificultăţi, pentru că multe persoane fără adăpost nu înţeleg necesitatea de a pleca împreună cu ambulanţa la aceste adăposturi, iar dacă sunt persoane cu probleme de sănătate, să fie transportate la spitalele de urgenţă", a detaliat directorul SABIF.
Alis Grasu a făcut un apel către persoanele cu simptome de gripă sau viroză să meargă de la primele semne de boală la medicul de familie. "Este foarte important ca, atunci când apar semnele unei viroze, semnele gripei, să luăm din pripă boala, să ne deplasăm la medicul de familie, pentru a primi un tratament şi pentru a evita complicaţiile", a spus aceasta.
Un apel similar a fost făcut, în cadrul Comandamentului de iarnă, de dr. Ablachim Turkes, director medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).
"Ca în fiecare sezon, suntem în plină epidemie de gripă şi vă rog să aveţi în vedere următoarele: la orice semn de infecţie, să vă prezentaţi la cabinetele medicilor de familie sau la camerele de gardă ale spitalelor, în ideea de diagnostic precoce şi de limitare a răspândire a infecţiei; vă rugăm să purtaţi mască, să vă spălaţi pe mâini cu apă şi săpun, să folosiţi batiste sau şerveţele în cazul în care tuşiţi sau strănutaţi, pentru că, după cum ştiţi, gripa este foarte contagioasă. Prezentarea la medic va asigura acelor persoane care sunt bolnave formele legale de a nu se prezenta la serviciu, de a limita contactul cu colectivitatea. Personalul medical din şcoli a fost instruit şi se ocupă de un triaj mult mai atent al copiilor, astfel încât, în situaţia în care un copil cu semne de gripă se prezintă la şcoală, acesta să fie trimis la domiciliu pentru a nu periclita starea de sănătate a celorlalţi copii", a atras atenţia dr. Ablachim Turkes.
De asemenea, a arătat directorul ASSMB, în spitale există recomandarea de limitare a accesului vizitatorilor iar la pacienţii bolnavi, recomandarea de a purta mască şi echipament de protecţie, astfel încât spitalele să nu devină un mijloc de perpetuare a infecţiei gripale. "Pentru anul acesta, ne angajăm ca în cursul lunilor de toamnă să realizăm o campanie în care să subliniem cât de importantă este vaccinarea pentru prevenirea gripei", a dat asigurări dr. Turkes. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Primul transplant de cord făcut la un spital din zona Moldovei; beneficiarul - un bărbat din Vaslui
Un bărbat din Vaslui aflat în stare critică, diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă și multiple disfuncții de organe, a primit o nouă șansă la viață în urma primului transplant de cord realizat la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' din Iași de o echipă medicală condusă de profesorii Grigore Tinică și Horațiu Moldovan.
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis









