Alba: Corneliu Mureşan, ales preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD
Secretarul executiv al PSD Alba, Corneliu Mureşan, a fost ales, sâmbătă, preşedinte al organizaţiei pe care în ultimele săptămâni a condus-o ca preşedinte interimar.
"Organizaţia Judeţeană Alba a Partidului Social Democrat şi-a ales noua echipă de conducere, Corneliu Mureşan fiind votat în funcţia de preşedinte al filialei. Sute de social-democraţi, delegaţi ai organizaţiilor locale din judeţ, au participat, sâmbătă, la Alba Iulia, la Conferinţa de Alegeri a PSD Alba", se menţionează într-un comunicat al PSD transmis AGERPRES.
Corneliu Mureşan, care până la conferinţă a fost secretar executiv şi a ocupat interimar funcţia de preşedinte, le-a mulţumit colegilor săi pentru încrederea şi susţinerea pe care i-au oferit-o.
De asemenea, el i-a mulţumit europarlamentarului Victor Negrescu, "cel care şi-a asumat într-o perioadă dificilă pentru PSD Alba rolul de coordonare, dând o nouă viziune organizaţiei".

În cadrul întâlnirii, Corneliu Mureşan a prezentat un raport de activitate al filialei pentru perioada 2020 - 2024, arătând faptul că, în această perioadă, PSD Alba a ajuns să aibă organizaţii locale în toate cele 78 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ.
La alegerile locale din acest an, PSD Alba a avut candidaţi pentru funcţia de primar în 77 din cele 78 de municipii, oraşe şi comune, reuşind să îşi dubleze numărul de primării conduse de social-democraţi.
De asemenea, PSD Alba a obţinut la Consiliul Judeţean Alba "un rezultat istoric", cu cel mai mare număr de voturi obţinute de partid la nivel judeţean.

"Nu ascund faptul că ţinta pentru următorii patru ani este ca PSD să devină principala forţă politică din judeţul Alba, astfel încât să câştigăm alegerile pentru Consiliul Judeţean şi în cât mai multe comunităţi. Am făcut primul pas: am consolidat o echipă puternică, unită şi determinată, o echipă în care fiecare membru este important şi îşi are misiunea sa", a spus noul preşedinte al PSD Alba.
La rândul său, europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte PSD şi vicepreşedinte al Parlamentului European, a spus că are încredere că Mureşan va continua să consolideze organizaţia judeţeană.

"Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în proiectul #noulPSDAlba şi am încredere în ei că vor reuşi să genereze schimbarea în administraţia locală şi judeţeană de care judeţul şi cetăţenii săi au nevoie. Cel mai important este să ne respectăm angajamentele asumate în faţa cetăţenilor şi să le demonstrăm acestora că putem mai mult şi mai bine pentru ei. Vom continua să punem pe primul loc judeţul Alba şi respectul pentru cetăţeni", a spus Victor Negrescu.
Potrivit comunicatului, în noul Birou Permanent Judeţean al PSD Alba Victor Negrescu este vicepreşedinte, deputatul Radu Marcel Tuhuţ, primarul ales al oraşului Abrud, este prim-vicepreşedinte, la fel ca primarul oraşului Teiuş, Mirel Hălălai, şi deputatul Beniamin Todosiu, fost lider al USR Alba. AGERPRES/ (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: PSD Alba/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kelemen: Prima noastră opțiune este să refacem coaliția; în cel mai rău caz, rămânem în opoziție
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după ședința de vineri a Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU), că prima opțiune a formațiunii sale este de a reface fosta coaliție de guvernare, însă nu exclude nici varianta de a intra în opoziție. ''Dacă nu se poate găsi o soluție prin care să avem o majoritate sau, &ici
Proiect/ Anul 2027 - ''Anul României Europene'', la 20 de ani de la aderarea la UE
Grupurile parlamentare PNL și USR și un deputat neafiliat au depus o propunere legislativă prin care anul 2027 ar urma să fie declarat ''Anul României Europene'', iar perioada 2027-2037 să devină ''Deceniul Consolidării Europene''. ''Se instituie anul 2027 ca 'Anul României Europene',
Ilie Bolojan: PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, la șurubăreală
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că statul trebuie să ia niște măsuri structurale și să nu își mai bată joc de banul public, adăugând că PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, ''la șurubăreală''. ''Trebuie să lucrăm la niște măsuri structurale și să nu
Bolojan: Nu consider că Oana Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că nu vede nimic ''ilegal sau imoral'' în acțiunile vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta ar fi contactat două instituții publice pentru a afla dacă sunt interesate de serviciile companiei germane Schwarz Digits. Discuțiile au apărut în contextul în care Kaufland, parte a aceluiaș
Bolojan: Voi discuta cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară
Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuție vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice cu afaceri mici, este una necesară. ''Am continuat digitalizarea și chiar acum ar urma s
Piperea: Problema protecției minorului online - acută; educația - lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor
Europarlamentarul Gheorghe Piperea a afirmat, vineri, că educația copiilor este lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor și a inteligenței artificiale, iar acest lucru implică un risc ''ridicat''. El a subliniat că nu exprimă o opinie personală, ci punctul de vedere al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)
Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern. El a fost întrebat ce poziție va avea PNL la discuțiile cu președintele Nicușor Dan.
VIDEO Nicușor Dan: Varianta 'Sorin Grindeanu premier' - o ipoteză care, în momentul ăsta, nu pare probabilă
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că varianta desemnării liderului PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de prim-ministru este o ipoteză care, în acest moment, nu pare probabilă. 'E o ipoteză, da. E o ipoteză care în momentul ăsta nu pare probabilă. Majoritatea parlamentară - e o ipoteză, evident. (...) E o ipoteză', a afirmat Nic
VIDEO Nicușor Dan despre acuzațiile aduse vicepremierului Oana Gheorghiu: E o încadrare juridică pe care nu vreau să mă pronunț
Președintele Nicușor Dan a susținut, vineri, că acuzațiile de 'trafic de influență' aduse vicepremierului interimar Oana Gheorghiu se referă la 'o încadrare juridică' pe care nu dorește să se pronunțe. 'Nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice. Ce pot să fac și, mai ales, nu vreau să mă refer la un caz particular,
Kelemen Hunor: Poate că vom intra în opoziție; pe mine nu mă sperie așa ceva
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării raportului său politic în fața Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU) al UDMR, că formațiunea pe care o conduce vrea să fie la guvernare, însă este posibil să fie și în opoziție, lucru care nu îl sperie. 'În perioada următoare, eu nu pot să vă prom
VIDEO Nicușor Dan: Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni
Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni, a precizat președintele Nicușor Dan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Colaborarea celor două țări are două componente, a explicat el.
VIDEO Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
Președintele Nicușor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE) să fie blocat pentru România. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă există riscul de blocare a programului european pentru industria de apărare, în contextul în care ultima ordonanță de u
Nicușor Dan: Trăim într-o perioadă în care societatea și-a pierdut, cumva, reperele
Președintele Nicușor Dan a invitat comunitatea academică, într-un mesaj video transmis cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Universității '1 Decembrie 1918' Alba Iulia, să lupte pentru 'o lume a cunoașterii științifice', în contextul în care se observă 'un asalt al dezinformării', în care 'societatea
VIDEO Nicușor Dan: Întrebarea mea pentru partide la consultări va fi care e majoritatea pe care o propun la formarea Guvernului
Consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare vor începe de la întrebarea 'care este majoritatea pe care o propun', fie că este vorba de Guvern 'complet', minoritar sau tehnocrat, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, care a menționat că trebuie să fie o majoritate prooccidentală. 'O să avem disc
Marko Bela: Partidele politice au avut un talent extraordinar de a strica lucrurile; sunt îngrijorat
Fostul președinte al UDMR, Marko Bela, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că este îngrijorat de situația politică din țară și că partidele politice pro-europene au avut 'un talent extraordinar de a strica lucrurile'. 'Eu am crezut că lucrurile s-au echilibrat după alegerile prezidențiale, s-a format o coaliție cu o majoritate liniștitoare și






