Ylva Johansson: După criza COVID-19, UE trebuie să meargă 'înapoi în viitorul' frontierelor deschise
Uniunea Europeană trebuie să meargă ''înapoi în viitorul'' frontierelor deschise de îndată ce pandemia de COVID-19 este adusă sub control, a afirmat joi comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, precizând însă că pe termen lung UE trebuie să acţioneze mai bine decât să revină la status quo şi că, pen
Proiectul românesc ''Ambulanţa pentru monumente'', printre câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu
Proiectul românesc pentru salvarea imobilelor şi obiectelor de patrimoniu "Ambulanţa pentru monumente" se numără printre câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2020, conform unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România trimis joi AGERPRES. Proiectul Ambulan
Coronavirus: Preşedintele Sloveniei a transmis un mesaj de solidaritate lui Klaus Iohannis şi poporului român
Preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, a transmis pe Facebook, în limba română, un mesaj de solidaritate adresat preşedintelui Klaus Iohannis şi poporului român în legătură cu lupta comună împotriva COVID-19. ''Stimate domnule preşedinte, dragă Klaus, dragi prieteni români, în calitate de preşedi
Consiliul Naţional Secuiesc susţine că a adunat un milion de semnături pentru iniţiativa europeană de protejare a regiunilor naţionale
Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a reuşit să adune până miercuri noapte un milion de semnături pentru o iniţiativă menită să obţină protecţia Uniunii Europene pentru regiunile naţionale, a declarat la postul public ungar de televiziune M1 coordonatorul campaniei, Laszlo Pesty, potrivit agenţiei de presă MTI de la Budapesta. Potrivit lui Laszlo P
MApN: O nouă echipă de militari din detaşamentul Carpathian Pumas, în Mali
Militarii detaşamentului Carpathian Pumas au preluat, marţi, misiunile de la colegii lor care au acţionat, în perioada octombrie 2019 - aprilie 2020, în prima rotaţie a Misiunii Multidimensionale Integrate ONU de Stabilizare în Republica Mali/MINUSMA, arată un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Personalul navigant din rotaţi
UPDATE CEDO: România a încălcat drepturile lui Kovesi prin revocarea de la şefia DNA înainte de finalul mandatului
Laura Codruţa Kovesi a câştigat marţi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) procesul prin care a contestat decizia de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit unui comunicat de presă al instituţiei cu sediul la Strasbourg. Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procuro
Ungaria: Viktor Orban face apel la răbdare în legătură cu declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis
Premierul ungar Viktor Orban a făcut vineri, într-un interviu radiofonic, apel la răbdare în legătură cu declaraţia de miercuri a preşedintelui României, Klaus Iohannis, pe tema proiectului de lege privind autonomia ţinutului secuiesc, informează portalul Hirado.hu, care citează agenţia de presă ungară MTI.
Românca Laura Codruţa Kovesi, desemnată personalitatea publică a anului de Emerging Europe
Procurorul public european, Laura Codruţa Kovesi, a fost desemnată joi de publicaţia londoneză Emerging Europe drept personalitatea publică a anului. Actualmente şefa Biroului procurorului public european (EPPO), Kovesi a ajuns iniţial în atenţia publică în România, ţara ei natală, în calitate de şefă a Direcţiei Naţion
Premierul moldovean a mulţumit pentru asistenţa oferită de guvernul român şi a invitat companiile româneşti să investească în Republica Moldova
Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a mulţumit pentru asistenţa oferită de guvernul român în contextul crizei sanitare, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o joi, la Chişinău, cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, informează Guvernul de la Chişinău într-un comunicat de presă.
Parlamentul European: UE nu va tolera să fie folosită ca ţap ispăşitor pentru eşecurile guvernului Republicii Moldova
Uniunea Europeană nu va tolera încercarea actualului guvern al Republicii Moldova de a o folosi ca ţap ispăşitor pentru lipsa sa de pregătire şi pentru eşecul de a răspunde nevoilor populaţiei, au transmis joi într-un comunicat de presă eurodeputaţii român Siegfried Mureşan şi lituanian Andrius Kubilius, ca reacţie la ceea ce ei numesc "campaniile ne&i
Ministrul ungar de externe i-a cerut preşedintelui român ''mai mult respect pentru maghiari''
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a reacţionat la declaraţia făcută miercuri de preşedintele Klaus Iohannis după respingerea de către Senat a propunerii legislative privind autonomia Ţinutului Secuiesc, cerându-i şefului statului român să arate ''mai mult respect pentru maghiari''.
Coronavirus: Cooperarea cu autorităţile române în contextul pandemiei, un aspect de care unii europarlamentari români nu sunt mulţumiţi
Eurodeputaţi români din principalele trei grupuri politice din Parlamentul European susţin că fac tot posibilul pentru o cooperare bună cu autorităţile române în contextul crizei noului coronavirus şi sunt dispuşi să se implice în reprezentarea intereselor ţării la Bruxelles. Practic însă, această cooperare uneori nu există sau se produc
Coronavirus: Membri români ai PE susţin răspunsul european la criză şi accentuează importanţa reacţiei autorităţilor
Mai mulţi eurodeputaţi români din primele trei grupuri politice din Parlamentul European au susţinut miercuri răspunsul dat de Uniunea Europeană la criza provocată de COVID-19 şi au accentuat, în acelaşi timp, importanţa reacţiei autorităţilor la criză şi rolul coordonării între statele membre. Cristian Buşoi (grupul Partidul
Eurodeputaţi români spun că UE şi-a învăţat lecţia din pandemia de COVID-19, dar învăţămintele trebuie puse în practică
Eurodeputaţi români din principalele trei grupuri din Parlamentul European cred că Uniunea Europeană şi-a învăţat lecţia din modul în care a afectat-o pandemia de COVID-19, dar susţin că banii alocaţi de Uniunea Europeană pentru descoperirea unui vaccin sau dotarea cu echipamente medicale trebuie însoţiţi de mai multă coordonare între st
Coronavirus: Eurodeputaţi români subliniază importanţa unui răspuns coordonat la nivel european
Eurodeputaţi români din principalele trei grupuri europarlamentare consideră că ieşirea din criza cauzată de pandemia de COVID-19 impune un răspuns coordonat la nivel european, care să se reflecte ca atare în cadrul financiar multianual (2021-2027) al Uniunii Europene. Cristian Buşoi (grupul Partidului Popular European, PPE








