Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat constituirea Alianţei Dreapta Unită
Preşedinţii USR, PMP şi Forţa Dreptei au anunţat, luni, constituirea Alianţei Dreapta Unită, în perspectiva alegerilor din anul 2024.
"Este un moment special, un moment al speranţei pentru schimbare în România. Anunţăm astăzi cele trei partide: Forţa Dreptei, Partidul Mişcarea Populară şi Uniunea Salvaţi România - Alianţa Dreapta Unită. Este alianţa care va înlătura acest regim al minciunii, sărăciei şi nedreptăţii de la putere în anul 2024. Le mulţumesc domnilor preşedinţi Eugen Tomac şi Ludovic Orban, le mulţumesc tuturor colegilor din conducerile executive reunite ale celor trei partide (...) pentru maturitatea de care au dat dovadă, pentru generozitatea de a pune bazele acestei construcţii de care România are atâta nevoie. Pesedismul a ajuns la putere în România printr-o fraudă colosală şi nemaiîntâlnită al cărei autor este preşedintele actual, preşedintele pe final de mandat, Klaus Werner Iohannis. El este cel care a dat gratuit voturile care fuseseră de dreapta şi le a pus în sacoşa PSD", a afirmat liderul USR, Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă comună a celor trei preşedinţi, după reuniunea forurilor de conducere.
El a mai spus că România este dusă către faliment de către PSD şi PNL şi este guvernată "ca o covrigărie din Buzău, unde se cumpără facturi la colţul străzii şi se duc furnizorii cu vorba şi se emit cecuri la ordin fără acoperire".
"Aici am ajuns într-un regim al minciunii, un regim al furtului generalizat, un regim care nu crede în democraţie şi în dreptul cetăţenilor de a alege. Crezul şi convingerea lor este că oamenii pot fi manipulaţi la nesfârşit, că prin diverse scheme, şi ştiţi cât se discută despre diverse comasări de alegeri de parcă oamenii pot fi păcăliţi. Nu pot fi păcăliţi, nu nu vor să voteze PSD, nu vor să voteze PNL. (...) Alternativa există, alternativă este în Dreapta Unită, alternativă este în acest pol care este cu adevărat liberal format astăzi din cele trei partide", a mai spus Drulă.
El a precizat că această alianţă este "o construcţie deschisă".
Liderul PMP, Eugen Tomac, a declarat că este "o zi cu adevărat importantă pentru România".
"Astăzi este o zi cu adevărat importantă pentru România, pentru milioane de români care aşteptau un mesaj de unitate. Iată că astăzi, aici, în incinta Palatului Parlamentului, dăm semnalul unităţii prin Alianţa Dreapta Unită. Adevărata opoziţie este aici în faţa dumneavoastră şi este pregătită de cele mai mari provocări pentru anul 2024, adevărata opoziţie s-a creat şi a creat aici în faţa dumneavoastră un pol politic care va schimba din rădăcini mersul lucrurilor", a precizat Eugen Tomac.
Potrivit lui Tomac, această alianţă va câştiga toate alegerile din 2024.
"Noi ştim un singur lucru că, atunci când pui totul cu bună credinţă, din patriotism, din convingere pe masă şi construieşti un proiect politic bază de valori, bazat pe competenţă, pe meritocraţie, n-avem cum să nu reuşim. De aceea, cred cu toată forţa că Dreapta Unită anul viitor va câştiga alegerile europarlamentare, va obţine un scor foarte bun la alegerile locale, vom veni în Parlament cu cei mai mulţi parlamentari şi, evident, ne vom bate cu toată energia pentru a reuşi să ducem la Palatul Cotroceni un adevărat preşedinte de dreapta. Preşedintele Iohannis a cedat în faţa PSD, PNL s-a predat total, iar milioane de cetăţeni din această ţară cu convingeri de dreapta aşteptau această alternativă. Acum o au. Ştim ce avem de făcut şi vom lupta pentru a-i convinge pe români să vină într-un număr cât mai mare alături de noi", a mai spus Eugen Tomac.
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban a afirmat că, la 34 de ani de la Revoluţie, România s-a întors în timp, în loc să se constatate că este o democraţie autentică, fără nomenclatură, fără privilegii, fără securitate.
"Dreapta Unită este constituită din formaţiuni politice de caracter care, chiar dacă au diferenţe, respectă cetăţeanul, respectă democraţia, drepturile şi libertăţile individuale, nu acceptă să mintă, nu acceptă să fure, nu acceptă să manipuleze şi nu acceptă să-şi bată joc de cele mai importante obiective fundamentale ale acestei naţiuni. Dreapta înseamnă să pui pe primul plan omul, cetăţeanul, nu tribul de partid. Dreapta înseamnă să sprijini mediul privat, întreprinzătorii, angajaţii din privat, pe toţi oamenii care muncesc sau care au muncit o viaţă şi nu să sprijini birocraţia statală. Dreapta înseamnă meritocraţie, nicidecum sinecurism politic practicat pe scară largă de PSD şi de PNL", a mai spus Orban.
El a mai menţionat că Dreapta Unită este soluţia cea mai bună pentru cetăţeni.
"Astăzi nu cred că avem voie să lăsăm românii să aleagă din nou între două rele, adică coaliţia imposturii şi trădării formate din PSD şi PNL şi opoziţia cu claxon şi cu caroserie care a fost inventată de PSD şi PNL, astăzi românii nu mai au de ales între două rele. Astăzi noi construim alături de ei soluţia cea bună", a spus şi Ludovic Orban. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință de presă susținută, marți, de ministra Mediului, Natalia Intotero
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, va susține marți o conferință de presă privind situația actuală a instituției pe care o conduce și prioritățile mandatului. Potrivit ministerului de resort, în cadrul evenimentului vor fi abordate principalele provocări la nivelul central și al instituțiilor din subordine, stadiul
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați



