Luminiţa Odobescu: Noi suntem deja în Schengen; Portul Constanţa va fi mult mai mult pus în evidenţă

România se află deja în Schengen, iar primul pas al aderării, cel cu spaţiile aerian şi maritim, are avantaje precum punerea în evidenţă a Portului Constanţa, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
"Aderarea la spaţiul aerian şi terestru este un pas pozitiv cu consecinţe importante, pozitive pentru cetăţenii români care circulă pe aeriană şi, la fel, Portul Constanţa va fi mult mai mult pus în evidenţă prin această decizie. Procesul este ireversibil. Noi suntem deja în Schengen, chiar dacă mai avem încă un pas de făcut, respectiv ridicarea controalelor la frontiera terestră. Vreau să subliniez acest lucru - că este un proces ireversibil", a spus şefa diplomaţiei române.
Ea a afirmat că ministerele de Externe şi Interne vor continua demersurile pentru finalizarea acestui proces, cu integrarea graniţelor terestre în spaţiul european de liberă circulaţie, "în strânsă cooperare cu partea austriacă, dar şi cu instituţiile europene".
Ministrul a evitat să estimeze o dată a aderării complete a României.
"Această decizie este a statelor membre şi este foarte important să continuăm dialogul cu celelalte state membre. Sunt prudentă în a da o dată fixă, dar ceea ce pot să vă spun este că vom continua dialogul atât cu partea austriacă, şi cu Comisia Europeană. În principal cu Comisia Europeană pentru a implementa cele agreate referitor la consolidarea protecţiei frontierelor interne, Comisia Europeană făcând o declaraţie în acest sens şi exprimându-şi sprijinul, inclusiv cu resurse financiare, pentru a consolida protecţia frontierelor externe ale Uniunii Europene", a spus Odobescu.
Ea a amintit că România are un proiect-pilot la graniţa cu Serbia, de bune practici în materie de proceduri de azil, cu sprijinul Comisiei Europene.
"Pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acquis-ul comunitar, România îşi face datoria în ceea ce priveşte protecţia frontierelor externe şi este un contributor la securitatea Uniunii Europene", a concluzionat ministrul român.
Controalele la frontierele maritime şi aeriene dintre România sau Bulgaria cu orice stat Schengen vor dispărea de la 31 martie. Aderarea completă a celor două state, cu tot cu graniţele terestre, rămâne subiect de discuţie la nivelul comunităţii europene şi în acest an. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Odobescu: România a susţinut şi continuă să susţină aderarea Suediei la NATO; sunt semnale pozitive
* Luminiţa Odobescu: Marea Neagră este o regiune de importanţă strategică pentru NATO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p