Prezidenţiale2024/ Rezultatul alegerilor - urmărit în timp real pe site-ul AEP
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale de duminică vor putea fi urmărite, pentru prima oară, în timp real.
În premieră, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică au realizat un program prin care cetăţenii vor putea urmări rezultatele scrutinului în timp real.
"Printr-o colaborare foarte bună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, vom avea posibilitatea anul acesta ca, în timp real, să vedem rezultatul alegerilor în două etape: rezultate provizorii parţiale în momentul în care rezultatele de la o secţie de votare, după numărarea voturilor, întocmirea proceselor verbale şi urcarea acestora pe site-ul AEP, vom putea vedea în timp real care a fost rezultatul votului la secţia respectivă, la secţiile care până la un moment dat sunt urcate în sistem, astfel încât în timp real până la ora 21,00 vom avea rezultate parţiale provizorii", a declarat zilele trecute preşedintele AEP, Toni Greblă.
Potrivit acestuia, după ora 21,00, pe măsură ce procesele verbale şi materialele necesare votării sunt trimise birourilor electorale judeţene, verificate şi urcate în sistem, "în mod instantaneu" rezultatul va fi afişat pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente şi "va putea fi văzut în timp real" pentru fiecare din cei 14 competitori înscrişi în cursa pentru desemnarea preşedintelui României.
STS a precizat că a fost dezvoltată o nouă funcţionalitate pentru site-ul prezenta.roaep.ro, odată cu alegerile prezidenţiale din 24 noiembrie 2024, "în conformitate cu cerinţele operaţionale ale Autorităţii Electorale Permanente şi prevăzute în Decizia BEC nr. 151D din 14.11.2024".
"Toţi cei interesaţi vor putea urmări centralizarea voturilor şi o serie de reprezentări grafice ale rezultatelor provizorii, parţiale şi finale, după închiderea secţiilor de votare. Pe site-ul prezenta.roaep.ro, pentru prima dată vor fi prezentate grafic, în mod continuu, rezultatele voturilor obţinute de către candidaţi, pe măsură ce preşedintele şi membrii secţiilor de votare transmit digital procesele verbale cu voturile exprimate. Cei care vor accesa site-ul vor putea selecta diverse criterii pentru afişarea rezultatelor: în funcţie de candidat, judeţ sau localitate, pe ţară sau în străinătate. Este o hartă interactivă ce permite diferite filtre. De asemenea, la fel ca la procesele electorale anterioare, vor fi publicate în timp real datele statistice cu privire la prezenţa alegătorilor în secţiile de votare, fotografiile proceselor verbale şi alte date de transparenţă", a explicat STS.
Cele două site-uri - prezenta.roaep.ro şi voting.roaep.ro - vor fi disponibile începând cu deschiderea oficială a votării.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură suportul IT & C pentru buna desfăşurare a proceselor electorale şi a instruit personalul desemnat de către AEP să utilizeze aplicaţiile şi sistemele informatice. De asemenea, echipele de specialişti ai STS sunt pregătite să intervină pentru remedierea unor situaţii de natură tehnică şi să răspundă adecvat la evenimente de securitate cibernetică, precum şi pentru a acorda asistenţă personalului din secţiile de votare, premergător şi pe timpul alegerilor, după cum a subliniat STS.
Pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare, STS a instruit peste 46.000 de persoane care vor face parte din secţiile de votare, iar din punct de vedere tehnic a configurat, instalat şi pus la dispoziţie sisteme informatice, echipamente de reţea şi de telecomunicaţii, tablete şi telefoane. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Prezidenţiale2024/ Alegătorii români din diaspora - trei zile în care pot vota în cele 950 de secţii
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AEP organizează, miercuri și joi, o conferință internațională dedicată protejării alegerilor în era digitală
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) organizează, miercuri și joi, la Palatul Parlamentului - Sala Drepturilor Omului, o conferință internațională privind protejarea alegerilor în era digitală, care reunește reprezentanți ai autorităților în domeniu din state europene și partenere în vederea consolidării cooperării instituționale și a schimbului
Simion despre Călin Georgescu: Probabil suntem singurul partid fidel, nu știu ce am mai fi putut face
Președintele AUR, George Simion, a declarat, marți seara, despre Călin Georgescu că AUR este 'printre puținii, dacă nu singurul partid fidel voinței poporului', adăugând că nu știe ce ar fi putut face mai mult în această situație. Liderul AUR a anunțat că a făcut mai multe deplasări externe, pentru a 'internaționaliza
Gheorghe Piperea, anunțat candidatul AUR pentru Primăria Capitalei la alegerile locale din 2028
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat, marți seara, că europarlamentarul Gheorghe Piperea este candidatul partidului pentru funcția de primar general al municipiului București, la alegerile locale din 2028. 'Chiar dacă teoretic mai avem doi ani până în momentul alegerilor locale, noi considerăm de cuviință să an
Luca Niculescu a discutat cu Igor Grosu despre consolidarea rezilienței în regiune
Premierul Luca Niculescu a discutat, marți, cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, despre modalitățile de consolidare a rezilienței în regiune, subliniind 'sprijinul total' al României pentru accelerarea procesului de integrare europeană a Chișinăului. 'Discuții excelente cu președintele Parlament
Premierul - întrevedere cu președinta Maia Sandu: România își menține angajamentul de a susține Republica Moldova
România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, a transmis premierul Luca Niculescu, marți seară, după întâlnirea pe care care a avut-o cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, î
Ambasada Federației Ruse: Partea română a acuzat fără temei Rusia de organizarea incendiului izbucnit la 14 septembrie
Ambasada Federației Ruse la București a respins marți acuzațiile autorităților române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma industrială Carfil din Brașov, susținând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens. Potrivit unui mesaj publicat marți pe Fac
Silviu Coșa, la NATO: Securitatea Mării Negre depinde de capabilități livrate la timp, nu de structuri noi
Președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, Silviu Coșa, a participat luni, la sediul NATO, la prima reuniune a președinților comisiilor de apărare din parlamentele aliate, care a avut ca temă implementarea angajamentului de 5% din PIB pentru apărare și cheltuieli conexe securității. Potrivit unui c
Luca Niculescu, primit de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți seară, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la finalul vizitei pe care oficialul român a efectuat-o la Chișinău. Niculescu, care a fost însoțit de vicepremierul Marian Neacșu și de ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a avut o discuție cu ușile închise cu președintele
Atenționare de călătorie MAE: Chile - Cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Direcția Regională a Serviciului Național de Prevenție și Răspuns la Dezastre Naturale (SENAPRED) a emis un cod roșu de condiții meteorologice nefavorabile, începând cu data de 26 oct
Premierul Luca Niculescu, primit de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu
Premierul Luca Niculescu a fost primit, marți după-amiază, la Chișinău, de președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu. Întâlnirea are loc cu prilejul primei vizite externe pe care șeful Executivului o efectuează de la preluarea mandatului. Șeful Parlamentului de la Chișinău a mulțumit României pentru sprijinul
Cazul Carfil/Fritz: Rusia lovește fix acolo unde România își construiește apărarea
Președintele USR, Dominic Fritz, a afirmat marți că Serviciul Român de Informații (SRI) a confirmat că explozia din septembrie de la Carfil Brașov, filială a Romarm, a fost provocată în cadrul unei acțiuni de sabotaj coordonate din Federația Rusă. El a criticat AUR pentru că a condamnat această acțiune abia acum, spunând că formațiunea a evitat să d
Abrudean: Nu există nicio grea moștenire; PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o 'moștenire bună', menționând că 'PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creșt
Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, anunță premierul de la Chișinău
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Republica Moldova și Ucraina au semnat un memorandum de cooperare tehnico-militară, care prevede posibilitatea achiziției de către autoritățile de la Chișinău a unor interceptoare de drone, a anunțat, marți, premierul moldovean, Vasile Tofan. El a precizat că echipament
Niculescu: Am întărit imediat paza la obiective strategice, urmare a actului de sabotaj cu implicarea Federației Ruse
Autoritățile de la București au întărit imediat paza la obiective și platforme strategice, urmare a acțiunii de sabotaj cu implicarea Federației Ruse asupra unei unități din industria de apărare din România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu. El a fost întrebat ce măsuri au luat autoritățile de la București după incide
Luca Niculescu: România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării
România și Republica Moldova poartă discuții foarte aplicate pentru întărirea colaborării în domeniul apărării, iar protecția în fața atacurilor rusești trebuie să fie pentru toți cetățenii români, fie că sunt în Republica Moldova, fie că sunt în România, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu.














