Ciucă: Suma propusă în proiectul privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marţi că suma propusă prin proiectul de ordonanţă privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei, având în vedere că pe primul trimestru s-a înregistrat un deficit de 4,5 miliarde de lei, venituri neîncasate la buget, iar măsurile cuprinse în actul normativ sunt măsuri de 'chibzuială, de cumpătare a cheltuirii banului public'.
El a fost întrebat de jurnalişti despre stadiul proiectului ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.
"Am discutat cu ministrul Finanţelor chiar ieri, a venit cu o propunere. Ordonanţa este în transparenţă publică. Suma pe care ne-a prezentat-o domnul ministru este de aproximativ 5 miliarde. Măsurile pe care le-am adăugat au fost cele legate de asigurarea lanţului scurt de aprovizionare între fermieri şi retaileri sau alţi operatori care asigură livrarea către populaţie a produselor alimentare. Am considerat că producătorii români trebuie să fie sprijiniţi în acest fel şi să eliminăm intermediarii de pe lanţul dintre fermieri şi vânzare şi în felul acesta să existe şi o gestionare a preţului produselor alimentare. Şi, de asemenea, am luat o decizie - care mi se pare foarte corectă - de reducere cu 50% a posturilor de consilieri la nivelul demnitarilor publici", a mai declarat Nicolae Ciucă.
Premierul a subliniat că suma rezultată ca urmare a propunerilor de reducere a cheltuielilor bugetare este şi cea avută în vedere de guvernanţi la momentul începerii discuţiilor pe acest subiect.
"Nu încercaţi să induceţi panică. Am discutat cu dumneavoastră şi v-am spus cât se poate de onest că cifrele pe care le-am avut pe masă la momentul la care s-a discutat despre acest măsuri, care sunt măsuri de chibzuială, de gestionare, de cumpătare a cheltuielilor, au fost în cuantumul sumei de aproximativ 4,5 miliarde de lei. Aceştia au fost banii care nu s-au colectat pe primul trimestru", a explicat Ciucă.
Totodată, el a arătat că domeniile Sănătate şi Educaţie rămân prioritare, întrebat despre faptul că în proiectul de ordonanţă nu apare nicio precizare legată de excepţii la angajări în sistemul de sănătate şi în cel de educaţie.
"De aceea este în transparenţă publică, să poată să fie modificată ordonanţa. Cu certitudine, ne-am asumat toţi liderii: domeniul sănătăţii şi al învăţământului nu vor fi afectate de această ordonanţă", a afirmat Ciucă.
El a adăugat că în cele două domenii nu vor fi îngheţate angajările. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ponta spune că a strâns semnături și urmează să își depună candidatura la prezidențiale
Deputatul Victor Ponta a declarat luni că a strâns semnăturile pentru alegerile prezidențiale și își va depune candidatura atunci când va termina toate procedurile. Ponta a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă a început strângerea de semnături pentru a-și depune candidatura la alegerile prezidențial
Ponta: Nu mi-e frică absolut deloc de amenințările domnului Predoiu sau mai știu eu ce lideri PNL
Deputatul Victor Ponta a declarat luni că nu îi este frică absolut deloc de 'amenințările' președintelui interimar al PNL, Cătălin Predoiu, pentru că are o treabă 'foarte clară' - aceea de a oferi 'o alternativă suveranistă, patriotică, dar în același timp profesionistă' românilor. 'În primul
Ciolacu: România nu se dezvoltă cu povești despre tunele dacice, ci prin construcții moderne care să străbată munții
România nu se poate dezvolta 'cu misticism și cu povești despre tunele dacice', ci construind rute rutiere și feroviare care să străbată munții și să ne lege mai rapid de Europa, a transmis premierul Marcel Ciolacu, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
POT începe procedura de revocare din funcție a lui Ilie Bolojan: 'A devenit pericol de securitate națională'
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta 'a devenit un pericol de securitate națională'. Potrivit unui comunicat transmis luni, Anamaria Gavrilă, preș
Alina Gorghiu: E important să avem o Comisie comună pentru combaterea traficului de persoane; PNL susține inițiativa
Deputatul PNL Alina Gorghiu propune reînființarea în Parlament a Comisiei comune pentru combaterea traficului de persoane, o inițiativă susținută de grupul parlamentar al liberalilor din Camera Deputaților. Potrivit unui comunicat al PNL, traficul de persoane reprezintă o încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului,
Diana Șoșoacă: Cred că ar trebui să inițiem o mișcare prin care să oprim această putere de la București
Președintele S.O.S. România, eurodeputata Diana Șoșoacă, a susținut luni, într-o conferință de presă, că este necesară constituirea unei mișcări 'care să oprească puterea de la București', în contextul internațional al războiului din Ucraina. 'Este un context internațional extrem de grav, în care Român
Internare nevoluntară a consumatorilor dependenți de droguri, în anumite cazuri (proiect)
Mai mulți parlamentari de la PSD au depus la Parlament un proiect de lege care introduce posibilitatea internării nevoluntare și a tratamentului de specialitate, în anumite cazuri, a consumatorilor dependenți de droguri. Potrivit proiectului, 'prin derogare de la prevederile art. 53 din Legea sănătății mintale și a protecției persoan
Daniel Suciu: Victor Ponta, prin autosuspendare, nu mai este membru al PSD
Vicepreședintele social-democrat al Camerei Deputaților Daniel Suciu a declarat, luni, că Victor Ponta, din punct de vedere tehnic, nu mai este membru PSD și nu poate fi exclus din partid fiind suspendat. Daniel Suciu a fost întrebat care este poziția PSD dat fiind mesajul pe care-l transmit liberalii și anume că PSD trebuie să ia o deci
Prezidențiale2025/ AEP: 3.627 de cereri de vot prin corespondență, înregistrate până luni
Un număr de 3.627 de cereri de vot prin corespondență au fost depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pe portalul www.votstrainatate.ro, până luni, la ora 11:00, pentru a vota la alegerile prezidențiale. Autoritatea Electorală Permanentă informează că până luni, la ora 11:00, pe portalul
Predoiu: Candidatul PNL, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu
Candidatul Partidului Național Liberal la alegerile prezidențiale, conform deciziilor partidului, este Crin Antonescu, a declarat, luni, președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu. 'Aș dori să transmit tuturor celor care votează PNL - înțelegem importanța momentului nu numai pentru partid, pentru coaliție, ci și pentru țară, să &
Prezidențiale2025/MAE: 3.600.000 - numărul de buletine necesare pentru secțiile de votare din străinătate, pentru fiecare tur
Numărul estimat de buletine de vot necesare pentru secțiile de votare din străinătate la alegerile prezidențiale este de 3.600.000, pentru fiecare tur de scrutin, se arată într-o adresă transmisă Biroului Electoral Central de Ministerul Afacerilor Externe. ''În aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea
VIDEO Bolojan: Garanțiile de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci pentru tot Flancul estic
Președintele interimar, Ilie Bolojan, afirmă că garanțiile de securitate care ar urma să fie acordate Ucrainei vor fi, de fapt, pentru 'tot Flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră', punctând însă că acestea nu vor putea fi asigurate fără un sprijinul Statelor Unite. El a precizat, duminică, la finalul summit
VIDEO Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă după summitul de la Londra
Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat la Londra de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Premierul britanic Keir Starmer a invitat la summitul informal de la Londra din rândul statelor UE șefii de stat sau d
Negrescu: Viitorul Europei se decide acum; România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu consideră că reuniunile internaționale care vor avea loc în următoarele zile sunt esențiale pentru stabilitatea Europei, iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu. 'Reuniunile din următoarele zile sunt esențiale pentru stabilitatea continentului nostru. Toate discuțiile pe
Antonescu: Avem nevoie de pace la granițe, încă un an de război e prea mult pentru noi; pragmatismul-singura opțiune
Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că partenerul României, de 35 de ani, este SUA și, 'conjunctural, pe fondul războiului inițiat de Vladimir Putin', țara noastră a a sprijinit și va sprijini Ucraina, punctând că 'încă un an de război e prea mult pentru noi', este nevoie de pace la granițe, iar