BEC: Măsuri privind alcătuirea birourilor electorale ale secţiilor de votare

Biroul Electoral Central a decis, vineri, ca birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară să fie constituite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult şapte membri, reprezentanţi ai formaţiunilor politice şi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale, acestea neputând funcţiona cu mai puţin de cinci membri.
De asemenea, potrivit hotărârii BEC, birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate vor fi alcătuite dintr-un preşedinte, un locţiitor al acestuia şi cel mult opt membri, dar nu mai puţin de un membru, şi nu pot funcţiona cu mai puţin de trei membri, dintre care unul este preşedintele.
Birourile electorale ale secţiilor de votare vor fi alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot şi nu este obligatoriu ca reprezentanţii propuşi de formaţiuni politice sau organizaţii ale minorităţilor naţionale să fie membri ai acestora.
Candidaţii la alegerile europarlamentare, precum şi soţii, rudele sau afinii ale acestora până la gradul al treilea inclusiv nu vor putea fi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi din străinătate.
De asemenea, candidaţii la funcţiile de preşedinţi de Consilii judeţene, consilieri judeţeni, primari, consilieri locali, primar general al Capitalei, consilieri în CGMB, primari de sector, consilieri locali de sector, precum şi soţii, rudele sau afinii acestora până la gradul al treilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în judeţele, respectiv în unităţile administrativ-teritoriale, în Bucureşti sau în sectoarele în care candidează.
Până în 20 mai, ora 23,59, Autoritatea Electorală Permanentă va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.
Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară sau locţiitorii acestora vor putea fi înlocuiţi, la cerere, în situaţia în care nu pot participa la alegeri din motive de forţă majoră, atestate prin înscrisuri, precum şi în situaţia în care nu se prezintă la secţia de votare la orele stabilite de lege pentru desfăşurarea activităţilor care intră în atribuţiile lor.
Cererile de suspendare din Corpul experţilor electorali pentru alegerile din data de 9 iunie formulate ulterior datei de 10 mai, ora 23,59, nu se vor lua în considerare.
Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi locţiitorii acestora vor fi obligaţi să participe la sesiunile de instruire şi la toate activităţile birourilor electorale ale secţiilor de votare în cadrul cărora sunt desemnaţi.
Tot până la 20 mai, ora 23,59, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare vor desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitorii acestora dintre cetăţenii cu drept de vot care au transmis prin poştă, fax, e-mail sau au depus fizic cereri semnate şi datate, prin care declară că îndeplinesc condiţiile.
În cazul în care preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate nu îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin sau săvârşesc contravenţii vor fi înlocuiţi, de îndată, la solicitarea biroului electoral ierarhic superior, cu locţiitorii acestora.
BEC a mai decis ca, până la data de 21 mai, ora 23,59, partidele politice parlamentare şi organizaţiile minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu în cel puţin una dintre Camerele Parlamentului la data constituirii acestuia în urma alegerilor din anul 2020, grupul organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Camera Deputaţilor, partidele politice şi organizaţiile minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile europarlamentare din anul 2019, precum şi cele care participă la alegeri vor comunica birourilor electorale de circumscripţie datele reprezentanţilor propuşi în birourile electorale ale secţiilor de votare.
Pentru fiecare secţie de votare se poate propune un singur reprezentant şi nu se vor lua în considerare reprezentanţii propuşi peste numărul total de secţii de votare.
Până la 22 mai, ora 23,59, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală ori de sector al municipiului Bucureşti vor proceda la completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din ţară şi consemnarea operaţiunii într-un proces-verbal care constituie actul de învestitură, parcurgând mai multe etape de completare şi în funcţie de mai multe criterii prevăzute în această hotărâre.
Birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate vor fi completate cu reprezentanţii propuşi de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale care au membri în Parlamentul European la data începerii perioadei electorale şi care participă la alegerile europarlamentare din anul 2024, potrivit prevederilor legale.
În cazul în care numărul persoanelor propuse de formaţiunile politice este insuficient pentru completarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate acestea sunt completate cu cetăţeni români cu drept de vot propuşi de către şefii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare, după caz.
Reprezentanţii partidelor politice, ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, ai alianţelor politice sau electorale în birourile electorale ale secţiilor de votare din ţară şi din străinătate vor putea fi înlocuiţi, la cererea celor care i-au propus, pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, prin hotărâre, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente chiar şi în ziua alegerilor, mai prevede Hotărârea BEC.AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p