VIDEO Rafila: Guvernul a aprobat principiile de funcţionare ale programului operaţional pentru sănătate; alocări de 6 miliarde de euro

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind principiile de funcţionare ale programului operaţional pentru sănătate, prin care se alocă resurse de până la 6 miliarde de euro în următorii ani, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, precizând că acest program răspunde multor necesităţi, inclusiv în domeniul combaterii şi controlului cancerului.
"Astăzi au fost aprobate, prin ordonanţă de urgenţă, principiile de funcţionare ale programului operaţional pentru sănătate, un program important care alocă resurse de până la 6 miliarde de euro în următorii ani, nu e vorba de o finanţare punctuală, anuală. Vreau să spun că acest program operaţional pentru sănătate noi l-am găsit blocat, din păcate. Şi am reluat negocierea lui încă de anul trecut. Suntem singura ţară care are un astfel de program sectorial în domeniul sănătăţii, care beneficiază de o finanţare care nu este exclusivă pentru investiţii în sectorul de sănătate, dar care aduce o reparaţie importantă. Dacă în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, 22 de judeţe nu au avut posibilitatea depunerii de proiecte pentru investiţii în asistenţa medicală spitalicească, în cadrul acestui program operaţional pentru sănătate, care e gestionat de MIPE, cu avizul Ministerului Sănătăţii, va fi posibil acest lucru", a afirmat Rafila după şedinţa de guvern.
El a menţionat că în această ordonanţă au fost cuprinse "principiile mari care să poată să ducă la selecţia obiectivelor".
"Acest program răspunde multor necesităţi, nu doar cele legate de investiţiile în asistenţa medicală spitalicească, inclusiv în domeniul combaterii şi controlului cancerului, pentru că reprezintă o sursă de finanţare de câteva sute de milioane euro în dezvoltarea centrelor ambulatorii care pot să facă screening-ul şi diagnosticul cancerului, dezvoltarea laboratoarelor de anatomie patologică şi de genetică. Sunt multe investiţii în domeniul oncologiei care pot să se desfăşoare în următorii ani. Acesta este scopul acestui program", a adăugat ministrul.
Alexandru Rafila a declarat că este convins că autorităţile locale, în principal, Ministerul Sănătăţii sau alte autorităţi centrale vor depune proiecte care pot să fie eligibile pentru a se reduce decalajul înregistrat între judeţe în privinţa accesului la servicii de sănătate, iar "oamenii, indiferent de domiciliu, să poată să aibă acces la servicii de bună calitate".
"Noi însă lucrăm în paralel pentru că nu putem să facem doar investiţii. Nu ne dorim să devină muzee noile spitale, ci lucrăm foarte serios, împreună cu Universităţile de Medicină şi Farmacie, pentru ca aceste structuri să beneficieze de personal calificat. Este principala provocare, cred că este cel puţin la fel de important ca şi investiţiile să putem, în decurs de patru-cinci ani cât vor dura toate aceste proiecte până devin operaţionale, să rezolvăm şi problema resursei umane calificate, care să lucreze în aceste instituţii medicale noi", a mai spus ministrul. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cristina Trăilă: Cred într-o administrație publică europeană, modernă, integră, ce pune cetățeanul în centrul preocupărilor
Noul secretar general al Guvernului, Cristina Trăilă, își propune ca, prin munca sa, să contribuie la ''consolidarea unei administrații caracterizate prin transparență și predictibilitate, care să ofere stabilitate guvernamentală, astfel încât încrederea cetățenilor în instituțiile statului să fie întărită zi de zi''
Senat: 15 august - Ziua Maramureșului, proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 15 august ca Ziua Maramureșului pentru recunoașterea identității și valorilor acestui ținut. ''Cu prilejul Zilei Maramureșului, autoritățile publice centrale și locale, instituțiile publice de cultură din țară și străinătate, precum și organizați
Cristina Trăilă - secretar general al Guvernului; decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Cristina Trăilă a fost numită în funcția de secretar general al Guvernului, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată luni în Monitorul Oficial al României. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Cristina Trăilă se numeșt
Stela Firu - secretar de stat la Ministerul Sănătății
Stela Firu a fost numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății, printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial. De asemenea, tot printr-o decizie a prim-ministrului, Ilie Bălășan va exercita, temporar, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari pub
Valeria Herdea - revocată din funcția de președinte CNAS; în locul ei - Horațiu-Remus Moldovan
Valeria Herdea a fost revocată din funcția de membru al consiliului de administrație și de președinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Revocarea s-a făcut printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial al României. ''La dat
Simona Cojocaru - eliberată din funcția de secretar de stat în MApN; în locul ei a fost numit Sorin-Dan Moldovan
Simona Cojocaru a fost eliberată din funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Eliberarea din funcție a fost făcută printr-o decizie semnată de premierul Marcel Ciolacu și publicată luni în Monitorul Oficial.
Senat: Proiectul de ratificare a Acordului cu Republica Moldova privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Galați - Giurgiulești, adoptat
Senatul a adoptat, luni, în unanimitate, proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernele României și Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galați (România) - Giurgiulești (Republica Moldova) rutier, pe sensul de intrare în țara noastră.
Prezidențiale2025/ Magdin: Avem nevoie urgent să punem ordine în legislația electorală și să îi trimitem la lecții de democrație pe cei ce o aplică
Analistul politic Radu Magdin consideră necesară ''chestionarea stării democrației'' din țara noastră, subliniind că ''avem nevoie urgent să punem ceva ordine în legislația electorală și să îi trimitem urgent la lecții de democrație pe cei care o aplică''. ''Această campanie electorală s-a derulat sub spectru
Senat - moțiune/ Ministrul Bucura-Oprescu, după adoptarea moțiunii: Ceea ce se întâmplă astăzi cred că este o nedreptate
Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat luni, după adoptarea în Senat a moțiunii simple privind sistemul de pensii, că ceea ce se întâmplă este ''o nedreptate'', pentru că a muncit ''în folosul românilor''. ''Este m
Prezidențiale2025/ BEJ Ilfov a admis mai multe plângeri privind scrisorile transmise de Simion cetățenilor; autoritățile sesizate
Biroul Electoral Județean Ilfov a sesizat Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Electorală Permanentă și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a admis mai multe plângeri cu privire la încălcarea normelor legale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter pe
Senat - moțiune/ Plenul a adoptat moțiunea simplă privind sistemul de pensii
Moțiunea simplă privind sistemul de pensii a fost aprobată, luni, de plenul Senatului, cu 61 de voturi ''pentru'' și 59 de voturi ''împotrivă''.
Senat - moțiune/ Fenechiu (PNL): Moțiunea simplă a opoziției privind pensiile este neîntemeiată
PNL consideră că moțiunea simplă a opoziției privind pensiile este neîntemeiată, a declarat, luni, senatorul liberal Daniel Fenechiu, susținând că în anul 2024 pensiile au crescut în medie cu 40%.
Senat - moțiune/ Cerva (S.O.S. România), critici la adresa ministrului Muncii
Senatoarea S.O.S. România Nadia-Cosmina Cerva a susținut luni că ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, ''batjocorește pensionarii români'', nevoiți să meargă la ''sute de kilometri'' de casă pentru a obține adeverințe de recalculare a pensiilor, care conțin informații existente deja la dosare. Lun
Senat - moțiune/ Kondor Agota (UDMR): Respingem caracterizarea tendențioasă a guvernării de dispreț față de pensionari
Senatoarea UDMR Kondor Agota a declarat, luni, la dezbaterea asupra moțiunii simple împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, că măsurile adoptate de Guvern au obiectivul de a garanta predictibilitatea pensiilor, echitatea între generații, respectarea angajamentelor internaționale, menționând că Uniunea respinge ''caracterizarea t
Senat - moțiune/ Votul împotriva ministrului Muncii - secret cu bile
Plenul Senatului a decis, luni, ca votul asupra moțiunii simple împotriva ministrului Muncii să fie secret cu bile. Înainte de votul asupra moțiunii simple, senatorii au avut o dispută privind procedura de vot, după ce senatoarea S.O.S. România Nadia Cerva a propus ca votul să se facă cu bile și nu electronic, argumentâ