Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern.
El a fost întrebat ce poziție va avea PNL la discuțiile cu președintele Nicușor Dan.
''Sunt două aspecte în care PNL a luat decizii. Primul este că nu vom mai fi într-o coaliție cu PSD. A doua, că în condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție. Celelalte aspecte legate de posibilitățile de a avea un guvern în perioada următoare sunt de discutat. Vom vedea care sunt discuțiile după această rundă, care sunt propunerile care se vor degaja, cu ce perspectivă va veni președintele României și vom lua decizii în consecință'', a declarat Ilie Bolojan, vineri, într-un interviu la HotNews.
El a punctat că se aștepta de la PSD, partidul care a generat criza politică, să-și asume responsabilitatea și să vină cu o soluție, în condițiile unui Parlament care este fragmentat.
''Avem un Parlament care este fragmentat. Nu este ușor să funcționezi sub forma unei coaliții majoritare, dar cele două decizii se bazează pe ceea ce am experimentat în aceste 10 luni de zile. Și este foarte greu când Partidul Social Democrat, care a generat această criză, și se vede că de 10 zile nu are nicio soluție, pentru că ar fi trebuit să aibă măcar decența să-și asume responsabilitatea, dar nu vor să facă acest lucru, pentru că una este să fii premier al României într-o situație dificilă și inevitabil să-ți asumi măsuri, și alta este să stai în linia doua, să șurubărești prin guvernare și alții să-și asume răspunderea, așa cum s-a întâmplat anul trecut, când n-a fost o înghesuială pentru funcția de premier'', a declarat Bolojan.
Bolojan a fost întrebat dacă PNL va accepta să facă parte dintr-un guvern condus de un tehnocrat.
''În condițiile în care se va face o propunere de guvern tehnocrat, vom analiza care este această propunere, ce vrea să facă acest guvern. Dar, v-am spus, indiferent dacă ai un guvern tehnocrat și Partidul Social Democrat este în interiorul lui, nu poți să funcționezi. Pentru că, gândiți-vă, dacă un premier cu o experiență politică, care a răbdat timp de opt luni tot ce nu se putea răbda, doar pentru ca țara asta să meargă înainte, doar pentru a corecta lucrurile pe care tot partidele care au fost în guvernare 2022, 2023, 2024 le-au generat, și nu s-a putut, gândiți-vă că, indiferent cine va fi premierul României, n-o să fie o poziție comodă'', a declarat Bolojan.
El a fost întrebat dacă vorbește despre PSD sau despre PSD condus de Sorin Grindeanu.
''Partidul Social Democrat este astăzi condus de Sorin Grindeanu și este evident că deciziile pe care le-a luat în această perioadă sunt susținute de acest grup care conduce partidul. Din nou, nu este căderea mea să mă apuc să fac aprecieri legate de bucătăria unui alt partid. Alții citesc statutele noastre'', a afirmat Bolojan.
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou Guvern. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administ
Mirabela Grădinaru, la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali: Le datorăm recunoștință
Actul medical înseamnă mai mult decât cunoștințe și competență, înseamnă capacitatea de a reda unui om speranța și încrederea în propriile puteri, a declarat Mirabela Grădinari, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, care a participat joi la conferința aniversară a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Me
UPDATE Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima ședință a CSAT la care au participat premierul Luca Niculescu și noii miniștri ai Cabinetului. La ședința CSAT au fost analizate implicațiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră
Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit cu ambasadorul SUA
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, cu care a discutat despre aprofundarea cooperării dintre cele două state. 'Un schimb de opinii substanțial, astăzi, cu ambasadorul Darryl Nirenberg, privind pașii următori în cadrul Parteneriatului Strategic. Avem un obiectiv clar
Jurca: OUG asupra căreia s-a pronunțat CCR nu reglementează implementarea programului SAFE
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a declarat că ordonanța de urgență asupra căreia s-a pronunțat joi Curtea Constituțională - OUG nr. 38/2026 - nu reglementează modul de implementare
Premierul - întrevedere cu ambasadorul SUA; cooperarea în domeniul apărării și dimensiunea economică a parteneriatului bilateral, teme discutate
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, Palatul Victoria, pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, discuțiile fiind axate pe importanța prezenței militare americane, cooperarea în domeniul apărării, inclusiv proiectele de înzestrare a Armatei Române, precum și dimensiunea economică a parteneriatului dintre România și
Nicușor Dan: Avem nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină
Președintele Nicușor Dan subliniază că România are nevoie de școli mai sigure, de profesori sprijiniți și pregătiți să intervină, de acces real la consiliere psihologică, dar și de măsuri pentru protecția minorilor în utilizarea spațiului online. El amintește într-un
Darău: Programul SAFE nu este în pericol; ordonanța contestată se referea la posibilitatea exproprierii unor active
Senatorul USR Irineu Darău, fost ministru al Economiei, oferă asigurări că Programul SAFE nu este în pericol, după decizia Curții Constituționale. 'Programul SAFE este 100%
PNL: Decizia CEDO confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate; instanțele nu decid alocarea banilor publici
Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) confirmă că Guvernul Bolojan a avut dreptate și instanțele nu pot decide în locul Executivului cum sunt folosiți banii publici, a transmis, joi, Partidul Național Liberal. Reacția liberalilor vine după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis joi că România nu a încă
AUR spune că va apăra dreptul lui Dan Tanasă la un proces echitabil
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține că trimiterea în judecată a deputatului Dan Tanasă pentru incitare la violență, ură sau discriminare reprezintă transformarea unei poziții politice privind migrația, piața muncii și viitorul societății românești într-un dosar penal. 'AUR a luat la cunoștință cu surprindere de trim





