Maia Sandu, mesaj de 1 Decembrie: Apel la protejarea valorilor care au stat la baza Marii Uniri
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, subliniind importanța momentului istoric de la 1 decembrie 1918, care a deschis drumul spre pace, libertate și democrație pentru poporul român. Șefa statului vecin avertizează, într-o postare pe Facebook, că aceste valori sunt, în prezent, 'am
Irlanda de Nord: Procurorii au renunțat la acuzația de viol formulată împotriva a doi adolescenți români
Procurorii din Irlanda de Nord au anunțat vineri că renunță la urmărirea penală împotriva a doi adolescenți români acuzați de tentativă de viol împotriva unei fete, un caz care a provocat demonstrații violente împotriva imigranților în luna iunie, transmit Reuters și AFP. Cei doi adolescenți, cu vârste de 14
Cel puțin 29 de persoane arestate în două operațiuni europene împotriva traficului de persoane, inclusiv în România
Cel puțin 29 de persoane au fost arestate în urma a două operațiuni desfășurate în mai multe țări europene, inclusiv România, împotriva unor rețele de trafic de persoane active de mai mulți ani în exploatarea sexuală a unor femei în Europa, operațiuni care au condus de asemenea la protejarea a zeci de victime, a anunțat vineri
Elevi și profesori din comunitatea românească din Cernăuți, premiați de Ziua Națională a României
Cernăuți, 28 nov /- Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Mai mulți elevi din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, care au obținut performanțe la olimpiadele și concursurile școlare, au fost premiați de Consulatul General al României la Cernăuți, în cadrul unei ceremonii organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.
Vlad Voiculescu/Actul medicamentelor critice: România vrea să fie parte în cadrul unor proiecte strategice
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România vrea să fie parte în proiecte strategice de producție de medicamente care vor fi facilitate de adoptarea Actului medicamentelor critice și și-ar dori un mecanism de distribuire echitabilă în caz de criză a medicamentelor, a declarat, la Strasbourg, eurodeputatul USR Vlad Vo
Parlamentul European vrea noi norme mai transparente pentru activitățile de lobby din țările terțe
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European și-a adoptat joi poziția pentru negocierile cu statele membre ale UE cu privire la noi norme menite să sporească transparența activităților de reprezentare a intereselor desfășurate în numele țărilor terțe în țări din Uniunea Europeană, cu 392 voturi pentru, 88 &icir
Victor Negrescu: România trebuie să pregătească până în 2028 câteva proiecte de anvergură europeană
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România trebuie să identifice și să redacteze până în 2028 câteva proiecte de anvergură europeană pentru că va exista o finanțare specială pentru acestea în viitorul buget multianual pentru perioada 2028-2034, a declarat, la Strasbourg, vicepreședintele Parlamentului European V
Ziua Națională a României, sărbătorită la Chișinău: Mesaje de unitate și reziliență de pe ambele maluri ale Prutului
Ambasada României la Chișinău a găzduit miercuri seara o recepție dedicată Zilei Naționale a României, marcată la 1 decembrie, evenimentul reunind oficiali din Republica Moldova, reprezentanți ai corpului diplomatic și ai mediului academic și cultural, într-un cadru în care au fost evidențiate valorile comune și legăturile profunde dintre cele
Siegfried Mureșan/viitorul Cadru Financiar Multianual: Noi solicităm ca PE să dea un vot pe fiecare plan național de reforme
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European vrea să poată vota asupra planurilor naționale de reforme care vor însoți alocarea fondurilor UE în viitorul Cadru Financiar Multianual pentru perioada 2028-2034, întrucât procesul decizional trebuie adaptat unei PNRR-izări a bugetului UE, a declarat mier
Daniel Buda: România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială pentru a putea fluidiza accesarea fondurilor UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România ar putea avea o problemă incomensurabilă în ceea ce privește accesarea fondurilor europene din următorul cadru financiar multianual din cauza sistemului administrativ-teritorial învechit, a declarat eurodeputatul PNL Daniel Buda, miercuri, la Strasbourg, lăsând s
Adina Vălean, raportoare a PE pentru directiva privind activitățile de lobby ale țărilor terțe: E un exercițiu de transparență, nu de cenzură
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Propunerea de directivă privind reprezentarea intereselor țărilor terțe este un prim pas și un exercițiu de transparență, nu de cenzură, a declarat marți, la Strasbourg, raportoarea Adina Vălean, din grupul Partidului Popular European. Într-un briefing pentru jurnaliști
NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecției flancului său estic împotriva dronelor, afirmă Polonia
NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecției flancului său estic împotriva dronelor, a declarat ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după ce România a lansat marți avioane de luptă în urma intrării unor drone în spațiul său aerian - relatează Reuters. 'Operațiunea Eastern Sentry trebuie cons
Anul Cultural România-Italia 2026, un proiect fără precedent în relația culturală bilaterală
Anul Cultural România-Italia 2026, primul proiect bilateral de asemenea anvergură din istoria celor două țări, a fost prezentat oficial luni la Roma, în prezența unor înalți reprezentanți ai instituțiilor italiene și ai corpului diplomatic. Sub Înaltul Patronaj al președintelui României, Nicușor Dan, și al președintelui Republicii Italie
Volumul 'Poemele Inorogului' de Dimitrie Cantemir a fost lansat la Bruxelles
Volumul 'Poemele Inorogului' de Dimitrie Cantemir a fost lansat, joi, la Reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei. Volumul 'Dimitrie Cantemir - Poemele Inorogului', o antologie realizată, prefațată și îngrijită de Ion Hadârcă, în traducerea în limba engleză a Cătălinei Frâncu și a Anei Munteanu, include 210
Republica Moldova: Ambasadorul Rusiei la Chișinău, convocat la MAE după un nou incident cu o dronă intrată ilegal în spațiul aerian
Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat joi la Ministerul de Externe moldovean, pentru a i se transmite o notă oficială de protest după ce o nouă dronă rusească a survolat ilegal, miercuri, spațiul aerian al Republicii Moldova, relatează Radio Moldova. 'Ambasadorului (rus) i-a fost transmis un protest ferm al părții











