Robert Cazanciuc: Legea Anastasia a condus la scăderea cu 20% a numărului de morţi în accidente rutiere

Numărul de morţi în accidente rutiere comise de persoane băute sau drogate a scăzut cu 20%, la un an de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, senatorul PSD Robert Cazanciuc, iniţiatorul actului normativ.
"Acest efort uriaş de promovare a legii de către presă, de către autorităţi, partenerii privaţi, de către instituţii a făcut ca astăzi, la un an de zile de la intrarea în vigoare a legii, să avem o scădere cu 20% a numărului de morţi în accidente rutiere comise de persoane băute sau drogate. Putem spune astfel că legea şi-a atins scopul şi putem vorbi de câteva zeci de vieţi salvate în ultimul an de zile", a afirmat Cazanciuc.
El a precizat că există şi o primă condamnare în baza Legii Anastasia, care a fost denumită astfel în memoria unei fetiţe de patru ani omorâtă în faţa casei, în iunie 2022, în urma unui accident provocat de o persoană care s-a urcat la volan fără permis.
"Există însă şi un mic 'dar', deoarece campania s-a axat mai mult pe acest tip de condus sub influenţa alcoolului sau drogurilor şi poate nu ne-am aplecat aplecat destul de mult pe cea de-a treia categorie vizată de lege şi anume persoanele fără permis. De aceea, din păcate, astăzi, nu putem vorbi de o scădere a numărului de accidente grave şi numărului de persoane decedate în acest tip de accidente comise de persoane fără permis şi doar de o stagnare. De aceea, cred că efortul de comunicare trebuie în următoarea perioadă concentrat şi în această direcţie", a evidenţiat senatorul PSD.
Potrivit acestuia, dincolo de continuarea acestei campanii de informare dusă de autorităţi, de presă, fiecare persoană poate contribui la salvarea a cel puţin unei vieţi atunci când vede că cineva băut, drogat sau fără permis vrea să se suie la volan, prin încercarea de a-l determina să nu o facă.
Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare, fără excepţii, pentru şoferii aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor care au provocat un accident urmat de moartea victimei.
"Şase ani este vârsta pe care ar fi avut-o micuţa Anastasia dacă un şofer inconştient nu s-ar fi urcat fără permis la volan. Şase ani dacă România ar fi avut o lege suficient de dură care să responsabilizeze şi să prevină. Mâine, 13 iulie, se va împlini un an de când România s-a poziţionat ferm împotriva tragediilor rutiere prin adoptarea Legii Anastasia", a subliniat Cazanciuc.
El a lansat în august 2018 ideea modificării Codului penal pentru a nu mai permite suspendarea executării pedepselor în cazul accidentelor mortale comise de şoferi băuţi, drogaţi sau fără permis. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Adrian Dupu - schimbat de la conducerea Departamentului pentru Relația cu R. Moldova; Rareș-Petru Achiriloaie - eliberat la cerere de la șefia ANPDCA
Adrian Dupu a fost eliberat din funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, potrivit unei decizii a premierului Marcel Ciolacu. Decizia publicată joi în Monitorul Oficial mai prevede că atribuțiile secretarului de stat vor fi exercitate de Constantin-Valentin Răducanu, director general al Direcției
Consilierul federal Ignazio Cassis: Consiliul Național al Minorităților - o punte de legătură între acestea și Guvern
Șeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției, consilierul federal Ignazio Cassis, care efectuează o vizită oficială în România, a evidențiat, joi seară, la Muzeul Național Satului 'Dimitrie Gusti', rolul pe care îl joacă în România Consiliul Național al Minorităților în protecția și promovarea acestora.
Ambasadorul Peer Gebauer: Parteneriatul România - Germania nu a fost niciodată mai important ca astăzi
Parteneriatul România - Germania nu a fost niciodată mai important ca în prezent, a declarat, joi, ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, la recepția care a marcat 145 de ani de relații diplomatice bilaterale. 'Prietenia dintre Germania și România reprezintă un exemplu minunat pentru puterea cooperării diplomat
Ciolacu: Ne confruntăm cu un nivel nemaiîntâlnit al amenințărilor hibride tot mai sofisticate
Lumea se confruntă cu amenințări hibride 'tot mai sofisticate', dar și cu campanii 'agresive' de dezinformare și propagandă, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, joi, la Ambasada Germaniei din Capitală. El a participat la recepția organizată cu prilejul aniversării a 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rom&
Tanczos Barna: Acordurile de finanțare româno-elvețiene, dovadă a încrederii reciproce și a valorilor comune pe care le împărtășim
Viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, și-a exprimat angajamentul 'ferm' pentru transformarea în rezultate 'tangibile' a celor cinci acorduri de finanțare din cadrul Programului de cooperare româno-elvețian semnate, joi, la Palatul Victoria, cu șeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției, consilierul fe
Hurezeanu: Încă nu există niciun fel de intenție confirmată că sferele de influență pot fi schimbate sau redistribuite
Încă nu există niciun fel de intenție confirmată că sferele de influență la nivel mondial pot fi schimbate sau redistribuite, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. El a fost întrebat de jurnaliști, la MAE, în legătură cu diverse scenarii, în contextul întâlnirii la nivel înalt
Guvernul a aprobat un buget de peste 1,186 miliarde lei pentru alegerile prezidențiale
Guvernul a adoptat joi, prin hotărâre, un buget de peste 1,186 miliarde lei, necesar pregătirii, organizării și desfășurării alegerilor pentru președintele României din anul 2025. Potrivit unui comunicat al Executivului, banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul
Prezidențiale2025/ Au fost desemnați judecătorii care fac parte din Biroul Electoral Central
Instanța supremă i-a desemnat, joi, prin tragere la sorți, pe cei cinci judecători care intră în alcătuirea Biroului Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit unui comunicat al Instanței supreme, cei cinci judecători care fac parte din BEC sunt: * Maricel Nechita - judecător la Secția I civilă
Guvern: În 2025, programul național 'Masă sănătoasă' ajunge în 1.462 de unități de învățământ
Guvernul a completat, în ședința de joi, legislația pentru derularea programului național 'Masă sănătoasă', astfel încât aproape 515.000 copii care urmează cursuri la grădiniță și în învățământul preuniversitar vor beneficia în acest an de o masă caldă sau un pachet alimentar. Printr-o hotăr&ac
Ciolacu: Acordurile româno-elevețiene consolidează legăturile politice, economice și culturale dintre cele două țări
Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat, joi, la ceremonia de semnare a cinci acorduri de finanțare în cadrul Programului de cooperare româno-elvețian că acestea vor contribui la consolidarea legăturilor politice, economice și culturale dintre cele două țări. 'Semnăm astăzi un număr important de acorduri care ne vor permite reali
Nica: Fără măsuri rapide și decisive pe piața de energie, UE va deveni slabă atât economic, cât și politic
Europarlamentarul Dan Nica a declarat, joi, în Parlamentul European, în contextul creșterii prețurilor la energie, care afectează atât românii, cât și cetățenii din întreaga Uniune Europeană, că fără măsuri rapide și decisive pe piața de energie, UE va deveni slabă atât economic, cât și politic, se arată într-un c
Cseke Attila: Am deblocat construcția a zece creșe noi
Guvernul a adoptat, joi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, un act normativ care prevede acoperirea costurilor datorate scumpirii materialelor de construcții, astfel încât zece creșe noi 'prietenoase' cu mediul vor putea fi construite, a anunțat ministrul Cseke Attila. Lucrările de construcție puteau fi demarate î
Radu Oprea: Vor fi obligații clare de raportare pentru fiecare ministru în privința reducerii posturilor
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Radu Oprea, a declarat joi, la finalul ședinței de guvern, că vor fi obligații de raportare pentru fiecare dintre miniștri, în contextul în care Guvernul a aprobat reducerea a 1.814 posturi ocupate de personal contractual și funcționari, ceea ce reprezintă un procent de 13,5%. Întrebat care
Crin Antonescu: Trebuie să ieșim din încremenire; CSAT să se întrunească urgent
Candidatul comun al PSD, PNL, UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că este nevoie de o reuniune de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării și să se organizeze o întâlnire a liderilor pro-europeni din România, susținând că discuția despre întoarcerea parteneriatelor strategice la anul 1997 este una serioasă.
Guvern: Cinci acorduri de finanțare din cadrul Programului de cooperare româno-elvețian, semnate la Palatul Victoria
Cinci acorduri de finanțare în cadrul Programului de cooperare româno-elvețian au fost semnate, joi, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Victoria, de viceprim-ministrul Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, și de șeful Departamentului Federal al Afacerilor Externe al Elveției, consilierul federal Ignazio Cassis. La