Pintea, la inaugurarea corpului reabilitat al Maternităţii Braşov: Am vrut să văd cum arată normalul
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri la Braşov, unde a participat la inaugurarea corpului modernizat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie "Dr. I.A. Sbârcea", că a dorit să vadă "cum arată normalul", apreciind investiţia drept una "absolut reuşită".
"Sunt aici pentru că această maternitate este o investiţie a Ministerului Sănătăţii. Vă mărturisesc că am dorit să fie o întâlnire informală, nu am venit să tai o panglică, am venit doar să mă asigur că investiţia finalizată corespunde tuturor normelor; nu că m-aş pricepe în mod deosebit la norme, sunt alţii care o fac mult mai bine, dar pentru că am vrut să văd cum arată normalul şi vă rog pe dumneavoastră să arătaţi cum arată normalul. Şi când spun normalul, mă refer la tot ceea ce ar trebui să fie pentru fiecare mamă şi copil din această ţară. Nu spun vorbe mari şi nu vreau să fie un clişeu. Aţi văzut, este o investiţie absolut reuşită, este un succes al Ministerului Sănătăţii, cu finanţare şi este, cred, un mulţumesc pe care trebuie să-l aducem şi autorităţilor locale, Consiliului Judeţean, Primăriei, pentru că au înţeles că de fapt sănătatea este a tuturor, indiferent de culoarea politică. Am găsit aici o atmosferă caldă, o atmosferă normală, o atmosferă care vrea să fie un punct de pornire pentru ceea ce trebuie să facem pentru sănătatea din Braşov", a subliniat Pintea.
Referitor la construcţia unui spital regional la Braşov, ministrul Sănătăţii a precizat că în memorandumul Guvernului aprobat în acest sens este cuprinsă o astfel de unitate sanitară şi pentru Braşov, pentru că este "absolută nevoie" de aceasta. Deocamdată lucrurile sunt demarate pentru spitalele regionale din Iaşi, Craiova şi Cluj, deoarece "sunt proiecte care sunt acum, ard, sunt fierbinţi, dar va fi şi la Braşov spital regional", a dat asigurări Sorina Pintea.
Ministrul a adăugat că este nevoie şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical.
"Am început cu un lucru normal aici. Este nevoie de investiţii şi de schimbarea mentalităţii în sistemul medical şi cred că asta o să spun şi în continuare. Oricât de mulţi bani ai băga într-un sistem, dacă nu ştii să-i utilizezi, nu rezolvi nimic", a punctat ministrul Sănătăţii.
Managerul Maternităţii din Braşov, dr. Valeria Badea, a declarat că odată cu reabilitarea maternităţii, actul medical se va desfăşura în condiţii logistice deosebite, la cele mai înalte standarde.
"Toată aparatura şi mobilierul sunt noi. A fost introdus echipamentul de unică folosinţă la naştere, pentru că este un act medical şi avem în vedere extinderea echipamentelor de unică folosinţă la toate actele chirurgicale. Pentru reabilitare, maternitatea a alocat din bugetul propriu un milion de lei, iar Consiliul Judeţean Braşov - 5,6 milioane de lei. Anual se nasc în Maternitatea Braşov 4.000 de copii, iar adresabilitatea la spitalul nostru rămâne crescută, fiind un spital regional, chiar dacă în municipiul reşedinţă s-au construit şi alte clinici private", a declarat Badea.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, a explicat, la rândul său, că sunt depuse proiecte în valoare de 15 milioane de euro pentru investiţii şi în alte spitale din subordinea instituţiei, precizând totodată că şi celălalt corp al Maternităţii din Braşov, construit în 1987, va fi reabilitat în totalitate. AGERPRES/(A, AS-autor: Jana Pintili, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Primul transplant de cord făcut la un spital din zona Moldovei; beneficiarul - un bărbat din Vaslui
Un bărbat din Vaslui aflat în stare critică, diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă și multiple disfuncții de organe, a primit o nouă șansă la viață în urma primului transplant de cord realizat la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' din Iași de o echipă medicală condusă de profesorii Grigore Tinică și Horațiu Moldovan.
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr
Proiect de ordin privind supravegherea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale - pus în dezbatere publică
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin care introduce un nou cadru de organizare, supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale, care are obiectivul de a crește siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale din toate spitalele din România. Potrivit unui comunicat remis









