Ciucă: Nu s-a discutat subiectul majorării pensiilor şi soldelor militarilor; ce am făcut este tot ce am putut să ne permitem

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că nu s-a discutat despre o posibilă majorare a salariilor sau pensiilor militarilor, menţionând că măsurile luate până acum reprezintă tot ceea ce se poate permite în acest moment.
Întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Apărării potrivit cărora ar dori majorarea pensiilor militarilor şi a soldelor, Ciucă a spus că acest lucru nu s-a discutat.
"Am văzut doar ştirea, nu am discutat acest subiect. Este analiza la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce noi am făcut prin măsura de a acorda acea pătrime din ceea ce se cuvenea prin salariu este tot ce am putut să ne permitem în acest moment", a afirmat premierul.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a semnat marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
De asemenea, ministrul a cerut, la o conferinţă de presă a PSD, sprijin pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale militarilor, rezerviştilor, veteranilor şi familiilor lor.
"Mi se pare că astăzi, poate că din greşeli politice anterioare, nu am ajuns să înţelegem adevărata realitate privind salariile şi nivelul de trai al militarilor. De aceea, în aceste zile am lansat în dezbaterea internă, în dezbaterea guvernamentală, câteva proiecte de legi în care sper şi sunt sigur că o să mă sprijiniţi. Este vorba de o ordonanţă de urgenţă referitoare la salarizarea personalului din sistemul naţional de apărare. Sunt sigur că, fără a cere prietenului nostru Adrian (Câciu, ministrul Finanţelor - n.r.) bani în plus, din bugetul nostru putem realiza acest lucru. Am nevoie doar de hotărârea şi de solidaritatea noastră cu Armata. Este vorba despre stabilirea unui cuantum brut al salariilor şi al soldelor de bază, de posibilitatea actualizării de la data de 1 iulie 2022 a cuantumului soldei de grad, compensarea unor ore lucrate în serviciul de luptă, pe care nu ai cum să dai ore libere şi atunci să le compensăm în bani", a explicat Dîncu.
El a spus şi că MApN cere sprijinul PSD pentru "susţinerea proiectului privind modificarea şi completarea Legii 223 din 2015 privind pensiile militare şi de stat şi instituirea unor măsuri de echilibru pentru pensiile militare", menţionând că documentul vizează în primul rând eliminarea discriminărilor.
"Acest proiect a fost blocat, nu s-a realizat. Cel mai trist moment al meu este spre seară, când sunt obligat să semnez foarte multe demisii din sistemul militar, care sunt cauzate de condiţiile de viaţă, de condiţiile de mobilitate militară, de foarte mici indemnizaţii pentru chirii şi alte lucruri", a argumentat el. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Începe campania pentru alegerile locale parțiale; scrutin pe 4 mai pentru desemnarea a 19 primari și a președintelui CJ Bihor
Campania electorală pentru alegerile locale parțiale care vor fi organizate în data de 4 mai pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari din 19 localități din țară începe sâmbătă, urmând să se încheie pe 3 mai, la ora 7:00. Locuitorii județului Bihor sunt chemați pe 4 mai la urne, odată cu desfășurarea scrutin
SOS România anunță o moțiune simplă, la Senat, împotriva ministrului Sănătății
Senatorii SOS România vor depune, săptămâna viitoare, la Parlament, o moțiune simplă prin care cer demisia ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, din cauza 'gestionării iresponsabile a politicii de vaccinare din România', a anunțat joi Ninel Peia, chestor al Senatului din partea acestui partid. Potrivit senatorului
Prezidențiale2025/Antonescu: Ca președinte voi înființa un task force consultativ pe lângă Președinție pentru soluții la consumul de droguri
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, joi, că în cazul în care va ajunge președinte va face din lupta împotriva traficanților de droguri o prioritate națională, precizând că propune înființarea unui task force consultativ pe lângă Administrația Prezidențială care să vină cu soluții p
Prezidențiale2025/Crin Antonescu a prezentat declarația sa dată la fosta Securitate din dosarul CNSAS
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a prezentat, joi, declarația dată la fosta Securitate despre prietenul său care a părăsit țara. Crin Antonescu a citit declarația sa dată în 1988 despre prietenul său la fosta Securitate
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că e disponibil pentru un dialog cu Lasconi și că l-ar prefera pe Bolojan ca premier
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, spune că este 'disponibil' pentru un dialog cu contracandidata sa Elena Lasconi, dar că 'trebuie să existe o disponibilitate reciprocă'. Pe de altă parte, el admite că nu a încercat să inițieze un astfel de dialog cu președinta USR. '
Prezidențiale2025/USR face recurs la ÎCCJ cu privire la decizia Curții de Apel București
USR va face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia Curții de Apel București prin care 'unui partid i se interzice să ia propriile decizii electorale'. 'USR consideră periculoasă decizia Curții de Apel București prin care o instanță cenzurează deciziile forurilor politice ale unui partid și decide
Prezidențiale2025/Darău (USR Brașov): Putem să votăm și să facem campanie pentru cine vrem; e vorba de voluntariat
USR nu îi mai face campanie electorală Elenei Lasconi în județul Brașov, președintele filialei județene a partidului, Irineu Darău, anunțând joi, într-o conferință de presă, că va ieși personal, împreună cu un 'grup de oameni', să împartă flyere cu candidatul independent Nicușor Dan. Potrivit lui Dar
Prezidențiale2025/Lasconi, după decizia CAB: Am curaj să fac dreptate și s-a văzut în acest caz
Liderul USR Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidențiale, a transmis, joi, după decizia Curții de Apel București, că ea este președintele USR și unicul reprezentant legal în relația cu instituțiile publice, reafirmând angajamentul de a merge înainte în campania prezidențială.
Prezidențiale2025/CAB respinge contestația USR la decizia BEC privind interzicerea campaniei pentru Nicușor Dan
Curtea de Apel București a respins joi contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. Motivul invocat de instanță este 'lipsa calității de reprezentant', deoarece cerer
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu, la sediul CNSAS: Am primit copii după declarația dată
Candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, a mers, joi, la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) pentru a consulta documentele din dosar său și a primit copii ale declarației pe care a dat-o în fața Securității în cazul plecării din țară a unui prieten al său.
Parlament/Ministerul Educației are obligația de a asigura suport didactic la clasa pregătitoare, indiferent de forma de învățământ (proiect)
Ministerul Educației are obligația de a asigura în mod gratuit, pentru clasa pregătitoare, manuale școlare și/sau materiale didactice alternative, prevede o propunere legislativă pentru completarea art.93 din Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, depusă de grupul parlamentar al UDMR. 'Ministerul Educației are o
Prezidențiale2025/AEP: Sâmbătă - desemnarea președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că sâmbătă, la ora 12:00, va avea loc desemnarea, prin tragere la sorți computerizată, a președintelui Biroului electoral pentru votul prin corespondență pentru alegerile prezidențiale din mai și a locțiitorului acestuia. Conform unui comunicat al AEP transmis joi, Biroului Electoral Central
Legea referitoare la contractele de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, la reexaminare
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, joi, spre reexaminare Parlamentului actul normativ pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. Șeful statului arată în cerere că actul normativ, care i-a fost transmis de Parlament în vederea promulgării pe 5 aprilie, are ca obiect
Prezidențiale2025/USR garantează că fondurile au fost cheltuite doar pentru Lasconi: 4,9 milioane lei în campanie și precampanie
Uniunea Salvați România a salutat, joi, demararea controlului Autorității Electorale Permanente (AEP), efectuat la solicitarea președintei partidului, Elena Lasconi, privind utilizarea fondurilor USR în perioada 1 ianuarie - 16 aprilie, exprimându-și convingerea că verificările vor demonstra cheltuirea lor 'cu respect față de lege și interesul p
Prezidențiale2025/INTERVIU George Simion: Suveranitatea înseamnă să decizi cu fruntea sus în orice alianță; nu izolare, ci respect
George Simion, candidatul Alianței pentru Unirea Românilor la alegerile prezidențiale din luna mai, speră într-o 'Românie în care să rămânem nu din obligație, ci din convingere', motiv pentru care proiectul lui de țară este 'România care își cheamă copiii acasă'. Într-un interviu ac