logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO UE are nevoie de ''un moment Schuman'' şi a venit timpul ca România să intre în Schengen, susţin eurodeputaţii români

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea Europeană are nevoie de un nou moment Schuman, iar testul concret al acestei posibilităţi va fi cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021 - 2027. Pe de altă parte, solidaritatea la nivel european presupune şi finalizarea integrării în anumite mecanisme, precum spaţiul Schengen de liberă circulaţie, iar acum a venit momentul politic în care aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei în Schengen să aibă loc. Sunt doar câteva dintre ideile exprimate de eurodeputaţi români din grupurile politice din PE care au participat la o conferinţă online organizată sâmbătă, cu prilejul Zilei Europei, de Biroul Parlamentului European în România.
 


Întrebaţi despre posibilitatea solidarităţii europene în contextul pandemiei de coronavirus, eurodeputaţi români din cele mai mari trei grupuri ale PE au răspuns că aceasta este necesară, dar că nu trebuie să se facă în detrimentul statelor aderate mai târziu. În plus, UE ar trebui să dezvolte mecanisme de răspuns pentru evenimente atipice, cum este şi actuala pandemie, cred unii dintre participanţii la conferinţa "EU're here to stay: Solidaritatea Europeana în Acţiune".

"În loc să avem o mare criză europeană am avut 27. Şi acesta este un lucru pe care cetăţeanul european nu-l poate înţelege uşor. Acest lucru se poate rezolva doar atunci când privim aceste evenimente cu probabilitate mică dar cu impact mare ca parte din viaţă noastră. Aceste lebede negre nu sunt evenimente care nu se întâmplă. Trebuie să fii pregătit în mod serios pentru ele", a spus Nicu Ştefănuţă, eurodeputat în grupul Renew Europe.

El a subliniat că UE ar trebui să aibă mecanisme serioase de răspuns la criza economică. "Unele le-am dezvoltat deja în 2008, însă vedem că provocările pe care le avem în viitor nu sunt neapărat cele clasice - vedem epidemii, putem avea situaţii legate de schimbări climatice sau de siguranţă naţională sau care ţin de mediul digital", a spus Ştefănuţă.

Iuliu Winkler, eurodeputat din grupul Partidului Popular European, a pledat cu tărie pentru un nou "moment Schuman" în Uniunea Europeană.

"Este posibil un moment Schuman în anul 2020 în Uniunea Europeană? Testul concret al acestei posibilităţi (...) va fi cadrul financiar multianual 2021-2027", a spus eurodeputatul UDMR.

El a precizat însă că trebuie să fie întrunite câteva condiţii pentru a intra în această stare de "moment Schuman".

"În primul rând tot ceea ce s-a făcut până acum trebuie să fie păstrat, şi mă gândesc aici la statele din centrul şi estul UE şi la un buget de coeziune şi pentru Politica Agricolă Comună îndestulător pentru noi. Dacă facem economii în politicile clasice pentru a da răspunsuri la pandemie şi la criza economică vom fi pe o cale greşită. Deci avem nevoie de un buget pentru relansarea economică care să fie separat şi suplimentar faţă de bugetul Cadrului Financiar Multianual pe 7 ani. Apoi avem nevoie de încă o chestiune foarte importantă şi anume egalitatea între statele din zona euro şi cele care încă nu sunt în zona euro, pentru că va fi vorba despre garanţii şi fonduri care trebuie să parvină în condiţii egale tuturor", a subliniat Winkler.

Nu în ultimul rând, el a menţionat şi condiţie care ţine de o afirmaţie recentă a comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. "Dacă vrem să avem piaţa internă integrată şi integrală atunci avem nevoie de Croaţia, Bulgaria şi România în spaţiul Schengen", a pledat eurodeputatul PPE.

Eurodeputatul din cadrul grupului Renew Europe Dragoş Tudorache susţine că din punctul său de vedere chestiunea solidarităţii între statele UE nu este ceva de dată recentă.

"Nevoia de a reafirma în mod concret solidaritatea europeană e apărută de la criza euro încoace, deci suntem de mai bine de zece ani în această dilemă existenţială a solidarităţii (...). Este vorba de solidaritate în întregirea unor mecanisme la care unele state membre au acces mai mare decât altele - fie că vorbim de Schengen, sau de zona euro. Solidaritatea trebuie să existe în a finaliza integrarea în aceste mecanisme", a spus Tudorache.

"Cred că acesta este momentul politic în care intrarea României, Bulgariei şi Croaţiei trebuie să se întâmple şi să întregim odată spaţiul Schengen, pentru că avem nevoie de acest lucru. La fel în ceea ce priveşte echivalenţa accesului la mecanisme, instrumente financiare între statele euro şi non-euro. Accesul uşor la aceste instrumente e un element de solidaritate esenţial pe care trebuie să-l vedem în centrul viitoarei construcţii a bugetului multianual al UE", a mai pledat el.

Uniunea Europeană va avea de luat în următoare perioadă o serie de decizii esenţiale, care o vor întări sau o vor slăbi, crede la rândul ei eurodeputata PSD Maria Grapini.

"Este clar că UE va ieşi slăbită din această criză. A intrat slăbită în criză, din cauza Brexit. Aşadar avem nevoie de puterea şi curajul liderilor europeni de a lua nişte decizii care să unească, nu să dezbine. Pentru că acum guvernele naţionale, multe dintre ele, se uită la nivel naţional, nu la nivel global", a spus Grapini, care este membră a grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din PE.

Ea l-a parafrazat în cadrul conferinţei pe fostul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, care spunea că "a fi patriot şi a-ţi iubi ţara ta nu înseamnă a urî celelalte state".

"UE are de luat nişte decizii extrem de importante, care ne vor dezbina sau uni. Pachetul de mobilitate, Pactul de stabilitate, Politica Agricolă Comună, spaţiul Schengen, dublul standard. Dacă acum îşi schimbă viziunea curajos şi va înţelege ce am spus noi despre Schengen, pachetul de mobilitate sau Pactul de stabilitate, atunci cu siguranţă UE se va întări", a afirmat Grapini.

Clotilde Armand, eurodeputată în cadrul Renew Europe, spune că clivajul Est-Vest a fost înlocuit cu cel Nord-Sud în răspunsul la criza provocată de pandemie.

"Până acum exista foarte mult acest clivaj Est-Vest. Acum a apărut clivajul Nord-Sud. Mecanismele din spatele pieţei unice nu sunt perfecte. Trebuie să acceptăm asta, mai ales ţările din Nord. Şi nefiind perfecte este normal să existe nişte compensaţii. (...) Este o solidaritate pragmatică de care avem nevoie", a pledat Armand. AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

 

Citiţi şi:

 

Citiţi şi:

 

* VIDEO România trebuie să continue investiţiile şi să profite şi de oportunităţile Pactului ecologic, pledează eurodeputaţi români de Ziua Europei

 

* VIDEO Coronavirus: Conferinţă online de Ziua Europei organizată de Biroul PE în România, cu participarea eurodeputaţilor şi a societăţii civile 

Afisari: 112

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Romania in lume 07-11-2026 16:33

Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)

La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț

Romania in lume 06-11-2026 20:07

Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă

Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare

Romania in lume 06-11-2026 14:45

În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive

În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț

Romania in lume 06-11-2026 14:06

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint

Romania in lume 05-11-2026 21:00

România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova

Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o

Romania in lume 05-11-2026 19:56

Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în

Romania in lume 05-11-2026 14:32

Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul

Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede

Romania in lume 04-11-2026 14:00

Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B

Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii

Romania in lume 03-11-2026 22:24

Volum dedicat parteneriatului dintre România și Republica Moldova, lansat la Chișinău

Volumul 'România și Republica Moldova. Parteneriatul pentru UE', cel de-al zecelea din seria 'Caiete Documentare', a fost lansat luni la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea de Studii Europene din Moldova, informează MOLDPRE

Romania in lume 03-11-2026 14:49

CJUE,despre cazul unui român condamnat la închisoare: O pedeapsă considerată disproporționată nu justifică automat refuzul predării

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg, a stabilit că o pedeapsă considerată disproporționată în raport cu gravitatea infracțiunii nu justifică, în sine, refuzul executării unui mandat european de arestare, potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituție. Refuzul este posibil doar în circumstanțe excepționale, dac

Romania in lume 31-10-2026 09:58

O expoziție aniversară a marcat peste 35 de ani de cooperare între România și Comisia de la Veneția

O expoziție aniversară dedicată celor peste 35 de ani de cooperare dintre România și Comisia de la Veneția a fost organizată la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' din București, în cadrul celei de-a doua ediții a Forumului privind statul de drept. Expoziția a urmărit evoluția relațiilor dintre Comisia de la Veneția a Consiliului Europei și Rom&aci

Romania in lume 31-10-2026 08:39

Relațiile istorice româno-belgiene, prezentate într-un volum lansat la Bruxelles

Secția Consulară a Ambasadei României în Regatul Belgiei a găzduit, vineri, lansarea volumului 'O prietenie istorică. Relațiile româno-belgiene din perspectiva regalității (1866-1924)', semnat de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Muzeul Județea

Romania in lume 30-10-2026 19:01

Grădiniță din comunitatea românească din regiunea Cernăuți, reabilitată cu fonduri de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Grădinița din localitatea Tureni, regiunea Cernăuți (Ucraina), a fost reabilitată în baza unui proiect finanțat de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP). Investiția, care se ridică la 206.700 de lei, a presupus înlocuirea acoperișului clădirii și refacerea pereților exteriori ai unit

Romania in lume 30-10-2026 15:29

Consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca: Susținem o prezență militară mai puternică a Statelor Unite în România

România pledează pentru o prezență militară mai puternică a Statelor Unite pe teritoriul său, în contextul amenințărilor de securitate din regiunea Mării Negre, a declarat consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca, într-un interviu acordat joi postului CNN, în timpul vizitei sale la Washington, unde participă

Romania in lume 30-10-2026 12:49

Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de procuror-șef european

Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi își încheie mandatul de șapte ani la conducerea Parchetului European (EPPO), instituție la conducerea căreia a fost numită în 2019, în calitate de primul procuror-șef european. De la 1 noiembrie, funcția va fi preluată de procurorul german Andres Ritter, actualul adjunct al lui Kovesi. La sf&