Parlamentare2024/Eugen Tomac spune că Alianţa Forţelor de Dreapta o va susţine pe Elena Lasconi în turul al doilea al prezidenţialelor
Alianţa Forţelor de Dreapta o va susţine pe Elena Lasconi (USR) în turul al doilea al prezidenţialelor, a declarat, duminică, preşedintele PMP, Eugen Tomac, după anunţarea exit-poll-urilor la parlamentare.
Potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, Forţa Dreptei nu a atins pragul pentru a intra în noul Legislativ.
"Pentru noi, acest rezultat este cât se poate de clar. Alianţa Forţelor de Dreapta, cu puţinele resurse pe care le are, evident că în următoarele zile va face campanie pentru candidatul de dreapta pe care îl susţinem în alegerile prezidenţiale. Este esenţial ca toate energiile de bună credinţă din societatea noastră să rămână pe poziţii în următoarele zile, pentru a reuşi să menţinem cursul euroatlantic al României aşa cum îşi doresc cei mai mulţi dintre români. Şi acesta este îndemnul pe care îl vom face în următoarele zile", a spus Tomac, la sediul partidului.
El a subliniat că în cursa pentru funcţia de preşedinte "contează fiecare vot".
Europarlamentarul a apreciat că la nivel comunitar, la Bruxelles, rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale au fost privite "cu îngrijorare".
"Nimeni nu s-a aşteptat ca din negura internetului să apară un candidat care se clasează pe prima poziţie în condiţiile în care nu l-a văzut nimeni, a apărut doar pe ultima sută de metri, în ultimele două săptămâni şi evident că aici este o vulnerabilitate majoră pe care o are Uniunea Europeană şi marea majoritate a liderilor europeni se întreabă ce s-a întâmplat şi cum s-a ajuns la această situaţie într-un stat membru", a arătat Tomac.
Acesta a precizat, privind promovarea pe platforme online, că "este clar că legislaţia pe care o avem în domeniu încă nu funcţionează foarte bine".
"Una este să fii corect, să respecţi regulile şi alta este să încerci să eludezi toate aceste reguli şi să foloseşti mecanisme care influenţează deciziile cetăţenilor şi acest lucru s-a întâmplat în România. Sunt convins că în următoarea perioadă TikTok va trebui să dea mai multe explicaţii şi nu numai TikTok, pentru că nu este în regulă să evităm cu bună ştiinţă să dăm nişte explicaţii care afectează profund jocul democratic care stă la baza întregului mecanism electoral construit pe reguli. Aici avem parte de un atac destul de periculos şi se impun în continuare clarificări şi răspunsuri la o serie de întrebări, mai ales că suntem încă în plin proces electoral pentru alegerile prezidenţiale", a menţionat el.
Listele partidului Forţa Dreptei pentru alegerile parlamentare în circumscripţia municipiului Bucureşti au fost deschise la Senat de Eugen Tomac, iar la Camera Deputaţilor de preşedintele Forţei Drepte, Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Parlamentare2024/ Votarea în ţară - la final; secţiile se închid
LIVE UPDATE Parlamentare2024/România îşi alege noul Legislativ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele a promulgat Legea privind anularea unor obligații fiscale: Corectează o inechitate în aplicarea TVA
Președintele Nicușor Dan a promulgat marți Legea privind anularea unor obligații fiscale, act normativ care, potrivit șefului statului, 'corectează o inechitate produsă în aplicarea regimului TVA și vine în sprijinul contribuabililor afectați'. 'Prima situație pe care Legea o îndreaptă este cea a contribuabililor cărora le-a fost
AUR solicită demiterea Cristinei Trăilă: Există o diferență între răspunderea penală și cea politică
Alianța pentru Unirea Românilor cere premierului interimar Ilie Bolojan să o elibereze ''de urgență'' pe Cristina Trăilă din funcția de secretar general adjunct al Guvernului, după ce
Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul
Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a
PSD cere demisia Cristinei Trăilă: Prim-ministrul demis Bolojan trebuie să aprindă lumina în propria cămară
PSD a solicitat, marți, demisia imediată a actualului secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, după punerea sa sub acuzare de către procurorii DNA, 'în dosarul penal privind traficul de influență exercitat la premierul Ilie Bolojan în favoarea omului de afaceri Fănel Bogoș'. 'Prim-ministrul demis Bolojan trebuie să aprin
AEP invită partidele neparlamentare la consultări privind proiectul legii partidelor politice
Autoritatea Electorală Permanentă îi invită pe reprezentanții partidelor politice neparlamentare la o întâlnire dedicată consultării acestora cu privire la proiectul legii partidelor politice. Evenimentul va avea loc în data de 2 septembrie, de la ora 10:00, la sediul AEP. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul
Alexandru Rogobete (PSD) cere demisia președintelui CNAS
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a cerut marți demisia sau demiterea președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, pe care îl acuză de declarații 'iresponsabile' privind accesul pacienților la medicamente. Rogobete susține că Moldovan a negat existența unei crize a m
Drulă (USR): Legea integrității cu amendamentul anti-Fritz nu va fi acceptată de Comisia Europeană
Deputatul USR Cătălin Drulă, fost președinte al partidului, susține că legea integrității 'cu amendamentul anti-Fritz' nu va fi acceptată de Comisia Europeană și ar putea duce la pierderea unor fonduri europene. Drulă afirmă că liderul grupului Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a semnat o scrisoare adresată președintei
Liderul PSD Buzău, despre Constantin Toma: Nu sunt adeptul a da afară oameni de partid
Președintele PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, afirmă că nu îl va da afară din partid pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, după anunțul acestuia conform căruia nu va mai candida din partea formațiunii politice pentru un nou mandat. Liderul PSD Buzău a explicat că la viitoarele alegerile locale PSD va avea un candidat pentru f
Camera Deputaților/Ordinea de zi a sesiunii extraordinare, completată cu proiecte venite de la Senat
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, marți, suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână cu mai multe proiecte de lege, printre care reexaminarea, la cererea președintelui Nicușor Dan, a proiectului privind regimul ariilor naturale protejate. Pe agenda sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților a fost introdusă
Năsui (USR): Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova
Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat, marți, că a acceptat invitația noului premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, de a prelua funcția de ministru al Economiei. Decizia presupune renunțarea la mandatul de parlamentar în România. Năsui, care a ocupat anterior funcția de ministru al Economiei în România, a spus că
Bolojan - întâlnire cu noua echipă PNL București: Am avut o primă discuție despre viitor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a avut luni seara o întâlnire cu echipa organizației de București a liberalilor, după noile numiri de la conducerile filialelor de sectoare. 'La București, PNL își deschide organizațiile către comunități și către oameni. Nu doar în perioadele electorale, ci în fiecare zi. George
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat Ziua Independenței Ucrainei la București
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat, luni, Ziua Independenței Ucrainei la București, cu dansuri, o expoziție de fotografie, cântece tradiționale și discursuri în care au fost subliniate rezistența poporului vecin și dorința de pace. 'Această aniversare are o semnificație specială. Pentru
Vocabular Global al Rezilienței - lansat la Kiev; Mirabela Grădinaru a propus cuvântul 'dârzenie'
'Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte' a fost tema celui de-al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni organizat la Kiev, la care a participat și partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru. Participarea Mirabelei Grădinaru la această reuniune a avut loc la invitația Primei Doamne a Ucr







