VIDEO Ciolacu: Trebuie să existe un parteneriat între stat, sindicate şi patronate, care să ne ajute pe toţi să ne dezvoltăm

Premierul Marcel Ciolacu s-a pronunţat sâmbătă, după întâlnirea cu sindicaliştii de la Dacia, pentru un parteneriat între stat, sindicate şi patronate, care să contribuie la dezvoltarea României.
"M-am întâlnit azi cu sindicatul de la Uzinele Dacia, unul dintre cele mai importante din România, şi am căzut de acord că trebuie să existe un parteneriat între stat, sindicate şi patronate, care să ne ajute pe toţi să ne dezvoltăm! Vom căuta, împreună, soluţii pentru a reduce în mod echitabil costul muncii şi măsuri de sprijin pentru marile companii din această industrie astfel încât acestea să se poată concentra pe noi investiţii, protejând forţa de muncă extrem de calificată de care dispun", a scris Ciolacu pe Facebook.
El şi-a exprimat convingerea că cel mai important sprijin pe care statul îl poate acorda acestui sector în reprezintă finalizarea autostrăzilor şi drumurilor expres, punctând că pentru uzina Dacia autostrada Piteşti-Sibiu, drumul expres Piteşti-Craiova şi autostrada de centură a Bucureştiului sunt vitale.
"Evident, mai trebuie stabilitate şi predictibilitate, iar orice modificare fiscală trebuie făcută doar după un consens cu sindicatele şi patronatele. Faptul că nu vom creşte taxele în 2025 reprezintă o garanţie că mergem, împreună, pe calea sigură pentru dezvoltarea României", a mai transmis Marcel Ciolacu. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* VIDEO Ciolacu: Motorul economiei României stă în industria auto, care generează peste 13% din PIB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Aș face un referendum pentru adăugarea la Constituție a dreptului femeii la avort
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că, în cazul în care va deveni președinte, va face un referendum pentru introducerea în Constituție a dreptului femeii la avort, menționând că dorește și adăugarea în Legea fundamentală a prevederii ''Fără penali în funcții publice'' și a Punctului
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Funeriu: Referendumul trebuie să fie obligatoriu
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat miercuri seara că, în cazul în care ar ajunge președinte al României, ''ar întări'' în Constituție puterea referendumului, care ar fi obligatoriu. Potrivit candidatului, președintele României ar putea fi suspendat, &i
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lavinia Șandru: Aș propune ca România să fie republică prezidențială după model american
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a afirmat, miercuri seară, că ar propune ca România să fie o republică prezidențială după model american, argumentând că altfel ar merge lucrurile în țară în momentul în care președintele ar fi premier. Aceasta a răspuns unei întrebări referitoare l
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu: Să avem proceduri mai rapide de deblocare a unei crize prin dizolvarea Parlamentului
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că la momentul în care se va discuta despre modificarea Legii fundamentale și-ar dori să existe proceduri mai logice și mai rapide de deblocare a unei crize prin dizolvarea Parlamentului. Cand
Prezidențiale2025/ BEC a decis încetarea de îndată a distribuirii de către George Simion și AUR a materialelor cu date cu caracter personal
Biroul Electoral Central a admis, miercuri, contestația formulată de Uniunea Salvați România - Filiala Județeană Brașov referitoare la distribuirea de către candidatul George Simion și AUR de materiale publicitare electorale ce conțin date cu caracter personal ale cetățenilor, fără consimțământul acestora și a dispus încetarea de îndată a dist
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan îi invită pe susținătorii Elenei Lasconi să reflecteze cui dau votul duminică
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan i-a invitat miercuri pe susținătorii candidatei USR, Elena Lasconi, să reflecteze cui dau votul în turul întâi pentru a evita ca România să aibă o finală Simion - Ponta sau Simion - Antonescu, ceea ce a dus la un schimb de replici între cei doi candidați.
Prezidențiale2025/ AEP: Joi seara, se deschide prima secție de vot din diaspora - la Auckland, în Noua Zeelandă
Autoritatea Electorală Permanentă a informat că, în cursul zilei de joi, începe procedura de vot pentru alegerea președintelui României, odată cu deschiderea secției de votare din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00, ora României. Potrivit unui comunicat al AEP, transmis miercuri AGERPRES, pentru a asigura condiții op
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Trebuie închise foarte multe institute, inspectorate, agenții care nu își au rostul
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a afirmat, miercuri, că, dacă va deveni președinte, va susține, pentru redresarea economiei, desființarea mai multor instituții și agenții care nu își au rostul, reducerea posturilor de la cabinetele demnitarilor, atragerea investitorilor, menționând că este o temă populistă tăierea indemnizațiilor demnitaril
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Terheș: Vreau ca în statul român să lucreze cei mai buni români
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, Cristian Terheș, a declarat miercuri că și-ar dori ca în statul român să lucreze cei mai buni români, să fie plătiți cum se cuvine, dar nu vrea ca rudele lor, până la gradul cinci, să fie angajate grație acelor funcții. ''Ca și co
Ilie Bolojan a discutat cu reprezentanții Camerei de Comerț Româno-Germane despre susținerea investițiilor germane în țara noastră
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, delegația Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), în cadrul unei întrevederi dedicate consolidării relațiilor economice bilaterale și susținerii investițiilor germane în țara noastră, a informat Administrația Prezidențială.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu: În condiții economice grave, exclud creșterea taxelor; putem reduce salariile demnitarilor
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că, în condiții economice grave pentru țară, exclude creșterea de taxe și tăierea de pensii și salarii, pledând pentru reducerea salariilor demnitarilor, dar și a ''formelor de lux'' pentru aceș
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan ar reduce cheltuielile cu companiile de stat, pentru a diminua deficitul bugetar
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat miercuri seara că diminuarea cheltuielilor cu companiile de stat ar fi una dintre primele măsuri care trebuie luate pentru a reduce deficitul bugetar. Întrebat dacă ar susține și diminuarea indemnizațiilor pentru demnitari, el a replicat: ''Dacă e nevoie, da
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lavinia Șandru, în criză economică, ar tăia pensiile speciale și ar accepta reducerea propriului salariu
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a afirmat, miercuri seară, că, în condiții de criză economică, nu ar proceda ca fostul președinte Traian Băsescu, ci ar tăia pensiile speciale și ar fi de acord cu reducerea propriului său salariu. ''Nu am să fac ceea ce a făcut Traian Băsescu pentru că, atunci cân
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Funeriu: Guvernul și toate instituțiile pot funcționa cu mai puțină lume
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat miercuri seara că, în condiții economice grave pentru țară, aparatul guvernamental și alte instituții ale statului vor putea funcționa cu mai puțini angajați. ''Am condus Ministerul Educației cu doi secretari de stat. La un moment dat erau, nu mai știu, 6
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ John-Ion Banu-Muscel afirmă că în condiții economice grave ar tăia bugetul pentru armament
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, John-Ion Banu-Muscel, a afirmat miercuri seara că, în condiții economice grave pentru țară, ar tăia bugetul pentru armament. ''Nu vrem armament suplimentar'', a afirmat acesta, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului, ultima din această campanie