VIDEO Nicolae Ciucă a cerut verificări privind cauzele accidentului de la Complexul Energetic Oltenia
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Energiei verificări privind cauzele producerii accidentului de la Complexul Energetic Oltenia, astfel încât până săptămâna viitoare să fie prezentate primele concluzii.
Totodată, premierul a transmis condoleanţe familiilor celor trei muncitori care şi-au pierdut viaţa în urma accidentului.
"Ieri, din păcate, a avut loc un accident tragic la Complexul Energetic Oltenia. Şi-au pierdut viaţa trei muncitori în cariera de la Jilţ. Doresc să transmit condoleanţe şi întreaga mea compasiune familiilor celor trei muncitori şi, desigur, acelor care au fost răniţi. Încă din primul moment am decis ca autorităţile să se deplaseze la faţa locului. Am transmis ministrului Energiei să se deplaseze urgent în judeţul Gorj şi să facă analiză şi să ia primele măsuri la faţa locului. În acest moment, atât Ministerul Energiei, cât şi Ministerul Muncii, prin Inspecţia Muncii, vor continua activitatea de verificare şi cercetare a cauzelor producerii accidentului şi până săptămâna viitoare, în şedinţa de guvern, îmi veţi prezenta primele date şi concluzii, cu măsuri concrete, măsuri atât împotriva celor care se fac vinovaţi de producerea accidentului, cât şi măsuri concrete pentru ceea ce înseamnă îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în Complexul Energetic Oltenia", a spus premierul în debutul şedinţei de guvern.
Complexul Energetic Oltenia a anunţat, miercuri dimineaţă, schimbarea din funcţie a directorilor direct răspunzători, pe cale ierarhică, de activitatea Carierei Jilţ Sud, unde marţi a avut loc un accident în urma căruia trei persoane au decedat şi alte 10 au fost rănite.
Marţi seară, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a ajuns în Gorj, la Cariera Jilţ Sud şi apoi la Prefectură, unde, după ce a discutat cu reprezentanţii unităţii miniere şi cu autorităţile locale, a solicitat, de urgenţă, demiterea a trei directori din cadrul companiei, direct răspunzători de activitatea carierei - şeful sucursalei miniere, cel al exploatării şi al carierei.
Poliţiştii au stabilit faptul că marţi, în jurul orei 13,30, un bărbat, de 51 de ani, angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa 3 metri de sol. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
UPDATE Trei morţi şi 13 răniţi în accidentul de la Cariera Jilţ / Planul roşu a fost dezactivat
Accidente miniere (cronologie 2000-2023)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țoiu: Încetarea focului în regiunea Mării Negre - o prioritate; nu trebuie să permitem Rusiei să folosească pâinea ca pe o armă
România susține încetarea focului în regiunea Mării Negre, a afirmat, luni, ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, care a subliniat că nu trebuie să i permită Rusiei să folosească pâinea 'ca pe o armă'. 'Venim cu prioritatea, din punctul de vedere al României, să susținem o încetare a focului la Ma
Știrbu (PNL Olt): PNL să nu mai facă alianță cu PSD
Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, și-a exprimat luni, într-o postare pe Facebook, împotrivirea față de o alianță între PNL și PSD și afirmă că social-democrații încearcă să-i determine pe lib
Marcel Ciolacu: Eu cred că trebuie să avem guvern; Luca Niculescu are capacitatea de a coagula o majoritate
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a precizat că este nevoie cât mai curând de un guvern cu puteri depline, iar premierul desemnat Luca Niculescu are capacitatea de a strânge voturile necesare în Parlament. Marcel Ciolacu a explicat luni că, deși partidele nu se înțeleg pe deplin, există posibilitatea fo
Niculescu: România nu-și mai permite prelungirea incertitudinii politice, e nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ocuparea unor funcții, ci având în vedere existența unor probleme concrete care afectează viața de zi cu zi a românilor. În context, el a lansat către partidele politice un mesaj pentru o și mai mare disponibili
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale, la ora 16:00 cu liderii Grupului PACE
Victor Negrescu: România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani
România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani, pentru România miza fiind una uriașă, avertizează europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu (grupul S&D). 'România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani. Noua propunere pentru bugetul european 2
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la sediul partidului, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale,
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.








