VIDEO Mădălina Turza: În România au fost alocaţi 565 de milioane de euro pentru gestionarea crizei refugiaţilor ucraineni

Consilierul de stat Mădălina Turza a declarat, vineri, că, până în prezent, au fost alocate 565 de milioane de euro în România pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor ucraineni, 200 de milioane de euro provenind de la parteneri internaţionali.
La Palatul Victoria, a fost prezentat, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ciucă, Raportul privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, realizat de Departamentul pentru responsabilitate socială comunitară şi grupuri vulnerabile, în colaborare cu partenerii instituţionali.
"Tot acest efort umanitar şi de coordonare şi răspuns are în spate şi o cifră care vine deopotrivă de la bugetul de stat şi de la agenţiile ONU şi partenerii internaţionali. Este o cifră estimată pe baza raportărilor care se află încă în derulare şi vorbim de peste 565 de milioane de euro alocaţi răspunsului crizei umanitare a refugiaţilor doar în România, din care aproximativ 200 de milioane de euro vin de la partenerii noştri internaţionali, respectiv agenţiile Naţiunilor Unite", a afirmat Turza.
Ea a subliniat că România a fost şi este în prima linie pe partea de asistenţă umanitară şi nu numai privind coordonarea crizei refugiaţilor şi continuă acest demers alături de toţi partenerii săi.
"Avem peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni care ne-au trecut graniţele. Avem în acest moment puţin peste 100.000 de cetăţeni ucraineni, să spunem, stabiliţi temporar la noi în ţară, din care peste 47.000 sunt copii, 103.000 sunt deja înregistraţi cu o formă de protecţie temporară în România şi puţin peste 4.000 au solicitat azil la noi în ţară", a precizat Mădălina Turza.
Consilierul de stat a amintit că, din primele momente, la nivelul Guvernului s-au constituit şase grupuri de lucru în domeniile educaţiei, sănătăţii, muncii, locuirii, copiilor şi tinerilor şi grupurilor vulnerabile.
"La nivelul Guvernului României au fost adoptate sau modificate peste 20 de acte normative, pentru ca noi, România, să putem acomoda într-un fel sau altul aceste milioane de refugiaţi ucraineni, ceea ce înseamnă un efort de reglementare uriaş, într-un timp extrem de scurt. De asemenea, de-a lungul anului 2022 au fost derulate peste 150 de tipuri de activităţi, deci nu activităţi, tipuri, asta însemnând de la consiliere, de la grupuri de lucru, de la servicii de sănătate, de la asigurarea transportului, deci tipuri de activităţi în sprijinul refugiaţilor, derulate de autorităţile publice, de societatea civilă, de reprezentanţii agenţiilor ONU pentru protecţia şi incluziunea refugiaţilor", a explicat Turza.
Potrivit acesteia, în efortul umanitar din anul 2022 au fost implicate peste 300 de organizaţii nonguvernamentale, care s-au aflat deopotrivă la punctele de trecere a frontierei, dar şi în interiorul ţării, unde ajută refugiaţii.
"Este, de asemenea, important să ştim că peste 1.500 de autorităţi publice locale au fost şi sunt implicate în forme de protecţie şi integrare a refugiaţilor, de la cazarea lor (...) până la oferirea de servicii de sprijin, de alimente, de consiliere, de informare şi de adăpost temporar. Peste două milioane şi jumătate de refugiaţi care au intrat la noi în ţară au beneficiat de sprijin direct din partea Guvernului, autorităţilor locale, agenţiilor ONU şi societăţii civile. Sprijin direct înseamnă că fie au primit produse, fie au fost consiliaţi, fie au beneficiat de servicii de sănătate, de servicii sociale, de transport, de cazare, orice fel de interacţiune directă sau de sprijin", a transmis Mădălina Turza.
Ea a completat că, pentru prevenirea riscurilor infracţionale, împreună cu Ministerul de Interne, a fost alcătuit un plan de acţiune, în cadrul căruia peste 3.600 de ofiţeri de Poliţie au fost dislocaţi şi se află în continuare în zona punctelor de trecere a frontierei, acestora alăturându-se şi 31 de experţi FRONTEX.
Reprezentantul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al ONU Pablo Zapata a mulţumit României pentru tot ceea ce a făcut până acum şi a subliniat nevoia ca autorităţile de la Bucureşti să continue să susţină incluziunea şi protecţia refugiaţilor, mai ales a celor vulnerabili.
"Pentru a răspunde fluxului de refugiaţi din Ucraina, România şi-a continuat această tradiţie a respectării dreptului la azil şi o altă realizare-cheie a răspunsului este colaborarea strânsă între autorităţi, agenţii ONU şi ONG-uri, care a fost încurajată şi susţinută de autorităţile răspunzătoare de gestionarea refugiaţilor, atât în urgenţă, cât şi pe fazele pe termen mediu şi lung. Am văzut o angajare impresionantă şi o deschidere extraordinară", a transmis Zapata. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul Biro Rozalia (UDMR): Femeile trebuie să convingă comunitățile că Europa este calea de urmat
Președinta Organizației de femei a UDMR, deputatul Biro Rozalia, lideră și a EPPW, organizația de femei a Partidului Popular European (PPE), a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că în momentul actual femeile trebuie să își asume rolul de a convinge comunitățile că Europa este calea de urmat pentru țara noastră, care asigură stabilitate și pace familiilor.
Prezidențiale2025/BEC: 39 materiale publicitare politice din online încalcă prevederile legale; trebuie înlăturate
Biroul Electoral Central a decis, sâmbătă, înlăturarea a 39 materiale publicitare politice din online pe motiv că încalcă prevederile legale. 'În ședința din data de 04.04.2025, Biroul Electoral Central a analizat un număr de 69 de materiale publicitare politice publicate în mediul online, constatând că
Prezidențiale2025/Antonescu: Priorități pentru viitorul președinte - stabilizarea comunicării cu SUA, participarea la adaptarea proiectului politic al UE
Candidatul la prezidențiale al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că prioritățile pentru viitoarea administrație prezidențială sunt stabilizarea comunicării cu SUA, participarea la adaptarea proiectului politic al UE, precizând însă că și NATO este o urgență. 'Politica ext
Prezidențiale2025/Antonescu: Nimeni nu se poate considera calificat în turul doi, în afară de mine
Candidatul la prezidențiale al Alianței 'România, Înainte', Crin Antonescu, a afirmat, sâmbătă, că nimeni, în afară de el, nu se poate considera calificat să intre în turul al doilea al scrutinului, nici măcar George Simion, care se află, în prezent, pe primul loc în sondaje. 'Eu cred că ip
Prezidențiale2025/Olguța Vasilescu: Ponta e suveranist cum sunt eu soroșistă; Nicușor Dan - zeul crivățului din calorifere
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, vicepreședinte PSD, a declarat, sâmbătă, la un miting electoral pentru susținerea lui Crin Antonescu, că acesta 'este cea mai viabilă opțiune pentru români', afirmând despre Victor Ponta că este 'suveranist așa cum este ea soroșistă', iar despre Nicușor Dan că este 'zeul crivăț
Prezidențiale2025/Antonescu: Cel mai mare dușman - dezbinarea; ne bănuim, ne dușmănim, ne insultăm - vă chem la înțelegere și unire
Candidatul Alianței 'România, Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, afirmă că dușmanii săi nu sunt George Simion, Nicușor Dan sau Victor Ponta, ci se află în război cu 'sărăcia, boala, nepăsarea și cu dezbinarea' și îndeamnă la 'înțelegere și unire'. 'Într-un fel este un răzb
Prezidențiale2025/Ciolacu: Crin Antonescu este singurul candidat care are un proiect concret
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, susține că singurul candidat la președinția României care vorbește despre un proiect concret, despre o direcție de țară și are în agenda sa bunăstarea românilor, 'nu războaie doctrinare', este Crin Antonescu. 'În acest moment vă spun cu toată convingerea că singuru
Prezidențiale2025/Predoiu: Crin Antonescu - singurul candidat care a coborât cinstit direct în arenă în fața românilor
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, îl consideră pe Crin Antonescu singurul candidat la prezidențiale 'direct, fără ascunzișuri, corect și loial' și afirmă că Nicușor Dan a văzut în postul de la primar al Capitalei 'doar o gară de unde să fie preluat și condus la Cotroceni'. 'În București avem
Ciobotaru (PNL Vrancea): Parlamentul lucrează la o lege în sprijinul antreprenorilor; primele modificări, în a doua parte a anului
Deputatul Dragoș Ciobotaru afirmă că Parlamentul lucrează intens la modificarea legislației fiscale și economice în sprijinul mediului de afaceri, pentru ca România să poată îndeplini criteriile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), primele schimbări fiind așteptate în a doua parte a anului 2025.
Prezidențiale2025/ Satu Mare: Liderii UDMR și PSD au lipit primul afiș cu Crin Antonescu
Liderii filialelor județene Satu Mare ale UDMR și PSD au lipit, vineri, primul afiș cu Crin Antonescu, demarând în mod oficial campania. Președintele UDMR Satu Mare, Pataki Csaba, președinte al Consiliului Județean, a declarat că oamenii ar trebui să voteze rațional. 'Noi vrem să ducem și județul și țara în
Deputatul Dumitrița Gliga: Va fi stabilit plan unitar pentru refacerea zidurilor Cetății Medievale Sighișoara
Președintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO, deputatul Dumitrița Gliga, a anunțat, vineri, că în urma întâlnirii avute la Sighișoara, la Comitetul de Organizare UNESCO, s-a decis crearea unei echipe de monitorizare și stabilirea unui plan unitar pentru refacerea zidurilor Cetății Medievale.
Prezidențiale2025/Grindeanu: Faceți un exercițiu și imaginați-l pe Nicușor Dan față în față cu Donald Trump
Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a îndemnat, vineri, pe social-democrați și liberali, la o reuniune electorală la Reșița, să lase la o parte orgoliile, să lucreze pentru stabilitate și, totodată, să facă 'un exercițiu de imaginație' referitor candidatul independent la alegerile prezidențiale Nicușor Dan. 'Nu este
Prezidențiale2025/ Antonescu: Președinții nu sunt aleși să facă intrigă între partide, să facă sau să citească dosare
Candidatul Alianței 'România Înainte!', Crin Antonescu, a declarat vineri, la Reșița, că președinții României nu sunt aleși să facă intrigă între partide sau să facă dosare, ci pentru a apăra țara și pe români, el menționând că își dorește să câștige alegerile prezidențiale, să promoveze o muncă în echipă
Prezidențiale2025/ Antonescu: Conducerile PSD și PNL sunt alături de mine; nu avem cum să pierdem
Candidatul Alianței 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Reșița, că atât conducerea Partidului Social Democrat (PSD), cât și cea a Partidului Național Liberal (PNL) sunt alături de el și că va câștiga alegerile, menționând însă că 'victoria nu vine în plic' fără o cam
Prezidențiale2025/ AEP - recomandări pentru candidați în campanie: Să dezvolte dialoguri și discursuri informate, oneste, respectuoase și constructive
Răspândirea și impactul acțiunilor de dezinformare sau al știrilor false pot fi combătute doar când competitorii electorali dezvoltă dialoguri și discursuri informate, oneste, respectuoase și constructive, motiv pentru care se recomandă desfășurarea campaniilor electorale cu respectarea mai multor principii. Aceste precizări apar &