1 Decembrie/Seria ''Who is Romania'', difuzată în întregime de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord anunţă că difuzează în întregime, de Ziua Naţională, seria "Who is Romania", scrisă şi prezentată de istoricul şi realizatoarea britanică Tessa Dunlop pentru Institutul Cultural Român din Londra.
Vizualizate de mai mult de 650.000 de ori şi ajungând la 2,3 milioane de oameni, cele şase episoade difuzate pe parcursul toamnei s-au dovedit foarte populare cu publicul românesc şi internaţional şi au fost preluate, printre altele, de către Tate, London Philharmonic Orchestra, Prinţul de Wales, Familia Regală a României, Penguin Random House, Centre Pompidou, Europeana.
Episoadele, care pot fi vizionate pe pagina de Facebook a ambasadei, invită publicul să-i redescopere pe Ştefan cel Mare: Domn al Moldovei, ctitor al mănăstirilor pictate, parte a patrimoniului cultural UNESCO; Regina Maria a României: prinţesă născută în Marea Britanie, eroină în Primul Război Mondial şi celebritate a epocii; George Enescu: muzician şi compozitor recunoscut la nivel mondial; Nicolae Grigorescu: fondatorul picturii moderne româneşti; Mihail Sebastian: renumit dramaturg şi scriitor evreu; Constantin Brâncuşi: patriarh al artei moderne.
Ambasada a postat şi un mesaj de 1 Decembrie în care îi îndeamnă pe români să fie uniţi, solidari, curajoşi şi puternici.
''Aşa cum România, în cei 102 ani ai săi, a luptat având clară direcţia apartenenţei la valorile civilizaţiei europene, reconfirmată prin dobândirea calităţii de membru al Uniunii Europene şi al NATO, fiecare dintre noi să ne regăsim energia interioară, determinarea şi curajul să tindem şi să lucrăm împreună pentru România pe care ne-o dorim'', se spune în mesaj.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Tessa Dunlop / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Eurodeputatul Siegfried Mureșan candidează pentru un nou mandat de vicepreședinte al Partidului Popular European
Eurodeputatul Siegfried Mureșan candidează pentru un nou mandat de vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE) în cadrul Congresului formațiunii care se desfășoară la Valencia, în perioada 29 - 30 aprilie, printre prioritățile sale declarate aflându-se reprezentarea României la cel mai înalt nivel pentru a putea influența decizii
Departamentul de Stat al SUA aprobă posibila vânzare a unui sistem de apărare antiaeriană Patriot către România
Departamentul de Stat al SUA a aprobat potențiala vânzare către România a unui sistem de apărare antiaeriană Patriot și a echipamentelor aferente în valoare de 280 de milioane de dolari, a anunțat luni Pentagonul într-un comunicat, citat de Reuters. Agenția de cooperare pentru securitate și apărare a SUA precizează pe s
Funeralii Papa Francisc/ Medalia vizitei papei Francisc în România, depusă în sicriul său
Medalia vizitei papei Francisc în România a fost depusă în sicriul său la ceremonia de închidere a sicriului cu trupul neînsuflețit desfășurată vineri seara. Ceremonia a inclus ritul impresionant al acoperirii feței lui Francisc, primul papă iezuit din istoria Bisericii. În sicriu, a fost depusă o punguță cu monedele și meda
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a reținut un cetățean român pe care îl acuză de activități de spionaj în favoarea Ucrainei
Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) din Soci, regiunea Krasnodar, a reținut un cetățean român, născut în 2002, despre care susține că este implicat în activități de spionaj în favoarea serviciilor speciale din Ucraina. FSB afirmă în anunțul publicat vineri pe site-ul său că, în vara anul
România și R. Moldova lansează construcția primului pod rutier peste Prut din ultimele șase decenii
Republica Moldova și România marchează împreună, sâmbătă, lansarea construcției primului pod rutier de autostradă peste râul Prut din ultimele șase decenii - Podul de la Ungheni, printr-un eveniment simbolic denumit generic Festivalul 'Podul de Flori'. Podul va uni localitatea Zagarancea din raionul Ungheni (R.
Furt artefacte românești/ Poliția olandeză arestează alți doi suspecți
Poliția olandeză a arestat miercuri alți doi suspecți în ancheta privind furtul de obiecte de artă de la Muzeul Drents din Assen, Țările de Jos, conform politie.nl. Unul d
Piotr Serafin, comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, va vizita România
Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, se va deplasa la București și Oradea, în perioada 24-25 aprilie, anunță Reprezentanța Comisiei Europene. Vizita înaltului oficial va fi axată pe îmbunătățirea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă și consolidarea comunităților
BTA/ Bulgaria și România îmbogățesc UE cu regiunea fertilă Dobrogea, spune directorul general al BTA
Odată cu aderarea Bulgariei și României la UE, Uniunea a câștigat una dintre cele mai fertile regiuni ale Europei - Dobrogea - a declarat directorul general al BTA, Kiril Vălcev, în cadrul unei conferințe locale desfășurate marți la Dobrici. Evenimentul a făcut parte din proiectul BTA 'Europa în Balcani: capacitatea de coeziune'.
România, prezentă la European Culture Street, eveniment ce deschide Sezonul Cultural Chengdu-Europa
România a fost prezentă la manifestarea European Culture Street, eveniment anual emblematic de diplomație publică, sub egida Uniunii Europene, care a marcat deschiderea Sezonului Cultural Chengdu-Europa, organizat de către autoritățile locale chineze, în colaborare cu o serie de consulate și ambasade ale Statelor membre UE. Ediția
Paul al României, vizat de un mandat de arestare, pus în libertate la Paris (AFP)
Prințul Paul al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost pus în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatează AFP. Paul Philippe al României, în vârstă de 76 de ani, a fost reținut la dom
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a avut o întâlnire cu congresmanul Mark Green
Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, s-a întâlnit cu congresmanul republican Mark Green, președintele Comitetului pentru Securitate Internă, care gestionează inclusiv problematica Visa Waiver, și membru al Comitetului Afaceri Externe în Camera Reprezentanților. 'Am vorbit despre cooperarea bun
Spania: Garda Civilă a dezmembrat o rețea ce aducea ilegal migranți din Maroc via România
Garda Civilă spaniolă a anunțat că a dezmembrat o rețea care a transportat ilegal între 1.000 și 2.500 de marocani în Spania via România, fiecare persoană trebuind să plătească 3.000 de euro pentru călătorie, relatează duminică AFP. Patru persoane care conduceau rețeaua din Spania au fost arestate în provincia Murcia, d
Siegfried Mureșan, la Chișinău: Avem o președintă pro-europeană în Republica Moldova și este esențial să avem un președinte pro-european în România
Alegerile prezidențiale din Romania sunt importante pentru libertatea și viitorul european al Republicii Moldova, au declarat în cadrul unei conferințe de presă comune la Chișinău președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, și Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE), transmite Radio Chișinău.
Acord de cooperare între agențiile de presă AGERPRES și MOLDPRES
Agenția publică de presă MOLDPRES din Republica Moldova a încheiat un Acord de colaborare cu agenția AGERPRES din România, iar documentul prevede schimbul și difuzarea reciprocă a știrilor, articolelor, imaginilor și informațiilor actuale de interes public. De asemenea, prin intermediul acestuia, instituțiile își propun să colaboreze eficient
Șofer român, condamnat în Franța pentru trafic de cocaină
Un șofer român a fost condamnat joi de un tribunal francez la o amendă de peste 25 de milioane de euro și o pedeapsă de zece ani de închisoare după descoperirea a 438 de kilograme de cocaină în camionul său, a anunțat parchetul, relatează AFP. El a fost condamnat pentru 'transport, deținere, import' de cocaină, 'a