Noul ambasador al României în SUA, Andrei Muraru, a prezentat la Departamentul de Stat copiile scrisorilor de acreditare
Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a fost primit vineri la Departamentul de Stat, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare, la mai puţin de 24 de ore de la sosirea sa la Washington pentru preluarea mandatului. ''Această solicitudine, o rară excepţie pe care departamentul o
Iranul a folosit o dronă pentru a ataca petrolierul aflat în largul Omanului, acuză un oficial israelian
Un oficial israelian a acuzat Iranul că a comis un atac cu dronă asupra petrolierului operat de compania Zodiac Maritime în largul Omanului, atac în urma căruia şi-a pierdut viaţa şi un marinar român, relatează Reuters, citând postul israelian Canalul 13. Zodiac Maritime, compania israeliană care operează petrolierul Me
Petrolierul atacat în largul Omanului este sub controlul echipajului şi escortat de o navă americană
Petrolierul Mercer Street care a fost atacat în Marea Arabiei este din nou sub controlul echipajului şi se îndreaptă spre un port sigur, escortat de o navă americană, a anunţat vineri armatorul Zodiac Maritime. ''Putem confirma acum că nava M/T Mercer Street navighează sub controlul echipajului (...) cu o viteză de 14 nodur
Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street, ucis într-un atac asupra navei în Marea Arabiei
Un român membru al echipajului petrolierului Mercer Street şi un britanic au fost ucişi într-un atac comis joi în circumstanţe neclare în timp ce nava se deplasa în largul coastelor Omanului în Marea Arabiei din nordul Oceanului Indian, a anunţat vineri într-un comunicat compania israeliană Zodiac Maritime care administrează
O femeie de origine română, condamnată la Londra pentru un furt de diamante demn de un scenariu de la Hollywood
Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani din Franţa, de origine română, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline din magazinul de bijuterii de lux Boodles cu ajutorul unui plan demn de scenariul unui film produs la Hollywood, informează AFP.
Gabriel Resources nu exclude o nouă acţiune în justiţie după ce Roşia Montană a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO
Compania canadiană Gabriel Resources, care deţine o concesiune minieră în zona fostelor mine romane de aur de la Roşia Montană, sit inclus marţi în Patrimoniul Mondial UNESCO, nu a exclus lansarea unei noi acţiuni în justiţie în urma acestui demers, informează AFP. Gabriel Resources, care deţine din 1999 o concesiune mi
Roşia Montană, complexul minier roman 'cel mai important, mai extins şi mai variat din lume' (UNESCO)
Fostele mine romane de aur de la Roşia Montană reprezintă complexul minier roman ''cel mai important, mai extins şi mai variat din lume'', potrivit UNESCO. Întinse pe şapte kilometri, aceste mine de aur datând din secolele al II-lea şi al III-lea au fost incluse marţi pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi pe Lista Patrimoniului Mondial
VIDEO Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO va examina marţi candidatura sitului Roşia Montană
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO va examina marţi candidatura sitului Roşia Montană pentru a fi adăugat pe lista siturilor protejate de instituţie, alături de candidaturile Uruguayului, Braziliei şi Peru. Discutarea dosarului Roşia Montană figura iniţial pe agenda de duminică, potrivit site-ului UNESCO. &n
Deşeuri aduse ilegal în România/ Eurodeputatul Eugen Tomac sesizează Guvernul şi Parlamentul şi are în vedere un referendum
Europarlamentarul Eugen Tomac (Partidul Mişcarea Populară, Grupul Partidului Popular European) va sesiza luni Guvernul şi Parlamentul în legătura cu problema deşeurilor aduse ilegal în România şi, dacă nu vor fi luate măsuri, va face demersuri pentru organizarea unui referendum pe acest subiect. Iniţiativa urmează după ce săptămâna trec
România, cel mai mare donator de vaccin pentru Republica Moldova (Maia Sandu)
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mulţumit vineri României pentru sprijinul substanţial în combaterea pandemiei de COVID-19, în special pentru donaţiile semnificative de vaccin. ''Astăzi, în Moldova va ajunge un nou lot de peste 100 de mii de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, oferit de România, care devine astfel cel m
Europarlamentarul Maria Grapini i-a scris preşedintei Comisiei Europene pe tema inundaţiilor
Eurodeputata Maria Grapini (PPU, social-liberal) a transmis o scrisoare deschisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul gravelor inundaţii care au afectat mai multe state membre ale UE, inclusiv România, solicitând Comisiei Europene să acorde, cât mai curând posibil, ajutor financiar României prin Fondul
Obiecte istorice furate de la comunităţile evreieşti din Europa de Est, inclusiv din România, confiscate la New York
Şaptesprezece pergamente funerare şi manuscrise furate de la comunităţile evreieşti din Europa de Est, inclusiv din România, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost confiscate de anchetatori din New York de la o casă de licitaţii care se pregătea să le vândă, a anunţat joi biroul procurorului federal din Brooklyn, relatează AFP.
CE despre România: Percepţia privind independenţa justiţiei s-a îmbunătăţit, deficitul de resurse umane rămâne o preocupare (raport)
Independenţa şi calitatea sistemului de justiţie, cadrul luptei anticorupţiei, pluralismul şi libertatea presei sunt parametrii analizaţi cu privire la România în cel de-al doilea raport anual al Comisiei Europene referitor la situaţia statului de drept în Uniunea Europeană, dat publicităţii marţi la Bruxelles. În capitolul referitor la
Şeful INCD din Israel vrea să colaboreze îndeaproape cu centrul de competenţe în materie de securitate cibernetică al UE de la Bucureşti
Yigal Unna, director general al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (INCD) al statului Israel, a declarat luni că speră ca în lunile următoare să vină la Bucureşti pentru a împărtăşi din experienţa sa cu conducerea noului centru de competenţe în materie de securitate cibernetică care urmează a fi lansat în România.
Ministrul ungar de finanţe la sfinţirea unei biserici reformate, în Mureş: Coeziunea naţională şi viaţa religioasă,priorităţi pentru Ungaria
Ca urmare a performanţelor sale economice din ultimii zece ani, Ungaria dispune de suficiente resurse pentru a susţine familiile, viaţa religioasă şi dezvoltarea economică, a declarat ministrul ungar al finanţelor, Mihaly Varga, la sfinţirea noii biserici reformate din Pănet (Mezopanit, lângă Târgu Mureş) din centrul României, în acest weekend







