Viktor Orban: Deschiderea către Est e importantă; avem nevoie de o economie mondială, nu de o UE închistată
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară Tusvanyos de la Băile Tuşnad, că deschiderea către Est este importantă, pentru că e nevoie de "o economie mondială, nu de o Uniune Europeană închisă şi închistată".
Potrivit oficialului de la Budapesta, Ungaria a luat act de faptul că puterea mondială este împărţită acum între doi poli, respectiv China şi Statele Unite, drept urmare îşi configurează politica şi economia pe aceste coordonate.
Orban a menţionat că cele mai dese investiţii făcute în ultimii ani în Ungaria au provenit din Coreea de Sud, China şi Japonia.
"Deci, noi suntem deja pe harta acestei pieţe mondiale (...) De 33 de ani, de când s-a năruit întregul sistem economic comunist, facem flotări ca economia naţională ungară să se menţină pe poziţie pe piaţa mondială. Acum, în sfârşit suntem în stare, avem investiţii incomensurabil de mari în Ungaria şi tehnologie modernă. Suntem deja competitivi oriunde în lume, dar nouă ne trebuie o piaţă mondială, o economie mondială, nu o Uniune Europeană închisă, închistată, unde să devenim iarăşi actori în periferie. Noi vrem investiţii, vrem profit, vrem consolidarea puterii, deci deschiderea către Est este importantă. Noi am luat act de faptul că pe cer sunt două bucăţi de soare şi, în conformitate, cu această realitate, aşa ne configurăm politica şi economia", a declarat Viktor Orban, potrivit traducerii asigurate de organizatori.
Foto: (c) Gina ŞTEFAN / AGERPRES
Acesta a opinat că s-a "reîntors" la putere China, cu o civilizaţie de 5.000 de ani şi o populaţie de 1,4 miliarde de oameni, devenind un "aparat gigant de producţie", cu mult mai puternică decât celelalte ţări, în comparaţie cu SUA a cărei "dominaţie în economia globală" scade.
"Medalia de aur în această competiţie deja s-a decernat. Chinezii au reuşit să câştige acest concurs (...) Adevărul e că nu există câştigători şi perdanţi pe vecie", a menţionat Orban.
Premierul Ungariei a mai spus că Uniunea Europeană este "anxioasă şi se simte încolţită" şi are şi motive să se simtă aşa, deoarece este percepută ca fiind "slabă şi bogată".
"Are motive bune să se simtă aşa, pentru că Uniunea este de aproximativ 400 milioane de oameni, încă vreo 400 de milioane de oameni, dacă luăm şi lumea occidentală de peste Ocean şi, pe de altă parte, avem şapte miliarde. Şi Europa, Uniunea Europeană, se vede foarte bine: este o Uniune bogată şi slabă, care vede în jurul său o lume plină de anxietăţi, de temeri, de o dezvoltare brutală şi de un consum fără precedent, de milioane care vor să vină către Europa, vede aceste valuri de oameni care numără milioane şi val pe care dacă nu-l putem prinde atunci va trece de partea europeană a Mării Mediterane (...) Aceasta este realitatea. Astăzi, această temere, acest sentiment de încolţire, face ca Uniunea noastră Europeană să se direcţioneze în direcţia închistării. Arată ca un campion de box, care îşi arată centurile, dar nu mai vrea să intre în ring. De aici, se va naşte o închistare şi ne vom închide într-un ghetou cultural, economic şi aşa mai departe. Există şi o formulă pentru această situaţie, această formulă se numeşte 'decupling', adică decuplare sau 'de-risking', adică reducerea riscurilor", a spus premierul ungar.
În opinia sa, încercarea de decuplare a Rusiei de economia europeană nu va afecta această ţară, deoarece "Rusia nu poate fi decuplată de celelalte colţuri ale lumii, pentru că materiile prime din Rusia vor fi achiziţionate de alţii".
Viktor Orban a adăugat că marile firme europene nu vor să se decupleze de Rusia şi nu vor "nici măcar să mai iasă din Rusia", catalogând "atacul" lansat de ucraineni împotriva Băncii OTP ca fiind "hungarofob".
"Am citit câteva statistici: 1.400 de firme occidentale mari au ieşit în proporţie de 8,5 % din Rusia, industria farmaceutică a rămas peste 80% în Rusia, industria minieră - peste 70% a rămas în Rusia, firmele energetice peste 70% şi firmele de producţie - 70 şi ceva la sută au rămas în Rusia. Şi nu veţi ghici niciodată: anul trecut, în 2022, firmele occidentale rămase au plătit către bugetul de stat rusesc 3,5 miliarde de dolari. Deci, privind de aici, acel atac lansat de ucraineni împotriva OTP-ului ungar nu este altceva decât o manifestare a hungarofobiei, motiv pentru care trebuie să şi respingem", a mai declarat Orban, la cea de-a 32 ediţie a Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad. AGERPRES/ (autor: Gina Ştefan, Oana Mălina Negrea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vasilica-Valentina Robu - noul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Vasilica-Valentina Robu se numește în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale
Dominic Fritz: PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză
PSD se preface că ar căuta gaura în buget, dar ce caută de fapt e o scuză, susține liderul USR, Dominic Fritz. 'Gaura misterioasă dată pe surse crește mai repede decât zboară avionul Nordis: duminică era de 30 de miliarde, marți de 80. Când adevărul e că problemele bugetare au fost mereu la vedere. Că doar de aia am tot i
Mihai Enache (AUR): USR a transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, a acuzat miercuri USR de 'ipocrizie', după ce reprezentanții acestui partid au susținut că solicitarea AUR de chemare a premierului Luca Niculescu în Parlament a avut ca scop amânarea prezenței ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a explica situația finanțelor publice. Miha
Turcan: PSD este tot un AUR, doar că pe roșu; Grindeanu cere, AUR execută
PSD este tot un AUR, doar că pe roșu, afirmă deputatul PNL Raluca Turcan, susținând că cele două partide au 'același discurs, aceleași ținte, aceeași poftă de a pune mâna pe resurse'. 'PSD este tot un AUR, doar că pe roșu. Când nu poate să facă ceva singur, PSD apelează la AUR pentru a-i face temele. Așa au proced
PSD: Dublul standard al USR nu se oprește niciodată
Partidul Social Democrat consideră că reprezentanții USR au uitat rapid de propriile declarații și de principiile pe care le clamau când erau în opoziție și le-au fost de ajuns câteva luni la putere pentru a-și pune oamenii în funcții bine remunerate. 'Dublul standard al USR nu se oprește niciodată! 'Faraonii
Diana Stoica (USR): Alianța PSD-AUR a funcționat, din nou, ca unsă în ședința BP al Camerei Deputaților
Lidera deputaților USR, Diana Stoica, a declarat miercuri că PSD și AUR și-au dat iar mâna 'pe la spate' pentru a amâna chemarea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, în Parlament, unde acesta ar fi urmat să prezinte situația execuției bugetare. 'PSD și AUR și-au dat iar mâna pe la spate, pentru ca minis
Niculescu - întâlnire cu reprezentanții UNCJR: Am încredere că administrația locală va fi partener solid al Guvernului pentru reforme corecte
Premierul Luca Niculescu s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) pentru a analiza presiunile bugetare cu care se confruntă administrațiile județene, prioritățile privind finanțarea serviciilor publice esențiale și măsurile necesare pentru finalizarea proiectelor de i
Neculăescu: Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate
Problematica Inteligenței Artificiale a devenit o prioritate de politică externă și de securitate, a transmis, miercuri, pe platforma X, ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu. 'Am reprezentat România azi la reuniunea la nivel înalt Call for Control of AI Frontier Models, o inițiativă a Finlandei și Norvegiei. Problematic
Niculescu și Grindeanu discută la Guvern despre situația deficitului bugetar (surse)
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a ajuns miercuri după-amiază la Palatul Victoria pentru o discuție cu premierul Luca Niculescu. Surse politice au precizat pentru AGERPRES că tema discuției vizează situația deficitului bugetar, în contextul în care în această perioadă Guvernul ia în calcul să opereze prima rectificare
Mircea Miclea: O educație de slabă calitate conduce, pe termen lung, la falimentarea statului
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea a propus, miercuri, trei programe naționale prioritare pentru îmbunătățirea sistemului de învățământ, axate pe sprijinirea elevilor din comunitățile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învățare și dezvoltarea educației fizice și a sportului. El a avertizat că un sistem de &ic
Alfred Simonis (UNCJR): Am solicitat Guvernului alocarea de sume pentru asistență socială și pentru funcționarea primăriilor
Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Alfred Simonis, a declarat miercuri că reprezentanții organizației au solicitat Guvernului, în cadrul unei întâlniri cu premierul Luca Niculescu, să ia în calcul, la rectificarea bugetară, alocarea unor fonduri suplimentare pentru cheltuielile cu asistența socială
Camera Deputaților/ PNL acuză PSD că 'manipulează procedurile parlamentare' în complicitate cu AUR
Deputații PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache și Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democrați, într-o conferință de presă, că 'manipulează procedurile parlamentare în conivență cu AUR', cu referire la două decizii luate în aceeași zi de Biroul permanent al Camerei Deputaților. Biroul permanent al Camerei Deputaților
Radu Oprea: Condamn cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a condamnat cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră. 'Condamn cu fermitate atacurile repetate cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Astăzi, chiar în timp ce participam, la Sofia, la reuniunea trilaterală a miniștrilor apărării din Rom
Adrian Țuțuianu (AEP): Alegerile parțiale ar trebui să fie organizate o dată pe an
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, a declarat miercuri că va propune ca alegerile parțiale să fie organizate o dată pe an. 'Pe viitor, ca să anticipez ce dorim să schimbăm în legislație, cred că alegerile parțiale ar trebui să fie organizate o dată pe an. Mă gândesc că, de exemplu, luna marti
Adrian Țuțuianu (AEP): Săptămâna viitoare avem programată semnarea unui protocol de colaborare cu ANAF
Autoritatea Electorală Permanentă va semna săptămâna viitoare un protocol de colaborare cu ANAF cu privire la schimbul de informații între cele două instituții, care va avea și o componentă privind punerea în aplicare a titlurilor executorii sau hotărârilor judecătorești, a anunțat, miercuri, președintele AEP, Adrian Țuțuianu.













