VIDEO Veştea: Este nevoie de 3 miliarde lei pentru a ajunge la zi cu plăţile la proiectele prin CNI, PNDL, 'Saligny'
Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a informat, joi, că, potrivit evaluărilor, în prezent, este nevoie de aproximativ 3 miliarde lei pentru a se ajunge cu plăţile la zi la proiectele în derulare prin Compania Naţională de Investiţii, Programul Naţional de Dezvoltare Locală 1 şi 2 şi Programul "Anghel Saligny".
Potrivit lui Veştea, totodată, la Secretariatul General al Guvernului se centralizează solicitările de la toate unităţile administrativ-teritoriale privind necesarul de fonduri, urmând ca în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare să se facă o alocare bugetară, convenită cu Ministerul Finanţelor, din Fondul de rezervă la dispoziţia Executivului, pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale.
"Dacă ne raportăm la proiectele pe care le avem în derulare, (...) fiecare dintre aceste proiecte are un anumit grad de implementare. Pe măsură ce reuşesc să depăşească procedurile de achiziţie şi să înceapă implementarea acestor proiecte, vor veni cu situaţii de plată pe care noi vom face pe cât posibil să le plătim în cel mai scurt timp. (...) Eu pot prezenta situaţiile pe care le gestionăm la nivelul Ministerului Dezvoltării prin programele care le avem în implementare şi, conform evaluărilor făcute de către noi, avem, astăzi, pentru a ajunge cu plăţile la zi, nevoie de aproximativ 3 miliarde lei pe Compania Naţională de Investiţii, PNDL 1 şi 2 şi, de asemenea, Programul Anghel Saligny", a afirmat Veştea, întrebat, după şedinţa de Guvern, de câţi bani ar avea nevoie primăriile pentru acoperirea nevoilor la sfârşit de an.
Întrebat în legătură cu solicitările primăriilor pentru asigurarea funcţionării unităţilor administrativ-teritoriale, ministrul a explicat că acestea se centralizează la SGG.
"În prezent, se centralizează, ştiu că există pe circuit, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, solicitări de la toate unităţile administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţia cu care se confruntă referitor la arierate, la plata utilităţilor, dacă au de făcut plăţi în urma deciziilor judecătoreşti, dacă au avut situaţii în care au avut calamităţi şi altă aspecte de genul acesta. Până la începutul săptămânii viitoare, vom centraliza toate aceste situaţii, urmând ca în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare să existe o alocare bugetară pe care o vom conveni împreună cu Ministerul de Finanţe pentru a da sume din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului pentru echilibrarea bugetelor autorităţilor publice locale", a menţionat Adrian Veştea.
El a precizat că SGG, prin intermediul Prefecturilor, a cerut primăriilor să comunice necesarul pentru sfârşitul anului.
"Fiecare Prefectură a trimis o circulară tuturor unităţilor administrativ-teritoriale pentru a prezenta situaţiile cu care se confruntă la finele acestui exerciţiu financiar", a adăugat ministrul.
Adrian Veştea a adăugat că, "în mare măsură", Primăriile au putut gestiona aspectele legate de plata salariilor.
"Fiecare dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale au funcţionat şi până în prezent prin sume care au fost alocate în decursul timpului prin bugetele de echilibrare. Doar la modul acesta pot funcţiona şi pot să închidă exerciţiul bugetar. (...) Aceste lucruri cred că ar fi putut fi de notorietate atâta vreme cât salariaţii nu şi-ar fi primit drepturile, ar fi rămas în urmă cu datoriile la utilităţi. Totuşi ne aflăm în luna noiembrie, la jumătatea lunii noiembrie, mai avem o lună jumătate până la închiderea exerciţiului financiar, cred că în mare măsură au putut gestiona toate aceste aspecte", a indicat el.
Legat de solicitările a 250 de primării de derogare de la ordonanţa privind plafonarea cheltuielilor la sfârşit de an, Veştea a spus că va fi o discuţie, luni, la Ministerul Finanţelor pe aspectele sesizate.
"Suntem în etapa în care am centralizat toate aceste solicitări. Sunt aspecte care sunt obiective. Spre exemplu, sunt Primării care în prezent au primit acceptul CAIL (Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale) de a avea în derulare credite de la bănci. În situaţia în care aceste credite nu vor fi trase până la finele anului pentru obiectivele de investiţii, vor trebui să plătească comisioane de dezangajare şi comisioane de neutilizare a acestor credite şi cred că ar trebui să existe această flexibilitate de a le permite să acceseze aceste credite şi de a face plăţile pentru lucrările care sunt în curs de implementare. De asemenea, sunt şi aspecte care ţin de cheltuieli materiale, cum sunt evenimentele de sfârşit de an, sărbătoarea de 1 Decembrie, sărbătoarea de Crăciun şi de sfârşit de an. Toate aceste cheltuieli trebuie să se încadreze în plafoanele care au fost stabilite. Nu se va lua nicio derogare doar în exclusivitate pentru o anumită Primărie. Se vor crea nişte proceduri care vor fi adoptate în situaţia în care se vor lua pentru toate unităţile administrativ-teritoriale", a evidenţiat ministrul Dezvoltării. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Oprea: Proiectul de lege referitor la brevetul unic european, aprobat de Guvern
* Adrian Câciu: Am prelungit valabilitatea voucherelor de energie până la 31 martie 2024
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Reprezentantul permanent al României la ONU - desemnat consilier al președintelui Adunării Generale privind reforma organizației
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). În această calitate, ambasadorul Cornel Feruță va facilita interacțiunea președintelui celei
Niculescu: România are capital pentru investiții, dar este nevoie de reconstruirea capitalului de încredere
România dispune de capital, resurse, economii care pot fi direcționate către investiții și acces la fonduri europene, însă dezvoltarea economică are nevoie și de un alt tip de capital, cel al încrederii între stat și mediul de afaceri, între instituții și cetățeni, a declarat premierul Luca Niculescu. Șeful Execut
Președintele şi premierul - La reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone
Președintele Nicușor Dan participă vineri la reuniunea de lucru din cadrul Asociației Curților Constituționale Francofone, care va avea lor la București, transmite Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, este vorba de evenimentul 'Societatea informațională și democrația constituțională', în cadrul programului trienal
Niculescu: România trebuie să producă mai mult; avem un plan de relansare în valoare de multe miliarde
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că România trebuie să producă mai mult, iar Guvernul pregătește un plan de relansare economică, în valoare de mai multe miliarde, care va intra în vigoare la începutul anului viitor. Premierul a făcut aceste precizări întrebat despre măsurile de stimulare a econ
Luca Niculescu: Decizia privind majorarea salariului minim în 2027, după consultările cu sindicatele și patronatele
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, și după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanțelor.
Luca Niculescu: În funcție de rezultatele controlului privind SAFE, vom vedea ce măsuri vom lua
Premierul Luca Niculescu a subliniat, joi, că SAFE este un program de care România are mare nevoie, dar și faptul că transparența modului în care sunt cheltuiți banii publici reprezintă o obligație. 'Decizia Curții Constituționale, în cea mai mare parte, nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu co
Niculescu: Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR
Guvernul se va mobiliza și mai serios, începând de săptămâna viitoare, pentru absorbția fondurilor din PNRR rămase de încasat, a declarat joi seară prim-ministrul Luca Niculescu. Premierul a fost întrebat la Antena 3 CNN despre anunțul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Mihai Ghigiu, potrivit cărui
Vâlcea: Peiu și Neamțu, în dialog cu membrii AUR despre cartea 'România noastră cea de toate zilele'
Zeci de membri și simpatizanți ai AUR, precum și numeroși oameni de cultură vâlceni au participat, joi seara, la lansarea, la Râmnicu Vâlcea, a volumului 'România noastră cea de toate zilele', semnat de scriitorul, teologul și deputatul Mihail Neamțu împreună cu inginerul, economistul și senatorul Petrișor Peiu.
Luca Niculescu: Destul de des primesc mesaje noaptea privind dronele care vin în România
Prim-ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că primește 'destul de des' mesaje, în timpul nopții, privind dronele care ajung în România. El a făcut aceste precizări la Antena 3, după ce a fost întrebat dacă primește noaptea telefoane privind dronele rusești care lovesc teritoriul României.
Luca Niculescu: Păstrăm reglementarea tarifelor la gaze până la 31 martie, pentru consumul populației
Premierul Luca Niculescu a declarat că reglementarea privind tarifele la gaze pentru consumul populației va fi păstrată până la 31 martie, precizând că Guvernul are în vedere și scheme de sprijin pentru companii. El a răspuns astfel, întrebat dacă s-a gândit la măsuri de protecție socială pentru 2027.
Luca Niculescu: Bugetul de stat pentru anul viitor trebuie să fie unul echilibrat
Primul ministrul Luca Niculescu a declarat, joi, că își dorește un buget de stat echilibrat pentru anul 2027, care să se înscrie în coordonatele fiscal-bugetare pe care România și le-a asumat în fața Comisiei Europene și, în același timp, să corespundă nevoilor românilor. El a răspuns astfel, fiind &ic
Niculescu: După 15 noiembrie va fi finalizat raportul privind situația financiară a țării; avem nevoie de aceste date
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că raportul cerut ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, privind situația financiară și fiscal-bugetară a țării va fi finalizat peste două săptămâni, adică ''imediat după 15 noiembrie''. El a fost întrebat la Antena 3 CNN care este adevărul despre situația financiară a Rom&a
VIDEO Andrii Sîbiga: Ucraina este angajată să aibă cele mai înalte standarde pentru a proteja minoritățile
Ucraina este angajată să aibă 'cele mai înalte' standarde pentru a proteja minoritățile naționale, inclusiv minoritatea română, a declarat, joi, la București, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, într-o conferință de presă comună cu șeful diplomației române, Dan Neculăescu, și secretarul general al Inițiativei Central
Niculescu - întâlnire cu ministrul albanez de Externe: România susține deplin parcursul european al Albaniei
Prim-ministrul Luca Niculescu a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație a Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe din Republica Albania, condusă de ministrul Ferit Hoxha, premierul subliniind, cu acest prilej, susținerea deplină a României pentru parcursul european al Albaniei. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiil
Întrevedere Marian Neacșu - subsecretarul american Elbridge Colby; pe agendă - securitatea la Marea Neagră și cooperarea bilaterală
Situația de securitate din Marea Neagră, continuarea progreselor privind NATO 3.0 și cooperarea bilaterală România - SUA au fost subiectele abordate în cadrul întâlnirii avute joi de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și subsecretarul pentru politici în cadrul Departamentului pentru Război al SUA, Elbridge Colby, aflat în vizită











