Grupul de prietenie România-SUA a fost relansat
Grupul de prietenie România-SUA (Romania Caucus) din Camera Reprezentanților a fost relansat printr-un eveniment organizat marți de Congresul Statelor Unite în colaborare cu Ambasada României la Washington. Bucurându-se de participarea multor membri influenți ai Congresului, recepția a marcat începutul unei noi etape în cea de-a 11
Inițiativă în sprijinul găzduirii la Constanța a Hubului European de Securitate Maritimă pentru Marea Neagră
Eurodeputatul Victor Negrescu (S&D) a anunțat miercuri, într-o postare pe Facebook, că a inițiat o scrisoare adresată conducerii instituțiilor europene prin care, alături de alți eurodeputați români, susține candidatura României pentru găzduirea viitorului Hub European de Securitate Maritimă pentru Marea Neagră la Constanța.
Procurorii olandezi au renunțat la acuzațiile împotriva a trei co-suspecți în cazul furtului artefactelor dacice
Trei dintre cei patru co-suspecți în furtul artefactelor dacice expuse la Muzeul Drents din Assen nu vor fi judecați, întrucât Parchetul olandez consideră că aceștia au jucat un rol prea mărunt pentru a fi aduși în instanță, a relatat joi publicația NL Times. 'Deși ei i-au asistat pe suspecții principali prin acțiun
Curtea de Justiție a UE a adoptat o decizie importantă cu privire la fugarii care încearcă să scape de condamnări
Curtea de Justiție a Uniunii europene (CJUE) a decis joi că o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat, indică un comunicat difuzat joi pe webasite-ul curia.europa.eu. Fără acest consimțămâ
INTERVIU/Ferdinand Nagy: Pavilionul României la Expo 2025 Osaka funcționează la capacitatea maximă admisă de organizatorii niponi
Comisarul General al României pentru Expoziția Mondială Osaka 2025, Ferdinand Nagy, a declarat, într-un interviu, pentru AGERPRES, că pavilionul țării noastre, care în opinia sa va depăși până finalul evenimentului, la mijlocul lunii octombrie, 800.000 de vizitatori, funcționează la capacitatea maximă admisă de regulile de siguranță impuse de
'Regina Maria, Regina tuturor românilor' - Eveniment internațional de prestigiu la San Marino, la 150 de ani de la nașterea suveranei
Asociația Culturală 'Dacia Senza Frontiere' din San Marino organizează, cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, un prestigios proiect cultural internațional intitulat 'Armonii Românești - Turneu Liric în Italia - San Marino', informează un comunicat de presă transmis către Agerpres.
Mircea Cărtărescu va primi Premiul Internațional pentru Literatură 'Exlibris' în orașul spaniol Murcia
Scriitorul român Mircea Cărtărescu, recunoscut pentru operele care au marcat literatura contemporană, va primi Premiul Internațional pentru Literatură 'Exlibris' în orașul spaniol Murcia, relatează marți agenția EFE. Premiul va fi înmânat pe 26 septembrie, în cadrul celei de-a opta ediții a Săptămâni
Președintele Consiliului European face un ''Tur al capitalelor'' luna viitoare, urmând să vină la București pe 4 septembrie
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, îi va vizita pe liderii statelor membre în țările lor în primele trei săptămâni ale lunii viitoare, el urmând să se întâlnească la București cu președintele român Nicușor Dan pe 4 septembrie, informează un comunicat al Consiliului European. Acest
Toate țările NATO vor atinge ținta de cheltuieli de 2% din PIB până la sfârșitul anului
Toate țările NATO vor atinge ținta de cheltuieli pentru apărare de lungă durată de 2% din PIB în acest an, dar numai trei îndeplinesc obiectivul mai ambițios stabilit de liderii Alianței la ultimul summit din iunie, arată date făcute publice joi de NATO, informează Reuters și AFP. Multe state NATO și-au mărit substanțial cheltuieli
România, printre semnatarele unui memorandum de înțelegere în vederea armonizării piețelor de capital
Opt țări din Europa Centrală și de Sud-Est - între care și România - au făcut un pas către unificarea piețelor lor financiare prin semnarea unui memorandum de înțelegere privind cooperarea în dezvoltarea burselor lor de valori, urmărind armonizarea legilor care reglementează acest sector, informează marți EFE. După cum
Lideri europeni, așteptați pe 27 august în R. Moldova, iar președintele Nicușor Dan, pe 31 august, de Ziua Limbii Române
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, sunt așteptați la 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței, la invitația președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Totodată, la 31 august, de Ziua Limbii Române, va veni la Chișinău președintele României, Nicușor Dan, a informat vine
Ministrul apărării polonez, după explozia unui obiect: Evenimentele din Lituania și România, comparabile cu situația din Polonia
Ministrul apărării polonez, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat miercuri că evenimentele din Lituania și România sunt comparabile cu situația din Polonia, referindu-se la căderea unui obiect în estul Poloniei, regiune care se învecinează cu Ucraina. Ministrul Kosiniak-Kamysz a informat că în prezent este în curs de desfășurare o
BTA/ Poliția bulgară și română lansează controale rutiere comune în Ruse și Giurgiu
Echipe mixte formate din polițiști bulgari și români vor monitoriza traficul rutier în Ruse și Giurgiu, orașe situate de o parte și de alta a fluviului Dunărea, până pe 19 septembrie, a declarat miercuri inspectorul principal Nikolai Nenkov, șeful Departamentului Poliției Rutiere din Ruse. În regiunea Ruse din Bulgaria,
Anularea alegerilor din 2024, consemnată în Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația drepturilor omului în România
Departamentul de Stat al SUA consemnează în raportul său privind situația drepturilor omului în România în anul 2024, publicat marți pe site-ul instituției, anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut și faptul că această măsură a fost criticată ca o ingerință politică în alegeri și o restricție excesivă
ICR New York anunță premiera americană a spectacolului românesc de dans contemporan 'Balkan Ballerinas'
România va fi prezentă la festivalul de dans contemporan Battery Dance Festival din New York prin premiera americană a spectacolului de dans contemporan 'Balkan Ballerinas', produs de compania românească Platforma 13, anunță Institutul Cultural Român de la New York. Potrivit unui comunicat al ICR New York, transmis marți AGERPRES, spe










