Mihai Constantin: Ajutoare umanitare în valoare de 6 milioane de lei pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza
Executivul a aprobat alocarea unor ajutoare umanitare în valoare de 6 milioane de lei pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, constând în bunuri de strictă necesitate, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
"Pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, România se alătură din nou comunităţii internaţionale în acordarea de ajutoare umanitare. Vor fi trimise corturi, paturi, pături, saci de dormit şi alte produse necesare populaţiei civile grav afectate de război, în cuantum total de aproximativ 6 milioane de lei", a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Acesta a mai precizat că, tot miercuri, Executivul a aprobat şi alocarea de ajutoare umanitare pentru familii din judeţele Buzău şi Dolj ale căror locuinţe au fost distruse de de incendii anul trecut.
"A fost aprobată alocarea de ajutoare umanitare pentru familiile din localităţile Mărăcineni, judeţul Buzău şi Craiova, judeţul Dolj, ale căror locuinţe au fost distruse de incendii în cursul anului trecut, mai precis în lunile august şi respectiv septembrie. Ajutoarele vor fi acordate cu titlu gratuit, din rezervele de stat şi constau în materiale de construcţie precum ciment, oţel, beton sau cărămidă. Produsele vor fi transportate de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi distribuite cu ajutorul autorităţilor locale, iar valoarea totală a acestor ajutoare este de aproximativ 97.000 de lei fără TVA", a declarat Constantin. AGERPRES/ (A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan: Indiferent ce se întâmplă la moțiunea de cenzură, România va continua să păstreze direcția occidentală
Președintele Nicușor Dan a declarat luni că România își va menține direcția occidentală, indiferent de rezultatul votului la moțiunea de cenzură programată pentru marți.
Nicușor Dan: Dezinformarea, atacurile cibernetice impun un răspuns european coordonat
Dezinformarea, atacurile cibernetice și ingerințele externe sunt amenințări interconectate care impun un răspuns european coordonat, a transmis luni președintele Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook. El a co-prezidat, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE), masa rotundă cu tema 'Consolidarea rezilienței democratice și abord
Andronache: Grupul PNL de la Camera Deputaților nu va participa la procedura de vot de la moțiunea de cenzură, în semn de protest
Grupul parlamentar al PNL nu va participa la procedura de vot de la moțiunea de cenzură, în semn de protest față de 'monstruoasa coaliție PSD - AUR', a anunțat, luni, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. Decizia a fost luată după ce premierul Ilie Bolojan a participat la ședințele separate ale grupurilor parlamentare ale PNL din Sena
Moțiune de cenzură/ Parlamentarii PSD vor vota cu bilele la vedere (surse)
Deputații și senatorii PSD vot vota, marți, moțiunea de cenzură cu bilele la vedere, conform unor surse din partid. Potrivit acestora, grupurile parlamentare ale PSD au decis în ședința comună de luni ca votul la moțiunea de cenzură care se va da marți în plenul Parlamentului să fie cu bilele la vedere. Parlamentarii PSD urmează să a
Nicușor Dan - întâlnire cu președinta Macedoniei de Nord: Împărtășim valori și încredere reciprocă
Președintele Nicușor Dan a avut luni o întâlnire cu președinta Macedoniei de Nord, Gordana Siljanovska-Davkova, în marja summitului Comunității Politice Europene (CPE) de la Erevan. Cu această ocazie, el a subliniat relațiile solide și încrederea reciprocă dintre cele două state. 'Am avut o conversație consistentă cu președinta Mace
Zamfir (PSD): România nu se poate învârti în jurul unui singur om, fie el și Ilie Bolojan
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că moțiunea de cenzură va trece, întrucât parlamentarii care au semnat-o își vor menține votul. El și-a exprimat speranța că, după consultările de la Cotroceni, se va contura o guvernare a aceleiași majorități pro-occidentale, însă fără Ilie Bolojan. 'Parlamentarii care au semn
Kelemen Hunor: Parlamentarii UDMR vor sta în bancă la moțiunea de cenzură și vor spune 'prezent, nu votez'
Parlamentarii UDMR vor sta în bancă la moțiunea de cenzură și vor spune 'prezent, nu votez', a anunțat, luni, președintele formațiunii, Kelemen Hunor. El a punctat, la finalul unei ședințe a parlamentarilor formațiunii, că UDMR face parte dintr-o coaliție aflată la guvernare. 'Am avut ședința grupurilor reunite ale UDMR din Sen
Deputata Rodica Plopeanu s-a afiliat grupului parlamentar al PSD
Deputata neafiliată Rodica Plopeanu a anunțat, luni, conducerea Camerei Deputaților că s-a afiliat grupului parlamentar al PSD. Rodica Plopeanu a informat Biroul permanent al Camerei Deputaților că începând de luni nu va mai activa ca deputat neafiliat și va activa ca deputat afiliat grupului PSD. Plopeanu este deputat de Buzău și a
Fenechiu spune că este exclus ca parlamentarii PNL să voteze împotriva Guvernului Bolojan
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat luni că este exclus ca parlamentarii PNL să voteze împotriva Guvernului Bolojan, menționând că, dacă moțiunea de cenzură trece în Parlament, el nu se așteaptă la o revoltă în partid și liberalii vor merge tot cu Ilie Bolojan ca propunere de premier. Întrebat dacă sunt semnale că
Deputatul Alexandrin Moiseev și-a anunțat demisia din grupul PSD și afilierea la PNL
Deputatul Alexandrin Moiseev a anunțat, luni, în Biroul permanent al Camerei Deputaților, că și-a dat demisia din grupul parlamentar al PSD. Alexandrin Moiseev a informat Biroul permanent că începând cu data de 29 aprilie și-a dat demisia din grupul parlamentar al PSD și își va continua activitatea ca deputat afiliat grupului parlamenta
Abrudean: Dacă moțiunea de cenzură trece, varianta PNL în opoziție este foarte sănătoasă și plauzibilă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că, în cazul în care moțiunea de cenzură va trece, o opțiune 'plauzibilă și sănătoasă' pentru PNL ar fi trecerea în opoziție. El a subliniat că nu se așteaptă la o revoltă internă și consideră că partidul 's-ar sinucide politic' dacă l-ar trăda pe Ilie Bolojan. Abrudean
USR: În 2024, guvernarea Ciolacu a împrumutat 250 de miliarde de lei; în acest an, deficitul e de 130 de miliarde
România a moștenit de la guvernarea Ciolacu un deficit bugetar 'uriaș', în condițiile în care în 2024 s-au făcut împrumuturi 'record' de 250 de miliarde de lei, transmite USR. În 2026 vor fi necesare împrumuturi de 130 de miliarde de lei pentru a acoperi deficitul, precizează Uniunea Salvați Român
Ședința de plen a Camerei Deputaților a fost anulată
Ședința de plen a Camerei Deputaților, care trebuia să aibă loc luni, de la ora 16:00, a fost anulată. Potrivit unor surse politice, Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis ca plenul de la ora 16:00 să fie anulat, la propunerea vicepreședintelui Camerei, Natalia Intotero (PSD). Ședința de plen a Camerei de săptămân
Întâlnire Nicușor Dan - Principele Albert al II-lea de Monaco: Dorim să consolidăm parteneriatul dintre cele două state
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit luni cu Principele Albert al II-lea de Monaco, în cadrul summitului Comunității Politice Europene (CPE) de la Erevan. Cu această ocazie, șeful statului a subliniat relațiile foarte bune dintre România și Monaco. 'Am avut plăcerea de a mă întâlni cu Principele Albert
Peiu (AUR): Exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că toți cei 90 de parlamentari ai AUR vor fi prezenți, marți, la dezbaterea moțiunii de cenzură și vor vota în favoarea acesteia. 'Este exclus ca vreunul dintre parlamentarii AUR să nu voteze moțiunea de cenzură. Până la urmă, atunci când ne înscriem într-un p





