Secretarul general al Guvernului: Obiectivul României este ca, în 2026, să adere la OCDE

Obiectivul României este ca, în 2026, să adere la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, sâmbătă, la Forumul oraşelor mici din România, secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean.
El a subliniat că, după aderarea României la Uniunea Europeană şi NATO, integrarea în OCDE este "cel mai important obiectiv de ţară", iar, în momentul în care ţara noastră va deveni membru al acestei organizaţii, "oraşele mici vor putea beneficia direct de expertiza şi know how-ul oraşelor din alte state membre" şi "vor putea prelua din metodele şi soluţiile de servicii publice inovative".
"Cel mai mare beneficiu al aderării la OCDE îl reprezintă investiţiile străine directe. Orice investitor va avea garanţia unei economii performante şi a unei administraţii la cele mai înalte standarde de eficienţă. De investiţii aveţi cea mai mare nevoie, pentru că acestea aduc dezvoltare, locuri de muncă şi bunăstare", a afirmat Abrudean.
Pe de altă parte, el consideră că despre subiectul aderării la OCDE "se vorbeşte prea puţin în România", deşi este vorba despre "un club de elită al economiilor mondiale".
"Este vorba de 38 de state, cu cele mai puternice economii ale lumii, care, împreună, înseamnă peste 70% din comerţul şi serviciile la nivel mondial şi peste 90% din investiţiile străine directe. (...) Ca să ne facem o idee despre ceea ce înseamnă credibilitatea şi garanţia standardelor OCDE pentru investitori, în anul 2022 România a deschis oficial procesul de aderare la acest for, în luna ianuarie. Totalul investiţiilor străine directe în anul 2022 a fost de aproape 11 miliarde de euro, o cifră record, mai mare cu două miliarde de euro decât în anul 2008, an istoric de referinţă până la acel moment, pentru investiţiile străine directe", a adăugat secretarul general al Guvernului. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Apărării: Regiunea Mării Negre a avut întotdeauna valoare strategică
Regiunea Mării Negre a avut întotdeauna valoare strategică, a declarat, marți, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, care a participat la reuniunea ambasadorilor UE acreditați la București. Reuniunea ambasadorilor UE a avut loc la invitația ambasadorului Poloniei în România, Pawel Soloch, iar evenimentul a fost organizat în
VIDEO Prezidențiale2025/ Bolojan: La Cotroceni se pot organiza niște dezbateri foarte corecte și foarte cinstite
La Palatul Cotroceni pot fi organizate dezbateri 'foarte corecte' și 'foarte cinstite' între candidații care aspiră la funcția de șef al statului, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă. 'Suntem în această sală, e o ofertă pe care Administrația Prezidențială o face celor
VIDEO Bolojan: Orice zi pierdută în ceea ce privește reformele poate să însemne o problemă în viitor
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că orice zi pierdută în ceea ce privește reformele poate să însemne o problemă în viitor, afirmând că este greu de presupus că în perioada preelectorală s-ar putea vedea cele mai dure reforme pe care le face un Guvern.
MApN, privind o posibilă retragere a militarilor americani: România nu a primit o informare oficială din partea SUA
România nu a primit, până la acest moment, nicio informare oficială din partea Statelor Unite privind o posibilă retragere a militarilor americani de pe teritoriul țării noastre, a transmis, marți, Ministerul Apărării Naționale, care afirmă că parteneriatul cu SUA se bazează pe transparență, consultare și bună credință, iar orice decizie majoră privind postura mi
VIDEO Bolojan: Contractele privind înzestrarea Armatei nu sunt afectate de tarifele anunțate de SUA
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că tarifele comerciale impuse de Statele Unite ale Americii nu vor afecta contractele privind înzestrarea Armatei.
Prezidențiale2025/ MAE propune înființarea a 965 de secții de votare în străinătate; cele mai multe - în Italia și Spania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a înaintat către Autoritatea Electorală Permanentă lista cu cele 965 de propuneri ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate privind sediile secțiilor de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile din luna mai. Cele mai multe secții de votare propuse s
VIDEO Prezidențiale2025/Bolojan: Lecția de anul trecut nu mai permite niciunei instituții să invoce că este nepregătită
Lecția de anul trecut nu mai permite niciunei instituții să invoce că este nepregătită în contextul alegerilor din luna mai, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în cadrul unei conferințe de presă.
VIDEO Bolojan: Ar fi o mare eroare ca în următorul an și jumătate să nu existe colaborare între Guvern și președinte
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că ar fi o mare eroare ca în următorul an și jumătate să nu existe o colaborare între Guvern și șeful statului, arătând că în caz contrar se va pierde o nouă oportunitate pentru ca România să se ridice din punct de vedere economic, iar acumulările negative să fie corectate.
VIDEO Bolojan: Politica țării se face de către persoanele care au mandate oficiale
Politica țării noastre, de la politica externă până la celelalte politici publice, se face de către persoanele care au mandate oficiale, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele interimar Ilie Bolojan.
Marcel Ciolacu: România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din PNRR
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din PNRR, de aceea a depus la Parlament, împreună cu ceilalți lideri ai coaliției de guvernare, un proiect de modificare a Legii pensiilor speciale. 'România nu își poate permite să piardă 230 de milioane de euro din P
Cameră: Proiectul referitor la pensionarea magistraților - dezbătut în procedură de urgență
Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu va fi dezbătută în procedură de urgență, a decis, marți, Biroul permanent al Camerei Deputaților, la propunerea inițiatorilor. Termenul de depunere a amendamentelor este de 15 aprilie, iar termenul pentru raport - 23 aprilie. Camera Deputaților
Premierul, de Ziua Internațională a Romilor: Este esențial ca instituțiile cu responsabilități în domeniul incluziunii să își intensifice eforturile
Premierul Marcel Ciolacu a reafirmat angajamentul Guvernului de a sprijini inițiativele care contribuie la creșterea gradului de incluziune și valorizare a diversității etnice din țara noastră, într-un mesaj transmis, marți, cu ocazia Zilei Internațio
Guvernul a aprobat noi reglementări privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
Guvernul, reunit marți în ședință, a modificat OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, 'în acord cu cerințele Comisiei Europene și cu necesitatea implementării unui cadru clar și transparent pentru selecția și mandatul administratorilor acestor entități'. Potrivit unui comunicat al Guvernului, noile
VIDEO Bolojan: Nu există nicio chestiune care să arate că SUA ar fi luat o decizie legată de o dezangajare pe Flancul de est
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marți, că nu există nicio 'chestiune' care să arate că Statele Unite ar fi luat o decizie legată de o dezangajare pe Flancul estic al NATO.
MAE/ Atenționare de călătorie: Republica Filipine - a erupt vulcanul Kanlaon
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului Kanlaon a avut loc marți, la ora 05:51. Cetățenii români sunt sfătuiți să evite călătorii