Boloş: Restructurarea facilităţilor fiscale este obligatorie

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, luni, că un plan de măsuri pentru încasări suplimentare la bugetul de stat va fi prezentat în curând şi a subliniat că restructurarea facilităţilor fiscale este obligatorie.
"În ceea ce priveşte situaţia încasărilor şi evoluţia deficitului bugetar datele sunt publice şi ştim că există acest decalaj între ceea ce s-a planificat la nivelul unui an de zile şi ceea ce se poate realiza din încasările care sunt administrate de către ANAF şi, din acest punct de vedere, urmează să venim cu un plan de măsuri pentru ceea ce înseamnă încasări suplimentare la bugetul de stat şi chestionarea problemei deficitului bugetar. Este o perioadă în care am făcut aceste analize, vom avea o discuţie în coaliţie pe această temă. Este limpede că este nevoie de aceste încasări suplimentare la bugetul general consolidat pentru a putea gestiona corespunzător problema deficitului bugetar", a afirmat Boloş, după şedinţa conducerii PNL cu miniştrii şi secretarii de stat liberali.
El a precizat că încă nu a existat o discuţie cu premierul şi în coaliţie cu privire la momentul în care se va veni cu rectificarea bugetară, însă cea mai oportună lună în care s-ar putea realiza este august.
"Este limpede că avem nevoie de acest plan de măsuri fiscal-bugetare şi urmează să le prezentăm în curând. Ele sunt analizate la nivelul Ministerului de Finanţe, continuăm şi în această săptămână cu această analiză", a spus Boloş.
Ministrul a subliniat că restructurarea facilităţilor fiscale este obligatorie.
"Noi suntem acum în situaţia în care facilităţile fiscale le-am cam amestecat cu politicile sociale. Noi suntem susţinătorii investiţiilor şi ai stimulării prin sistemul de facilităţi fiscale a investiţiilor aduse de mediul privat. Din acest punct de vedere, trebuie să schimbăm această paradigmă şi să trecem spre acest mod de a acorda facilităţile fiscale pentru investiţii pe care le atrage mediul privat. Vă spun drept că, aşa cum am precizat, noi avem un amestec de facilităţi fiscale cu politici sociale. Politica socială se poate face prin intermediul programelor pe care Guvernul le are şi, din acest punct de vedere, nu cred că ar trebui să le amestecăm atât de mult încât să generăm impactul de 75 de miliarde de lei", a explicat Boloş.
El a arătat că această restructurare este gândită, dar trebuie discutată la nivelul coaliţiei şi Guvernului.
"O vom prezenta în curând. Sunt tipuri de facilităţi fiscale care trebuie omogenizate în sensul în care, spre exemplu, regula că toată lumea plăteşte contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de sănătate să fie obligatorie pentru toţi care sunt în situaţia de a beneficia de aceste tipuri de stimulente şi ele să fie, până la urmă, cu impact economic şi cu impact asupra dezvoltării economice. Noi susţinem dezvoltarea economică, susţinem investiţiile şi vrem ca acest sistem de facilităţi fiscale să sprijine mediul de afaceri care aduce investiţii noi în economie. Prioritatea noastră este de a crea locuri de muncă, nu este doar un slogan, trebuie să facem din aceste facilităţi fiscale instrumente reale de a pune pe picioare şi a atrage cât mai mult volum de investiţii. (...) Nu este vorba de eliminarea lor, să nu înţelegem greşit. Nu am spus niciodată că le eliminăm, ci le restructurăm. Înseamnă că le regândim încât să fie aplicate după reguli unitare, cum am dat exemplul contribuţiei la asigurările sociale de sănătate - unii plătesc, alţii nu plătesc", a transmis ministrul Finanţelor.
Potrivit acestuia, reducerea taxării pe muncă este un obiectiv care se analizează.
"Pe fond, trebuie să avem în astfel de situaţii şi în paralel şi un program corespunzător de creştere a numărului de locuri de muncă pentru a spori veniturile suplimentare care intră în bugetul asigurărilor sociale, în caz contrar vedem cu toţii declinul demografic la care suntem parte, influenţa pe care diaspora prin plecarea populaţiei a avut-o asupra bugetului asigurărilor sociale şi este limpede că avem o debalansare între numărul celor care contribuie la acest buget şi numărul beneficiarilor, pensionarii care sunt peste numărul celor care contribuie în momentul de faţă şi trebuie să rezolvăm acest dezechilibru pe fond ca să avem un obiectiv sustenabil de reducere a contribuţiilor la asigurările sociale şi impozitul pe muncă", a indicat Boloş.
El a menţionat că se vor realiza economii importante din interzicerea cumulului pensiei cu salariul, dar şi din eliminarea pensiilor parlamentarilor. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 00:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 114.000 de alegători
Peste 114.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 00:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
Visa Waiver/ Guvernul anunță că va continua dialogul diplomatic cu SUA pentru ca drepturile românilor să fie respectate
Guvernul României anunță că va continua dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate, după ce Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea țării noastre în programul Visa Waiver. 'România a îndepli
MAE: Departamentul de Securitate Națională al SUA a decis reconsiderarea includerii României în programul Visa Waiver
România a luat la cunoștință cu regret că Departamentul de Securitate Națională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea țării noastre în programul Visa Waiver, precizează Ministerul Afacerilor Externe. 'Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waiver. Decizia vine în contextu
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 103.000 de alegători
Peste 103.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Rom&
Prezidențiale2025/Oficial american: Cel mai rău lucru pentru democrații e ca influențele externe să înece vocea poporului
O delegație americană, condusă de vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri, republicanul James E. Trainor, a ajuns vineri la București pentru observarea alegerilor prezidențiale din România. 'Suntem aici, în primul rând, pentru a monitoriza alegerile care vor avea loc duminică. Este o mare oportunitate pentru Rom
VIDEO/Prezidențiale2025/Lasconi: Adevărul e mai important pentru mine decât orice funcție; povestea aceasta se mută în justiție
Președinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a declarat vineri că a ales să facă publice pozele cu Nicușor Dan și Victor Ponta deoarece adevărul este 'mai important' pentru ea dec&ac
Vâlcea: Cel mai lung drum județean intră în reabilitare cu fonduri europene
Cel mai lung drum județean din Vâlcea, care leagă Depresiunea Horezu de sudul județului și străbate nouă localități, intră în reabilitare printr-un proiect cu fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 71 de milioane de euro, informează președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu. El a semnat
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 18:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 67.500 de alegători
Peste 67.500 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 18:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora României (ora lo
Prezidențiale2025/AEP face apel la mass media să nu prezinte rezultate exit-poll înainte de închiderea votării
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face un apel la mass-media (TV, radio, presă scrisă și online) să nu prezinte duminică, înainte de încheierea votării, sondaje realizate la ieșirea de la urne. Nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, reiese dintr-un
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Mulțumim BEC pentru consecvență; fotografiile false vor circula libere în continuare
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că 'fotografiile false' publicate de lidera USR, Elena Lasconi, vor circula libere în continuare, după ce Biroul Electoral Central i-a respins plângerea. 'Mulțumim BEC pentru consecvență. Fotografiile false vor circula libere în continuare
Prezidențiale2025/BEC a respins plângerea lui Nicușor Dan referitoare la fotografiile postate de Elena Lasconi
Biroul Electoral Central a respins, vineri, plângerea formulată de candidatul independent la prezidențiale, Nicușor Dan, care reclama faptul că pe Facebook, Instagram și TikTok au fost publicate materiale 'cu nerespectarea legislației' în domeniul electoral. În plângere se arăta că materialele au fost publicate
Prezidențiale2025/Kensington Communication neagă acuzațiile lui Victor Ponta și anunță că îl va da în judecată
Firma Kensington Communication anunță că nu are nicio legătură cu fotografiile lansate în spațiul public de către președinta USR, Elena Lasconi. Firma transmite, de asemenea, că îl va acționa în justiție pe fostul premier Victor Ponta pentru această 'minciună grosolană', reiese dintr-un comunicat transmis AGERPRES.
Prezidențiale2025/PSD: Ceea ce spune Ponta e o minciună; va trebui să suporte consecințele juridice
Partidul Social Democrat se delimitează de acuzațiile aduse de candidatul independent Victor Ponta în legătură cu fotografiile prezentate în spațiul public de președinta USR, Elena Lasconi. Victor Ponta va trebui să suporte consecințele juridice pentru declarațiile sale, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de PSD.
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 15:00 s-au prezentat la urne în diaspora aproximativ 42.000 de alegători
Aproximativ 42.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/AEP: Campania electorală se încheie sâmbătă, competitorii trebuie să respecte prevederile legale
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale se încheie sâmbătă, la ora 7:00, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală, a atras atenția Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă