Mihai Constantin: 455 de posturi de execuţie şi 236 de conducere - desfiinţate la nivelul instituţiilor centrale reorganizate
![Imagine din galeria Agerpres](https://foto.agerpres.ro/storage/watermark/17045271.jpg)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat, joi, că la nivelul instituţiilor centrale reorganizate au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere, iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii.
"Am comunicat în precedenta şedinţă de guvern faptul că toate ministerele s-au încadrat în termenul de 30 iunie pentru a-şi anunţa planul de reorganizare, conform Legii 296/2023. Acest plan de reorganizare continuă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor din subordinea ministerelor", a precizat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de Guvern.
El a menţionat că, în şedinţa de joi au fost aprobate planurile de reorganizare pentru următoarele instituţii: Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Casa Naţională de Pensii Publice, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Agenţia Română de Cooperare Tehnologică şi Industrială pentru Securitate şi Apărare, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Potrivit datelor valabile la 3 iulie, toate ministerele au parcurs procesul de reorganizare, exceptând Ministerul Afacerilor Interne care are nevoie, deşi are planul aprobat la nivel cu guvernamental, şi de avizul CSAT, care va fi luat cu proxima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar Ministerul Apărării este exceptat de la acest proces din considerente specifice ale activităţii sale.
"Aşadar, la nivelul instituţiilor centrale reorganizate au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere, iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau în coordonarea acestor ministere au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii, plus cele de astăzi pe care le-am enumerat mai devreme", a precizat Constantin.
Conform acestuia, este vorba despre un proces în desfăşurare, foarte multe proiecte de reorganizare fiind aprobate în faze intermediare, în primă lectură sau la nivel de analiză, iar criteriile care stau la bază sunt plafonul de 8% posturi de conducere din numărul total de angajaţi, eliminarea automată a posturilor vacante din organigramă şi adaptarea ministerului, autorităţilor şi instituţiilor din subordine "la noile realităţi, în special cele care atrag fonduri europene".
"S-a dat prioritate acestor criterii pentru a avea un stat mai suplu şi mai eficient din aceste puncte de vedere. E un proces în desfăşurare. (...) Când se va termina tot procesul, se va face şi o centralizare şi o evaluare a acestui impact pozitiv care este aşteptat din punct de vedere al reducerii costurilor, dar şi al creşterii eficienţei. (...) Au fost comasări şi comprimări consistente. (...) Opinia publică ar trebui să afle mesajul - că această reformă administrativă a fost pornită, este la un prag de îndeplinire de, să spunem 90%, şi efectele le vom vedea cu toţii la nivel de flexibilitate a serviciilor, de eficientizare a aparatului bugetar şi de reducere a costurilor. Este un proces, iar beneficiile sale nu vor fi strict doar cât se reduce din fondul de salarii al diverselor ministere sau autorităţi, ci vor reverbera prin eficientizare. (...) Cred că ne vom bucura cu toţii de un stat mai suplu", a punctat Mihai Constantin.
Potrivit unui centralizator al Guvernului privind măsurile de reorganizare la nivel ministerelor şi instituţiilor aflate în subordine/coordonare, la data de 3 iulie, toate ministerele (aparatul central) au parcurs procesul de reorganizare, exceptând MAI, care are nevoie de avizul CSAT şi MApN care este exceptat de la proces.
La nivelul instituţiilor centrale, reorganizate, au fost desfiinţate 455 posturi de execuţie şi 236 posturi de conducere.
Din cele 486 de instituţii aflate în subordine/coordonare au finalizat procesul de reorganizare 429 instituţii. În urma reorganizării instituţiilor aflate în subordine/coordonare au fost desfiinţate 2.431 posturi de execuţie şi 2.177 posturi de conducere.
* Ministerul Finanţelor a parcurs procesul de reorganizare. S-au desfiinţat 19 posturi de conducere. Toate cele 6 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând 701 posturi de conducere.
* Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 44 posturi de execuţie şi 7 de conducere. Din 15 instituţii aflate în subordine/coordonare, 12 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 176 posturi de execuţie şi 127 posturi de conducere.
* Ministerul Justiţiei a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 4 posturi de execuţie şi 3 posturi de conducere. Din 8 instituţii aflate în subordine/coordonare, 5 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 185 posturi de execuţie şi 106 posturi de conducere.
* Ministerul Educaţiei a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 79 posturi de execuţie şi 16 de conducere. Din cele 56 instituţii aflate în subordine/coordonare, 42 instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 987 posturi de execuţie şi 486 posturi de conducere.
* Ministerul Culturii a parcurs procesul de reorganizare, desfiinţând 19 posturi de execuţie şi 4 de conducere. Toate cele 92 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate desfiinţând 26 posturi de execuţie.
* Ministerul Afacerilor Externe a desfiinţat 5 posturi de conducere. Din patru instituţii aflate în subordine/coordonare, două instituţii au fost reorganizate, desfiinţând 11 posturi de execuţie şi 6 posturi de conducere.
* Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a parcurs procesul, desfiinţând 42 posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere. Din cele 10 instituţii aflate în subordine/coordonare, 7 au fost reorganizate, desfiinţând 135 posturi de execuţie şi 54 posturi de conducere.
* Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 84 posturi de execuţie şi 93 posturi de conducere.
* Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 14 posturi de execuţie şi 20 posturi de conducere. Din 7 instituţii aflate în subordinea/coordonarea ministerului 5 instituţii au trecut prin procesul de reorganizare, desfiinţând 153 posturi de execuţie şi 59 posturi de conducere.
* Ministerul Sănătăţii a parcurs procesul de reorganizare. Din 159 de instituţii aflate în subordine/coordonare, 156 au finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 371 de posturi de execuţie şi 44 de posturi de conducere.
* Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost reorganizat. În ceea ce priveşte instituţiile din subordine sau/sau coordonare, au fost desfiinţate 2 instituţii aflate la nivel central şi 67 de instituţii aflate la nivel teritorial, corespunzător unui număr de 69 de ordonatori terţiari de credite. Au fost desfiinţate 176 de funcţii de conducere. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare sunt instituţii care au rol esenţial în atragerea fondurilor europene şi în efectuarea plăţilor către fermieri şi au făcut obiectul Ordonanţei de Urgenţă privind reorganizarea.
* Ministerul Energiei a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 11 posturi de execuţie şi 6 de conducere. Cele 2 instituţii aflate în subordine/coordonare au fost reorganizate, desfiinţând 8 posturi de execuţie şi 3 posturi de conducere.
* Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a finalizat procesul de reorganizare şi a desfiinţat un post de conducere şi un post de execuţie. Din cele 44 instituţii aflate în subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 6 posturi de execuţie şi 4 de conducere.
* Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 52 posturi de execuţie şi 17 posturi de conducere. Din 18 instituţii aflate in subordine/coordonare, o instituţie a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând astfel 37 posturi de execuţie şi 7 de conducere.
* Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a fost reorganizat. Au fost desfiinţate 44 posturi de execuţie şi 16 posturi de conducere. Cele două instituţii aflate în subordine sunt în proces de reorganizare.
* Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a finalizat procesul de reorganizare, desfiinţând 6 posturi de execuţie şi 1 post de conducere. Din cele 6 instituţii aflate în subordine/coordonare 5 au finalizat procesul de reorganizare şi au desfiinţat 125 posturi de execuţie şi 289 posturi de conducere.
* Secretariatul General al Guvernului a fost reorganizat şi s-au desfiinţat 55 posturi de execuţie şi 11 posturi de conducere. Din 36 instituţii aflate în subordinea/coordonarea Secretariatului, 18 instituţii au parcurs procesul, desfiinţând astfel 211 posturi de execuţie şi 115 posturi de conducere.
* Cancelaria Prim-Ministrului a parcurs procesul de reorganizare desfiinţând astfel 2 posturi de execuţie şi 1 post de conducere.
* Ministerul Apărării Naţionale consideră că nu se impune elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizare.
* Ministerul Afacerilor Interne şi 3 instituţii aflate în subordine/coordonare se aşteaptă aviz CSAT. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale/Olguța Vasilescu: Varianta pe care merge coaliția este Crin Antonescu; o susținem toți, inclusiv primarii
Președinta Asociației Municipiilor din România, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, luni, că varianta pentru președinție pe care merge în continuare coaliția este Crin Antonescu, iar prim-vicepreședintele PNL Emil Boc a spus că Antonescu 'poate asigura continuitatea procesului democratic în această țară'. Olguța Vasilescu și Emil Boc au
Demisie Iohannis/ Peiu (AUR): Un prim pas pentru restabilirea democrației în România
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că demisia președintelui Klaus Iohannis reprezintă un prim pas pentru restabilirea democrației în România și pledează pentru reluarea alegerilor prezidențiale cu turul al
Demisie Iohannis/Nicușor Dan: Klaus Iohannis a plecat; nemulțumirile oamenilor față de clasa politică rămân
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că nemulțumirile cetățenilor față de clasa politică se mențin, în ciuda demisiei lui Klaus Iohannis. 'Klaus Iohannis a plecat. Nemulțumirile oamenilor față de clasa
Demisie Iohannis/ Boc: Este un act democratic; era preferabilă unei proceduri de suspendare
Prim-vicepreședintele PNL Emil Boc a declarat luni că demisia președintelui Klaus Iohannis este un act democratic, menționând că era preferabil unei proceduri de suspendare, care ar fi pus țara în situație mult mai compli
Demisie Iohannis/ Zegrean: Funcția de președinte interimar poate fi preluată de șeful Senatului sau de cel al Camerei
Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a explicat, luni, după ce Klaus Iohannis a anunțat că demisionează de la Palatul Cotroceni, că funcția de interimar poate fi preluată de președintele Senatului sau de cel a
Antonescu: Decizia președintelui Iohannis de a demisiona - înțeleaptă; nu avem motive să dramatizăm
Crin Antonescu, candidatul coaliției la alegerile prezidențiale, a declarat, luni, că decizia președintelui Klaus Iohannis de a demisiona este 'una înțeleaptă', menționând că președintele Senatului, Ilie Bolojan,
Radu Magdin: Demisia președintelui - un gest necesar; Crin Antonescu nu mai are nicio piedică politică
Analistul politic Radu Magdin a calificat, luni, demisia președintelui Klaus Iohannis drept un gest 'necesar', care a venit însă cu întârziere, adăugând că, prin plecarea șefului statului de la Cotroce
Lasconi: Demisia lui Iohannis vine foarte târziu și nu aduce răspunsuri la întrebările care macină țara
Președinta Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, apreciază că demisia președintelui Klaus Iohannis vine foarte târziu și nu aduce răspunsuri la 'întrebările care macină țara' de două luni.
Pîrvulescu: Criza se adâncește cu demisia președintelui Iohannis; principalii profitori sunt cei de la extrema dreaptă
Analistul politic Cristian Pîrvulescu afirmă că președintele Klaus Iohannis nu a mai avut altă alternativă decât să demisioneze, gestul șefului statului adâncind criza și făcând ca principalii profitori să fie cei de la extrema dreaptă. 'La presiunile imense care au fost făcute, președintele n-a mai avut altă alternativă dec
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că demisionează din funcţie
Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie. Klaus Iohannis a precizat că decizia vine în contextul în care în Parlamentul României s-a pus în mișcare, luni,
Parlament/ Moșteanu: Toate partidele au votat pentru demararea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis
Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că toate partidele au votat în ședința Birourilor permanente reunite ale Parlamentului pentru demararea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis. 'Tocmai s-a terminat ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei și Senatului, a fost o ședință cu un singur punct pe ordinea de
Parlamentul se reunește marți în ședință comună pentru a discuta cererea de suspendare a președintelui Iohannis
Parlamentul se reunește marți, de la ora 10.00, pentru a discuta solicitarea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, au decis Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Președintele Senatului, Ilie Bolojan, care a făcut acest anunț, a precizat să există două posibilități, documentul să fie trimis Curții Constituți
Antonescu consideră că o suspendare a lui Iohannis ar genera instabilitate
Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat luni că o suspendare a președintelui Klaus Iohannis ar genera instabilitate în țară, nu și o demisie din partea șefului statului. Crin Antonescu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă ar genera instabilitate o demisie acum a președinte
Boc: Procedura de suspendare a lui Iohannis nu ar face decât să agraveze situația per ansamblu a României
Procedura de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis nu ar face decât 'să agraveze' situația per ansamblu a României, a declarat, luni, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. 'Su
Lasconi spune că următorul președinte ar trebui să retragă decorațiile acordate de Iohannis judecătorilor CCR
Președinta USR, Elena Lasconi, apreciază că următorul președinte ar trebui să retragă decorațiile acordate de către Klaus Iohannis președintelui Curții Constituționale a României, Marian Enache, precum și judecătorilor CCR Livia Stanciu și Attila Varga. Decorarea judecătorilor CCR reprezintă un act de 'sfidare', scrie Lasconi, lu