Congres USR/Moşteanu: Rotativa guvernamentală care s-a produs, o ştafetă a incompentenţei, un exerciţiu inutil

Ionuţ Moşteanu, purtător de cuvânt al USR şi vicepreşedinte al formaţiunii, a criticat sâmbătă, la congresul partidului, rotativa guvernamentală, despre care a afirmat că este o ştafetă "a incompetenţei, un exerciţiu inutil şi costisitor prin care s-a încercat injectarea unui suflu nou înr-o coaliţie care s-a născut doar pentru sinecuri şi combinaţii".
"Crede vreunul dintre voi că înlocuirea lui Ciucă şi Ciolacu va produce o schimbare reală? Oamenii din România nu cred asta, Opt din 10 români cred că ne îndreptăm într-o direcţie greşită. Au pus un general să se bată cu preţurile şi rezultatul a fost dezamăgitor, a plecat înfrânt. Acum, au pus un revoluţionar din Buzău în calea deficitelor. Ce credeţi, va opri aceste deficite, aceste găuri pe care tot ei le-au făcut? Evident că nu, evident că nu se va descurca. Nici măcar nu are vreo intenţie să o facă şi noi ştim asta. Singurul lucru care interesează cu adevărat este să se mufeze la bugetele publice pentru rudeele lor, clienţii lor, prietenii lor. De asta au creat mii de posturi în administraţia publică, clienţilor lor de partid le e foame, au arătat asta şi ei trebuie să-i hrănească. Au făcut asta de 33 de ani şi asta vom opri noi aici împreună", a afirmat Moşteanu.
Referitor la pensiile speciale, el a spus că PNL şi PSD sunt obligate, după jaloanele şi reformele din PNRR, "să-şi dea arama pe faţă" şi să admită că de fapt nu vor să scape de acestea.
"De ani de zile joacă sceneta eliminării pensiilor speciale ştiind prea bine că noi, USR, le-am pus la dispoziţie soluţii simple pentru a face dreptate. Nu au vrut să o facă şi acum dau din colţ în colţ că trebuie să răspundă în faţa Comisiei Europene pentru această sfidare. Pesediştii au dreptate atunci când spun că USR le-a întins o capcană când a creat PNRR. Şi mulţumesc pentru asta lui Cristi Ghinea şi colegilor care au fost în Guvern, pentru că au făcut împreună cel mai îndrăzneţ proiect de ţară, un proiect de care România nevoie pentru a se moderniza (...). Revenind la pensii speciale, după acele îndrăzneţe jaloane şi reforme din PNRR, PNL roşu şi PSD galben sunt obligaţi să-şi dea arama pe faţă, să admită că de fapt ei nu vor nici în ruptul capului să scape de aceste specii speciale", a susţinut Moşteanu.
El a mai precizat că USR este principala forţă de opoziţie a ţării, iar 2024 este anul în care România "va ieşi din stagnarea epocii Iohannis", anul în care USR va da României un preşedinte cu o viziune şi o dorinţă reală de schimbare a ţării.
"USR este principala forţă de opoziţie a ţării, în jurul USR şi a lui Cătălin Drulă se construieşte alternativa reală la actuala guvernare, o alternativă real liberală, nu un PSD galben, pro-occidentală, pro-bunăstare şi pro-civilizaţie. Deciziile pe care le vom lua azi sunt deciziile care pun bazele acestei alternative. 2024 este anul în care România va ieşi din stagnarea epocii Iohannis, este anul în care USR va da României un preşedinte cu energie, un preşedinte care o viziune şi are dorinţa reală de schimbare a acestei ţări, dorinţa reală de a face bine.Vom ieşi din epoca ghinionului şi vom intra în cea a dezvoltării, pentru că poate cel mai mare păcat al epocii Iohannis este ratarea consecventă a oportunităţilor. România trebuia să fie astăzi în cu totul altă parte decât acolo unde este acum. La 10 ani de mandat, trebuia să vedem infrastructură, servicii de sănătate de calitate, o justiţie întărită şi o administraţie publică eficientă. Şi mai presus de toate, o reformă reală a sistemului de educaţie, însă am văzut şi vedem doar eşecuri, vedem doar confuzie, vedem doar cinism. Cea mai mare din sud-estul Europei, cea mai mare economie din zonă, cea mai mare populaţie din zonă, şi totuşi sub bagheta lui Iohannis am rămas la statutul de pitic european umilit la porţile Schengen. Asta este moştenirea pe care o lasă profesorul de stagnare, dirigintele absent, un monument de aroganţă, preşedintele a cărui unică performanţă e numirea mai multor premieri PSD decât a făcut-o Ion Iliescu", a mai spus Moşteanu. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: George Onea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ciolacu - mesaj de Paște: În fața provocărilor contemporane, să ne gândim la viitor cu speranță
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Paște, în care menționează că, în acest an, toți creștinii din România, indiferent de confesiune, se bucură de Sărbătorile Pascale 'într-o comuniune spirituală de care poporul român este puternic atașat'. 'Întâmpinăm cea mai mare sărbătoare a cre
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p